articole

Curtea a reținut că reclamantul trebuie eliberat fără întârziere și a recomandat României măsuri generale de salvgardare a drepturilor persoanelor deținute în spitalele de psihiatrie.

Cauza se referă la o procedură în care instanțele române și-au întemeiat hotărârile în principal pe expertizele medicale, l-au lipsit pe reclamant de capacitatea sa juridică și l-au plasat sub deplina autoritate a unui tutore legal. De asemenea, cauza a vizat și modul în care autoritățile naționale au dispus schimbarea ulterioră a tutorelui legal, fără participarea persoanei vizate.

Redau hotărârea integral, în traducerea realizată personal, fără a se dori a fi o variantă oficială revizuită juridic.

A PATRA SECȚIUNE

CAUZA N. împotriva ROMÂNIEI (Nr. 2)

(Cererea nr. 38048/18)

HOTĂRÂRE

Art 8 • Viața privată • Lipsa posibilității unui răspuns personalizat în procedurile de limitare a capacității juridice • Lipsa unor garanții juridice care să permită unei persoane incapabile să aibă un cuvânt de spus în cadrul procedurilor care conduc la schimbarea tutorelui legal

Art 46 • Statul pârât invitat să ia măsuri generale

STRASBOURG

16 noiembrie 2021

Această hotărâre va deveni definitivă în circumstanțele prevăzute la articolul 44 § 2 din convenție. Acesta poate face obiectul unei revizuiri editoriale.

În cauza N. contra României (nr. 2),

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secția a patra), în calitate de cameră compusă din:

Yonko Grozev,  președinte,
Tim  Eicke,
Faris  Vehabović,
Iulia  Antoanella  Motoc,
Armen Harutyunyan,
Pere Pastor  Vilanova,
Jolien  Schukking, judecători,șiAndrea
Tamietti,  grefier de secțiune,

având în vedere:

cererea (nr. 38048/18) formulată împotriva României la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un resortisant român,  domnul  N. („reclamantul”), la 1 august 2018;

decizia de notificare a Guvernului României („Guvernul”) cu privire la cerere;

decizia de a nu divulga numele solicitantului;

observațiile părților;

după ce a deliberat în privat la 6 iulie și 5 octombrie 2021,

Pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la această ultimă dată:

INTRODUCERE

1. Prezenta cerere se referă la procedurile în care instanțele naționale, bazându-și deciziile în principal pe expertize medicale, l-au deposedat pe reclamant de calitatea sa juridică și l-au plasat sub autoritatea deplină a unui tutore legal. Aceasta privește de asemenea modul în care autoritățile naționale au procedat ulterior la schimbarea tutorelui legal al reclamantei, precum și la garanțiile procedurale acordate reclamantei în această privință. Guvernul a fost înștiințat cu privire la cererea prevăzută la articolele 6, 8 și 14 din Convenție.

ÎN FAPT

2. Reclamantul s-a născut în 1959 și locuiește în București. A fost reprezentat de domnul Cojocariu, avocat care profesează  în  Orpington  (Regatul Unit).

3. Guvernul a fost reprezentat de agentul lor, doamna O. F. Ezer, al Ministerului Afacerilor Externe.

(4) Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate  după cum urmează.

5. În perioada 30 iunie 2006 – 29 mai 2018 (a se vedea punctul 21 de mai jos), reclamantul a avut reședința în Spitalul de Psihiatrie Săpoca („spitalul”), situat pe raza administrativă a autorităților locale din satul Unguriu, din județul Buzău. Contextul cauzei este descris în cauza N. contra României  (nr. 59152/08, 28 noiembrie 2017), care a fost adusă de același reclamant și se referea la legalitatea plasării sale în spitale de psihiatrie [articolul 5 §§ 1 litera (e) și articolul 4 din Convenție].

I.HOTĂRÂREA CURȚII ÎN CAUZA N. V. ROMÂNIA, Nr. 59152/08

6.  La 28 noiembrie 2017, Curtea s-a pronunțat în cauza contra României (citată anterior). Aceasta a constatat că, cel puțin din 2007, detenția reclamantului a fost lipsită de orice temei juridic și nu a fost justificată în temeiul articolului 5 § 1 litera (e) din convenție (ibidem, § 161). De asemenea, reținerea sa continuă după adoptarea deciziei Judecătoriei Buzău  din 29 august 2016 de menținere a măsurii de detenție a fost arbitrară (ibidem, §§ 62 și 167). Curtea a considerat, de asemenea, că intervalele la care instanțele s-au decis cu privire la necesitatea menținerii detenției reclamantului nu îndepliniseră cerința privind „celeritatea” prevăzută la articolul 5 § 4 din Convenție (ibidem, § 195) și că reclamantul nu a beneficiat de asistență judiciară adecvată în cadrul procedurilor privind controlul jurisdicțional periodic al necesității detenției sale (ibidem,  § 198).

7. Astfel, a constatat o încălcare a art. 5 §§ 1 lit. (e) și a art. 4 din Convenție (ibidem, §§ 168 și 199).

8. În plus, Curtea a indicat mai multe măsuri individuale și generale pentru a ajuta statul pârât să își îndeplinească obligațiile care îi revin în temeiul articolului 46 din Convenție (ibidem, §§ 216-19).

9.  Această hotărâre a devenit definitivă la 28 februarie 2018, iar Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei („Comitetul de Miniștri”) a început supravegherea executării sale. În ședința 1331(CM-DH) care a avut loc în perioada 4-6 decembrie 2018, Comitetul de Miniștri a adoptat următoarea hotărâre:

„Deputații

1. reamintind că prezenta cauză se referă la izolarea psihiatrică prelungită ilegală a reclamantului ca măsură de securitate și la neasigurarea de către autorități a eliberării sale imediate în condiții care să răspundă nevoilor sale, precum și la deficiențele în controlul jurisdicțional al privării continue de libertate a reclamantului;

În ceea ce privește măsurile individuale urgente

2. a luat act de faptul că, în mai 2018, solicitantul a fost plasat într-un centrude recuperare, ca o etapă tranzitorie până la o cazare adecvată în comunitate, și că autoritățile i-au găsit între timp o locuință la care se va putea deplasa după ce s-au luat măsurile de personal necesare; a considerat că situația solicitantului nu mai necesită luarea unor măsuri individuale urgente;

3. a încurajat autoritățile să continue să monitorizeze îndeaproape situația pentru a se asigura că solicitantul se poate deplasa în locuința protejată achiziționată pentru cazarea sa de îndată ce a fost repartizat personal calificat;

În ceea ce privește măsurile individuale

4. regretă profund faptul că deficiențele sistemului actual de protecție juridică a adulților au lăsat instanțelor naționale posibilitatea de a nu avea altă opțiune decât să îl plaseze pe solicitant sub tutelă și, astfel, să îl priveze de exercitarea drepturilor sale civile și politice;

5. a reamintit în acest sens că Comitetul supraveghează adoptarea de către România a legislației de instituire a unui nou sistem de protecție juridică independentă și eficientă, adaptat nevoilor specifice ale adulților cu dizabilități mintale, în cazul Centrului de Resurse Juridice din partea lui Valentin Câmpeanu [v.  România  [GC], nr. 47848/08, CEDO 2014];

6. până la adoptarea acestei legislații sau până în momentul în care instanțele naționale pun capăt tutelei solicitantului, au invitat autoritățile să ia măsuri pentru a se asigura că tutorele desemnat implică solicitantul și ia în considerare preferințele acestuia în deciziile care îl privesc, dacă este în conformitate cu interesul superior al acestuia; de asemenea, le-a invitat să informeze Comitetul cu privire la garanțiile juridice sau la orice aranjamente luate sau avute în vedere pentru a se asigura că suma acordată în calitate de satisfacția justă este utilizată în interesul superior al solicitantului;

7. a invitat autoritățile să informeze Comitetul cu privire la evoluțiile relevante ale situației solicitantului și la măsurile generale concrete avute în vedere ca răspuns la hotărâre până cel târziu la sfârșitul lunii februarie 2019.”

II.PROCEDURI DE INCAPACITARE JUDICIARĂ

10. La data de 3 iulie 2014, agentul guvernamental în fața Curții a solicitat autorităților locale din satul Unguriu să demareze procedura de desemnare a unui reprezentant care să reprezinte reclamantul în procedura în fața Curții în cauza N. împotriva României (citată anterior).

11. La data de 27 iunie 2014, spitalul a introdus o acțiune la Judecătoria Pătârlagele prin care a solicitat punerea sub interdicție a reclamantului și numirea unui tutore legal pentru acesta. Spitalul a solicitat numirea unui tutore temporar (curator special) care să reprezinte interesele reclamantului în cadrul acestei proceduri, precum și în cadrul procedurii în fața Curții. În cerere, spitalul a explicat că reclamantul suferea de schizofrenie paranoidă și că boala nu îi permitea să își exercite în mod corespunzător drepturile și să își respecte obligațiile. La 7 iulie 2014, cu acordul reclamantului, instanța a numit un tutore temporar, un avocat din cadrul serviciului de asistență judiciară  Pătârlagele al Baroului Buzău.

12.  La data de 29 octombrie 2015, la cererea instanței, reclamantul a fost audiat de o comisie de psihiatrie a Serviciului Medical Criminalistic Județean Buzău. În raportul său din 2 decembrie 2015, serviciul respectiv a confirmat diagnosticul de schizofrenie paranoidă și l-a declarat pe reclamant „incapabil din punct de vedere psihologic să se descurce singur și să ia decizii într-un mod informat și previzibil cu privire la obligațiile și drepturile sale civile și la propriile interese”. Raportul a fost adăugat la dosar.

13.  Reclamantul a fost prezent la audierile de la judecătorie și a fost însoțit de o asistentă medicală de la spital și de tutorele său ad litem. În fața instanței, el a cerut ca acțiunea care îl privește depusă de spital să fie respinsă. De asemenea, a depus o serie de documente scrise.

14.  La data de 30 august 2016, având în vedere diagnosticul și constatările raportului psihiatric și ținând cont de observațiile scrise ale reclamantului care „i-au confirmat situația psihică”, Judecătoria Pătârlagele l-a deposedat pe reclamant de calitatea sa juridică și l-a plasat sub tutelă legală. După ce a amânat audierea în mai multe rânduri pentru a permite serviciilor sociale să găsească un membru de familie sau o cunoștință dispusă să-și asume rolul de tutore și întrucât nu a reușit să identifice o astfel de persoană potrivită, instanța, prin aceeași decizie, a desemnat ca tutore legal departamentul de asistență socială din satul Unguriu  („autoritatea de asistență socială Unguriu”)  din cauza apropierii sale de spital. Doamna  E.C., angajată a autorității de asistență socială Unguriu,  a fost numită tutore legal al reclamantului.

15.  Reclamantul a formulat recurs împotriva acestei decizii. Acesta a fost asistat de același avocat care l-a reprezentat în prezenta procedură (a se vedea punctul 2 de mai sus). El a susținut că măsura dispusă de instanță nu este justificată și a fost luată cu nerespectarea drepturilor sale procedurale. De asemenea, el a cerut instanței să ia în considerare situația precară a persoanelor cu dizabilități mintale din statul pârât, care au fost marginalizate, segregate și supuse abuzurilor instituționalizate.  El s-a bazat pe articolul 164 § 1 din Codul civil („CC”, a se vedea punctul 26 de mai jos), pe articolele din Constituție privind egalitatea, dreptul la viața privată și de familie și protecția persoanelor cu handicap, precum și pe articolele 8 și 14 din Convenție. De asemenea, el a solicitat instanței să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene („CJUE”) în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare, susținând că decizia contravine cerințelor legislației Uniunii Europene („UE”) privind dreptul de vot și dreptul la muncă al persoanelor cu handicap. De asemenea, a ridicat o obiecție cu privire la constituționalitatea articolului 164 § 1 din CC privind procedura tutelei, care, în opinia sa, a discriminat persoanele cu dizabilități mintale și le-a privat de exercitarea drepturilor lor. La 5 decembrie 2016, Tribunalul Județean a numit un tutore temporar de pe lista avocaților Baroului  Buzău.

16. La 9 ianuarie 2017, Tribunalul Județean a refuzat să adreseze CJUE întrebarea preliminară, întrucât a considerat că problemele ridicate de reclamant în cererea sa nu priveau interpretarea sau validitatea dreptului Uniunii în cadrul procedurii cu care este sesizat.

17. La 6 februarie 2017, Curtea Județeană Buzău a sesizat Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea articolului 164 § 1 din CC, care a pronunțat decizia sa la 16 iulie 2020 (a se vedea punctul 31 de mai jos). Totodată, Tribunalul Județean a decis să nu aștepte soluționarea procedurii constituționale și, astfel, a continuat examinarea recursului.

18.  La 10 martie 2017, Institutul de Medicină Legală Mina Minovici a confirmat raportul din 2 decembrie 2015 (a se vedea punctul 12 de mai sus). În iunie 2017, o comisie din cadrul institutului respectiv a examinat reclamantul, iar la data de 19 decembrie 2017 a emis un nou raport psihiatric care ajunge la aceeași concluzie cu comisia județeană Buzău. Acesta a recomandat ca reclamantul, care era „incapabil din punct de vedere mental să se îngrijească de el însuși, să decidă cu privire la interesul său superior și să acționeze în cunoștință de cauză cu respectarea drepturilor și obligațiilor sale civile”, să fie deposedat de capacitatea sa juridică. Raportul a arătat, de asemenea, că, chiar și cu un tratament medical adecvat, reclamantul nu a fost în măsură să își gestioneze interesele personale și de proprietate.

19.  La 27 februarie 2018, Tribunalul Județean Buzău a menținut decizia pronunțată de Tribunalul Districtual la 30 august 2016 (a se vedea punctul 14 de mai sus). Aceasta s-a întemeiat pe definiția nebuniei prin Legea nr.71/2011 (a se vedea punctul 27 de mai jos) și a arătat de asemenea că măsura în cauză nu avea ca scop pedepsirea persoanelor vizate, ci mai degrabă protejarea acestora, precum și a terților. Instanța a reținut că legislația nu permite un răspuns mai nuanțat în cazul persoanelor cu probleme psihice. Instanța a mai precizat că, în lipsa unui membru de familie sau a unei cunoștințe adecvate, numirea autorității locale în calitate de tutore a fost singura soluție rațională și legală.

20.  Reclamantul, prin avocat, a formulat recurs pe motive de drept, însă într-o decizie definitivă din 25 septembrie 2018, Curtea de Apel Ploiești a respins recursul pe motiv că legea nu prevedea acest mijloc de recurs.

III.PROCEDURI ÎN VEDEREA ÎNLOCUIRII TUTORELUI LEGAL

21.  La data de 29 mai 2018, reclamantul a fost transferat de la spital la Centrul U. de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică, un cămin de îngrijire închis situat în București („Centrul U.”).

22.  La 4 iunie 2019, Direcția Generală De Asistență Socială și Protecția Copilului București („autoritatea de asistență socială București”) a depus o cerere la Tribunalul Raional București prin care a solicitat înlocuirea doamnei E.C. în calitate de tutore legal al reclamantului (a se vedea punctul 14 de mai sus) cu un nou tutore legal, domnul mr.   B.V.G., psiholog care lucra în Centrul U. și care, la acea vreme, era și terapeutul reclamantului și persoana responsabilă de cazul său (manager de caz). Aceasta a susținut că această modificare ar reflecta regimul de reședință al solicitantului și ar  optimiza procesul decizional în ceea ce îl privește. Atât  doamna  T.E.C. cât și  domnul  B.V.G. și-au dat acordul pentru modificarea propusă. Reclamantul nu a fost parte la prezenta procedură, care a avut loc între autoritatea de protecție socială din București,  doamna  T.E.C. și  domnul  B.V.G.; autoritatea de protecție socială Unguriu a fost de asemenea notificată cu privire la procedură.

23.  Printr-o hotărâre interlocutorie din 22 august 2019, Tribunalul Districtual București, invocând articolul 173 din CC (a se vedea punctul 26 de mai jos), a admis cererea și l-a desemnat pe domnul V.G. drept noul tutore legal al reclamantului, pe motiv că reclamantul a fost transferat într-un loc prea îndepărtat de actualul său tutore legal și că cei doi tutori și autoritatea de protecție socială Unguriu și-au dat consimțământul.

24.  Guvernul a adăugat la observațiile lor din prezenta cauză o declarație olografă din 11 februarie 2019 în care reclamantul a fost de acord ca doamna E.C. să fie înlocuită în calitate de tutore legal de domnul B.V.G. Această declarație nu a fost menționată în cererea introductivă din 4 iunie 2019 (a se vedea punctul 22 de mai sus) sau în hotărâre interlocutorie din 22 august 2019 (a se vedea punctul 23 de mai sus).

25.  Reclamantul a susținut că a luat cunoștință de această decizie la 17 octombrie 2019, în cadrul procedurii în fața Curții Constituționale, când a fost adăugată la dosar de către reprezentantul Centrului U.

CADRUL JURIDIC RELEVANT

I. LEGISLAȚIA ȘI PRACTICA INTERNĂ RELEVANTE

A. Codul civil („CC”)

26.  Dispozițiile relevante ale CC privind incapacitarea juridică au următorul cuprins:

Articolul 164 § 1 Condiții

„Persoanele care nu au capacitatea necesară pentru a-și îngriji interesele, din cauza nebuniei sau a viciului psihic grav, vor fi plasate sub tutelă.”

Articolul 167 Numirea tutorelui special

„În caz de nevoie și în așteptarea unei decizii cu privire la cererea de incapacitare legală, instanța tutelă poate numi un tutore special care să îngrijească și să reprezinte persoana a cărei incapacitate a fost solicitată și să gestioneze bunurile sale.”

Articolul 170 Numirea tutorelui legal

„Prin hotărârea prin care o persoană este declarată incapabilă din punct de vedere juridic, instanța tutelă numește imediat un tutore pentru protecția persoanei plasate sub tutelă legală. Dispozițiile articolelor 114-120 [privind desemnarea unui tutore legal pentru un copil] se aplică în mod corespunzător.”

Articolul 171 Aplicarea normelor privind tutela

„Normele privind tutela legală a copiilor cu vârsta sub 14 ani se aplică tutelei unei persoane deposedate de capacitate juridică, cu excepția cazului în care legea prevede altfel.”

Articolul 173 Schimbarea tutorelui legal

„(1)Tutorele  legal al unei persoane depossionate de capacitate juridică poate solicita înlocuirea sa la trei ani de la numirea sa.

(2) Tutorele legal poate solicita înlocuirea acestuia înainte de expirarea termenului de trei ani, în cazul în care există motive întemeiate.”

27.  În plus, Legea 71/2011 privind aplicarea C.Civil definește nebunia după cum urmează:

Articolul 211

„În sensul Codului civil și al legilor civile în vigoare, expresiile nebunie și defect mintal grav trebuie înțelese ca o boală mintală sau un handicap mintal care duce la incapacitatea unei persoane de a acționa critic și previzibil în ceea ce privește consecințele sociale și juridice care pot apărea din exercitarea drepturilor și obligațiilor civile.”

B.Codul de procedură civilă („CPC”)

28.  Articolele 936-43 din CPC reglementează procedura prin care o persoană este deposedată de capacitatea juridică. Această procedură are loc în prezența persoanei în cauză, de la care instanța audiază probe pentru a-și evalua abilitățile psihice, având în vedere și probele din dosar.

C. Legea privind sănătatea mintală

29.  Legea sănătății mintale (Legea nr. 487 din 11 iulie 2002 privind sănătatea mintală și protecția persoanelor cu tulburări psihice) prevede drepturile persoanelor cu tulburări psihice. În special, în temeiul articolului 41 din această lege, persoanele cu tulburări psihice au libertatea de a-și exercita drepturile civile, politice, economice, sociale și culturale garantate de Declarația Universală a Drepturilor Omului și de alte convenții și tratate internaționale ratificate de România. Articolul 42 prevede că orice persoană cu tulburări psihice are dreptul de a fi  recunoscută ca persoană fizică și are dreptul la viață privată.

D. Curtea Constituțională

30.  În decizia nr.795/2020 (publicată în Buletinul Oficial la 28 decembrie 2020 și aplicabilă de la acea dată), Curtea Constituțională a decis că tutorii legali trebuie să răspundă pentru faptele lor în fața unei instanțe judecătorești, considerând că situația existentă la acel moment, prin care supravegherea lor a fost exercitată exclusiv de autoritățile de asistență socială, a fost neconstituțională. În decizia sa, Curtea Constituțională a mai arătat că, la acel moment, singurul caz în care o persoană privată de calitatea juridică se putea adresa unei instanțe era aceea de a solicita ridicarea măsurii de incapacitare (articolul 177 § 2 din CC).

31.  601, adoptată la 16 iulie 2020 și aplicabilă din 27 ianuarie 2021, când a fost publicată în Buletinul Oficial, a declarat neconstituțional articolul 164 § 1 din C.Civil în măsura în care nu permitea o evaluare periodică individualizată a situației. Pasajele relevante din prezenta decizie au următorul cuprins:

„30. [Curtea Constituțională] observă că legislația care face obiectul reexaminării instituie un sistem de substituire în temeiul căruia drepturile și obligațiile unei persoane care este deposedată de capacitate juridică sunt exercitate de un tutore legal, indiferent de gradul de afectare a discernământului persoanei, în detrimentul unui sistem de sprijin caracterizat printr-un mecanism de sprijin care trebuie furnizat de stat în funcție de gradul de afectare a discernământului.

…

46. În concluzie, [Curtea Constituțională] observă că măsura care constă în deposedarea unei persoane de capacitate juridică, astfel cum este reglementată de articolul 164 § 1 din [CC], nu este însoțită de garanții suficiente pentru a asigura respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Aceasta nu ia în considerare faptul că pot exista diferite grade de incapacitare sau diversitatea intereselor unei persoane, nu este limitată în timp și nu face obiectul unei revizuiri periodice. Orice măsură de protecție trebuie să fie proporțională cu nivelul de capacitate al persoanei în cauză, trebuie să fie adecvată stilului de viață al persoanei, să fie aplicată pentru cel mai scurt timp posibil, trebuie revizuită periodic și trebuie să țină seama de dorințele și preferințele persoanei cu handicap. În plus, atunci când introduce o măsură de protecție, legiuitorul trebuie să țină seama de faptul că pot exista grade diferite de incapacitare și că deficiența psihică poate varia în timp. Lipsa capacității mentale sau a discernământului poate lua diverse forme, de exemplu, totală/parțială sau reversibilă/ireversibilă, iar această situație impune ca măsurile de protecție să fie adecvate realității; cu toate acestea, acest lucru nu este luat în considerare în măsurile legislative privind incapacitatea juridică. Prin urmare, diferitele grade de handicap trebuie să ți se acorde grade corespunzătoare de protecție, iar legiuitorul trebuie să identifice soluții proporționale. Incapacitatea juridică nu trebuie să conducă la pierderea exercitării tuturor drepturilor civile și trebuie evaluată individual în fiecare caz.

47. În consecință, [Curtea Constituțională] observă că, în lipsa unor garanții care să însoțească măsura protectoare a incapacitării legale, există o încălcare a dispozițiilor constituționale corespunzătoare interpretate în lumina articolului 12 din Convenția privind drepturile persoanelor cu handicap.

48. … Pe baza recomandărilor făcute de Comisia pentru drepturile persoanelor cu handicap … statelor membre, … Autoritatea Nationala pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilitati poate face propuneri legislative in acest domeniu, iar Parlamentul sau Guvernul vor avea responsabilitatea de a adopta legi care sa respecte Constitutia si Conventia cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilitati.”

II.MATERIALE INTERNAȚIONALE RELEVANTE

32.  dispozițiile relevante ale dreptului internațional privind dreptul persoanelor cu handicap la respectarea drepturilor lor (în special dreptul la menținerea la maximum a capacității lor, respectarea vieții private în condiții de egalitate cu ceilalți și dreptul la egalitate și nediscriminare), inclusiv dispozițiile Convenției Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap („CNUDPH”), care a fost ratificată de România la 31 ianuarie 2011, sunt descrise în N. v. Lituania  (nr. 17280/08, §§ 68‑69, 31 mai 2016), precum și în  Cînța contra României  (nr. 3891/19, §§ 27‑34, 18 februarie 2020) și în  N. contra României  (nr. 59152/08, §§ 101‑108, 28 noiembrie 2017).

LEGEA

I. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 8 DIN CONVENȚIE

33.  Reclamantul s-a plâns că măsura care îl priva de capacitatea juridică i-a încălcat dreptul la respectarea vieții sale private protejat de articolul 8 din Convenție. De asemenea, acesta s-a plâns, invocând același articol, de modul în care autoritățile și-au schimbat tutorele legal prin proceduri în care nu a fost implicat.

Articolul 8 din Convenție are următorul cuprins:

„(1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului și a corespondenței sale.

(2) Nu se poate ingerința unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât dacă este în conformitate cu legea și este necesară într-o societate democratică în interesul securității naționale, al siguranței publice sau al bunăstării economice a țării, pentru prevenirea dezordinii sau a infracțiunilor, pentru protecția sănătății sau a moralei,  sau pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.”

A. Admisibilitate

1. Neepuizarea căilor de atac interne

(a) Observațiile părților

34.  Guvernul a susținut că reclamantul ar fi trebuit să atace decizia interlocutorie din 22 august 2019 (a se vedea punctul 23 de mai sus) în termenul de treizeci de zile stabilit de lege care, în opinia lor, expirase la 24 septembrie 2019. Reclamantul, care la acel moment era deja reprezentat de actualul său avocat, avea cunoștință de faptul că procedura era în curs, întrucât, la 11 februarie 2019, și-a dat consimțământul pentru schimbarea tutorelui legal (a se vedea punctul 24 de mai sus).

35. Reclamantul a reiterat faptul că nu a fost parte la această procedură și, din acest motiv, nu i s-a permis prin lege să introducă o cale de atac împotriva deciziei provizorii. În plus, scrisoarea în cauză, semnată cu patru luni în urmă, nu ar fi dovedit că avea cunoștință de existența acestei proceduri.

(b) Aprecierea Curții

36. În ceea ce privește cerința epuizării căilor de atac interne, Curtea face trimitere la principiile consacrate ale jurisprudenței sale [astfel cum au fost reluate în special în cauza Gherghina împotriva României (dec.) [GC], nr. 42219/07, §§ 83‑89, 9 iulie 2015, și  Vučković și alții împotriva Serbiei  (obiecție preliminară) [GC], nr. 17153/11  și alte 29, §§ 69-77, 25 martie 2014).

37.  Curtea observă că gravamenul plângerii reclamantului cu privire la schimbarea tutorelui legal este capacitatea sa de a participa la procedura relevantă. În consecință, răspunsul la obiecția formulată de Guvern este intrinsec legat de examinarea temeiniciei acestei critici. Prin urmare, obiecția ar trebui să fie conexă fondului (a se vedea mutatis mutandis, N. v. Lituania, nr. 17280/08, § 82, 31 mai 2016).

2. Incompatibilitate ratione materiae

(a) Observațiile părților

38. Guvernul a apreciat că problema incapacitării juridice a reclamantului a fost deja apreciată de Comitetul de Miniștri în cadrul executării hotărârii pronunțate de Curte în cauza N. contra României (nr. 59152/08, 28 noiembrie 2017 – a se vedea punctul 9 de mai sus).

39. Reclamantul a arătat că afirmațiile Guvernului puteau fi considerate o excepție de inadmisibilitate. În acest sens, el a arătat că cele două cauze pe care le-a intentat în fața Curții se refereau la fapte separate și încălcări separate ale Convenției. Pe de altă parte, la data prezentării observațiilor sale în prezenta cauză, și anume la trei ani de la adoptarea hotărârii în cauza N. împotriva României (citată anterior), plasarea reclamantului sub tutelă legală nu fusese încă examinată de autorități, în pofida îndemnurilor Comitetului de Miniștri.

(b) Aprecierea Curții

40. Deși nu au fost formulate ca atare, Curtea consideră că argumentele Guvernului cu privire la acest aspect pot fi interpretate ca o excepție de inadmisibilitate a plângerii referitoare la incapacitatea juridică a reclamantului. Prin urmare, Curtea o va examina în consecință.

(i) Principii generale

41.  Curtea reiterează faptul că măsurile luate de un stat pârât pentru a remedia o încălcare constatată de Curte pot ridica o nouă problemă nedecisă prin hotărâre și, ca atare, pot face obiectul unei noi cereri care poate fi soluționată de Curte (a se vedea Verein gegen  Tierfabriken  Schweiz (VgT) împotrivaElveției (nr. 2)  [GC],  32772/02, § 62, CEDO 2009).

42. În acest context, trebuie să se facă trimitere la criteriile stabilite în jurisprudența referitoare la articolul 35 § 2 litera (b), potrivit cărora o cerere trebuie declarată inadmisibilă în cazul în care aceasta „este în esență aceeași cu o chestiune care a fost deja examinată de Curte […] și nu conține informații noi relevante” (ibidem, § 63).

(ii) Aplicarea acestor principii la situația de fapt din prezenta cauză

43. Astfel, trebuie să se verifice dacă cele două cereri introduse în fața sa de reclamant se referă în esență la aceeași persoană, la aceleași fapte și la aceleași critici [a se vedea mutatis mutandis, Harkins împotriva Regatului Unit  (dec.) [GC], nr. 71537/14, §§ 41-42, 15 iunie 2017).

44. Deși nu se contestă faptul că ambele cereri în cauză au fost depuse de aceeași persoană, Curtea consideră că situațiile de fapt și criticile invocate sunt diferite. Curtea reiterează faptul că prima cerere, în cauza N. împotriva României,citată anterior, privea legalitatea detenției psihiatrice a reclamantului (a se vedea punctul 6 de mai sus), în timp ce prezenta cerere privește incapacitatea juridică a reclamantului și alegerea tutorelui său legal (a se vedea punctul 33 de mai sus).

45. Astfel, Curtea concluzionează că criticile invocate în prezenta cerere nu sunt în esență identice cu cele examinate în cauza N. împotriva României (citată anterior) în sensul articolului 35 § 2 litera (b) din Convenție (a se vedea mutatis mutandis,  Sadak împotriva Turciei,nr. 25142/94  și  27099/95, §§ 32-33, 8 aprilie 2004).

46. În plus, Curtea observă că supravegherea de către Comitetul de Miniștri, în cadrul executării hotărârii pronunțate de Curte în cauza N. contra României,privește exclusiv criticile în temeiul art. 5 din Convenție, astfel cum reiese din cuprinsul pct. 1 din decizia Comitetului de Miniștri (a se vedea punctul 9 de mai sus). Trimiterea la deficiențele sistemului de protecție juridică a persoanelor cu handicap mintal, înscris la punctele 4-6 din decizia menționată, nu schimbă această concluzie, în special în lipsa unei hotărâri judecătorești care să constate o încălcare în această privință, în privința reclamantului.

47. Rezultă că obiecția Guvernului privind compatibilitatea ratione materiae a cererii introductive trebuie respinsă.

3. Alte motive de inadmisibilitate

48. Curtea observă, de asemenea, că această critică nu este nici vădit‑netemeiată, nici inadmisibilă pentru orice alte motive enumerate la articolul 35 din Convenție. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă.

B.Meritele

1. Observațiile părților

(a) Cu privire la reclamant

49. Reclamantul a susținut că a fost plasat în mod automat sub tutelă legală, întrucât legea nu a permis o apreciere individualizată a situației sale. Mai mult, măsura a fost luată pe baza bolii sale psihice și a lipsei de sprijin familial și nu au fost căutate soluții alternative de către autorități.

50. Reclamantul a reiterat, de asemenea, că legea însăși a permis ca procedura de schimbare a tutorelui legal să se desfășoare fără nicio contribuție din partea acestuia. În plus, instanța nu a supus această cerere niciunui control semnificativ, inclusiv prin examinarea performanței tutorelui care își încetează activitatea sau a statutului tutorelui care sosește, nici a caracterului inadecvat al acestuia din urmă pentru acest rol din cauza poziției sale de terapeut și de manager de caz al reclamantului și, în același timp, ca angajat al centrului în cazul în care solicitantul locuia. În plus, decizia a fost luată de instanță fără a-l audia pe reclamant sau fără a-i evalua nevoile, dorințele sau preferințele.

(b) Guvernul

51.  Guvernul a admis că incapacitatea juridică a reclamantului constituia o ingerință în dreptul său la respectarea vieții sale private. Cu toate acestea, acestea au susținut că sistemul a oferit garanții suficiente în cursul procedurii în cauză: reclamantul a participat pe deplin și a fost asistat de un avocat; instanțele s-au bazat nu numai pe diagnosticul său, ci și pe două examinări medicale de specialitate și au examinat circumstanțele personale ale reclamantului (în special absența oricărei familii sau cunoștințe dispuse să ajute); iar instanțele au evaluat posibilitatea de a aplica măsuri mai puțin intruzive. Deși a acceptat că un sistem care prevedea doar capacitate deplină sau incapacitate totală nu era conform cu Convenția, guvernul a susținut că, în speță, problema nu a apărut, întrucât măsura incapacității juridice fusese necesară și adecvată situației personale a reclamantei. În opinia acestora, decizia Curții Constituționale din 16 iulie 2020 (a se vedea punctul 31 de mai sus) nu ar trebui interpretată în sens contrar că exclude posibilitatea unei incapacitări juridice totale în cazul în care această măsură era necesară în circumstanțele unei anumite cauze.

52.  În sfârșit, Guvernul a susținut că atât reclamanta, cât și cei doi tutori legali și-au dat consimțământul expres pentru schimbarea tutorelui legal și că rolul instanței naționale, în temeiul articolului 173 din CC (a se vedea punctul 26 de mai sus), se limita la luarea act de această modificare și la a aprecia dacă aceasta respectă interesul superior al reclamantei. Pe de altă parte, reclamantul a admis rămânerea definitivă a acestei decizii prin faptul că nu a formulat nicio cale de atac împotriva sa (a se vedea punctul 34 de mai sus).

2. Aprecierea Curții

(a) Principii generale

53.  Curtea a statuat deja că privarea de capacitate juridică constituie, fără îndoială, o ingerință gravă în dreptul la respectarea vieții private a unei persoane protejat în temeiul articolului 8. Acesta reiterează faptul că articolul 8 asigură individului o sferă în care acesta poate urmări în mod liber dezvoltarea și împlinirea personalității sale (a se vedea Shtukaturov împotriva Rusiei, nr. 44009/05, § 83, CEDO 2008, și  N. v. Lituania, citată anterior, § 111). Orice ingerință în dreptul unei persoane la respectarea vieții sale private va constitui o încălcare a articolului 8, cu excepția cazului în care a fost „în conformitate cu legea”, a urmărit un scop sau obiective legitime în temeiul articolului 8 § 2 și a fost „necesară într-o societate democratică”, în sensul că a fost proporțională cu obiectivele urmărite a fi atinsă (a se vedea  A.N. v. Lituania,citată anterior, § 113).

54.  De regulă, într-o chestiune atât de complexă precum determinarea capacității mentale a cuiva, autoritățile ar trebui să se bucure de o marjă largă de apreciere. Acest lucru se explică în cea mai mare parte prin faptul că autoritățile naționale au avantajul de a intra în contact direct cu persoanele în cauză și, prin urmare, sunt deosebit de bine plasate pentru a stabili astfel de probleme. Sarcina Curții este mai degrabă de a revizui, în temeiul convenției, deciziile luate de autoritățile naționale în exercitarea competențelor lor în această privință (ibidem, § 116, cu trimiteri suplimentare).

55.  Cu toate acestea, Curtea reiterează faptul că, în cazul în care o restricție privind drepturile fundamentale se aplică unei persoane care aparține unui grup deosebit de vulnerabil din societate care a suferit o discriminare considerabilă în trecut, cum ar fi persoanele cu handicap mintal, marja de apreciere a statului este substanțial mai redusă și trebuie să aibă motive foarte importante pentru restricțiile în cauză. Motivul acestei abordări, care pune sub semnul întrebării anumite clasificări în sine, este că astfel de grupuri au fost supuse istoric unorprejudecăți cu consecințe de durată, ceea ce a dus la excluderea lor socială. O astfel de prejudecată ar putea implica stereotipuri legislative care interzic evaluarea individualizată a capacităților și nevoilor acestora (a se vedea  N. împotriva Lituaniei,citată anterior, paragraful 125, și  Cînța  împotriva României, nr. 3891/19, § 41, 18 februarie 2020, cu trimiteri suplimentare).

(b) Aplicarea acestor principii la situația de fapt din prezenta cauză

56.  Având în vedere cele de mai sus și în cadrul examinării prezentei cauze, Curtea nu propune să înlocuiască propria apreciere cu cea a instanțelor naționale. În această privință, Curtea reiterează faptul că, deși articolul 8 din convenție nu conține cerințe procedurale explicite,‑procesul decizional implicat în măsuri de ingerință trebuie să fie echitabil și de natură să asigure respectarea cuvenită a intereselor garantate de articolul 8. Amploarea marjei de apreciere a statului depinde, așadar, de calitatea procesului decizional. În cazul în care procedura a fost grav deficitară din anumite puncte de vedere, concluziile autorităților naționale sunt mai deschise criticilor (a se vedea N. împotriva Lituaniei,§ 118, și, mutatis mutandis,  Cînța, § 42 ambele citate mai sus).

57. De la bun început, Curtea observă că prezenta critică este dublă: pe de o parte, reclamantul contestă măsura constând în incapacitatea sa juridică, iar pe de altă parte, se opune modului în care a avut loc schimbarea tutorelui legal. Curtea va examina aceste două aspecte pe rând.

(i) Incapacitare juridică

58.  Tribunalul observă că părțile nu contestă faptul că Decizia din 30 august 2016 (a se vedea punctul 14 de mai sus), confirmată prin Decizia finală din 27 februarie 2018 (a se vedea punctul 19 de mai sus), a reprezentat o ingerință în viața privată a reclamantului (a se vedea punctul 51 de mai sus).

59.  Procedura de incapacitare care o privește pe reclamant avea un temei juridic, și anume articolul 164 § 1 din CC (a se vedea punctul 26 de mai sus) și articolele 936-43 din CPC (a se vedea punctul 28 de mai sus). De asemenea, Curtea nu are niciun motiv să se îndoiască de faptul că măsura a fost luată în interesul reclamantului, pentru a-i proteja sănătatea, precum și drepturile și libertățile altora.

60. Prin urmare, rămâne de examinat dacă măsura incapacității juridice depline era necesară și, în special, dacă legea care prevede o astfel de incapacitate ca măsură generală era compatibilă cu cerințele convenției (a se vedea mutatis mutandis și în contextul articolului 10 din Convenție, Bayev  și alții împotriva Rusiei,nr. 67667/09  și alte 2, §§ 63‑64, 20 iunie 2017).

61.  În această privință, Curtea observă, în primul rând, că consecințele acestei ingerințe au fost foarte grave. Ca urmare a incapacității sale, reclamantul a devenit pe deplin dependent de tutorii săi legali, cărora instanțele le-au transferat exercitarea drepturilor sale (a se vedea punctul 30 din Decizia nr. 601/2020 a Curții Constituționale, punctul 31 de mai sus).

62.  Desigur, pentru a se pronunța, instanțele au făcut trimitere la rapoarte de expertiză medicală întocmite în vederea procedurii în cauză după examinarea directă a reclamantului (a se vedea punctele 12 și 18 de mai sus). În plus, reclamantul a participat la procedură și a beneficiat de asistența unui consilier (a se vedea punctele 13 și 15 de mai sus). De asemenea, acesta a fost audiat de Tribunalul Districtual (a se vedea punctul 13 de mai sus).

63. Cu toate acestea, se pare că cadrul legislativ existent nu a lăsat judecătorilor sau, în speță, experților criminaliști, posibilitatea unei evaluări individualizate a situației reclamantului. C.Civ. face distincția între capacitatea deplină și incapacitatea totală, dar nu prevede un „răspuns adaptat”‑(a se vedea punctele 26 și 27 de mai sus; a se vedea de asemenea Shtukaturov,§95, și A.N. împotriva Lituaniei,§124, ambele citate mai sus). Curtea Constituțională, în recenta sa Decizie nr.601 din 16 iulie 2020, a constatat, de asemenea, că dispoziția legislativă aplicabilă nu este însoțită de garanții suficiente, întrucât nu ia în considerare faptul că pot exista grade diferite de incapacitate sau diversitatea intereselor unei persoane (a se vedea punctul 31 de mai sus).

64.  În decizia sa finală din 27 februarie 2018, Tribunalul Județean Buzău a recunoscut faptul că legislația nu permitea un răspuns mai nuanțat la problema reclamantei (a se vedea punctul 19 de mai sus). În plus, Curtea Constituțională a declarat recent că dispozițiile legale în cauză sunt neconstituționale și încalcă obligațiile internaționale ale statului în ceea ce privește protecția drepturilor persoanelor cu handicap (a se vedea punctul 31 de mai sus). Curtea observă cu satisfacție că aceste constatări recente sunt, de asemenea, în concordanță cu jurisprudența Curții în materie (a se vedea, printre multe alte autorități, Shtukaturov, citată anterior, § 95,  și  Nikolyan  împotriva Armeniei, nr. 74438/14, §§ 122-23, 3 octombrie 2019, cu trimiteri suplimentare).

65.  Acestea fiind spuse, nu este mai puțin adevărat că, în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile, la momentul la care a fost luată în privința reclamantei, această măsură nu putea fi modulată, iar nevoile și dorințele reale ale reclamantului nu puteau fi luate în considerare în procesul‑decizional.

66.  În consecință, în aceste condiții, drepturile reclamantului în temeiul articolului 8 au fost restrânse prin lege mai mult decât era strict necesar. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 8 în ceea ce privește incapacitatea juridică a reclamantului.

(ii) Schimbarea tutorelui legal

67. Curtea observă că schimbarea tutorelui legal este strâns legată de lipsa de capacitate juridică a reclamantului și reiterează constatarea sa potrivit căreia acesta din urmă a constituit în mod incontestabil o ingerință gravă în dreptul reclamantului la respectarea vieții sale private, astfel cum a fost protejat în temeiul articolului 8 (a se vedea punctele 53, 58 și 61 de mai sus). Aceasta observă, de asemenea, că tutorele legal joacă un rol semnificativ în viața unei persoane deposedate de capacitate juridică, întrucât, în practică, tutorele exercită drepturile acestei persoane în numele său (a se vedea punctul 61 de mai sus).

68. Această critică vizează, în esență, faptul că reclamantul nu a avut niciun cuvânt de spus în cadrul procedurii care a condus la numirea unui nou tutore. Curtea observă că reclamantul, din cauza incapacității sale juridice, a fost în cele din urmă împiedicat să decidă singur cu privire la cine îi va proteja interesele și își va exercita drepturile. Prin urmare, a existat o ingerință în dreptul reclamantului la respectarea vieții sale private în temeiul articolului 8 din Convenție (a se vedea mutatis mutandis, A.-M.V. împotriva Finlandei,nr. 53251/13, § 77, 23 martie 2017).

69. Schimbarea tutorelui legal avea un temei juridic, și anume articolul 173 din CC (a se vedea punctul 26 de mai sus). De asemenea, Tribunalul nu are niciun motiv să se îndoiască de faptul că măsura a fost luată în interesul reclamantului (a se vedea mutatis mutandis,punctul 59 de mai sus).

70. Prin urmare, rămâne de verificat dacă măsura a fost necesară în împrejurările cauzei. În acest sens, Curtea observă că acțiunea în fața Judecătoriei București s-a desfășurat între organele de asistență socială și cei doi tutori legali. Reclamantul nu a fost prezent în instanță (a se vedea punctul 22 in fine de mai sus).

71. Deși, astfel cum a arătat Guvernul, reclamantul pare la un moment dat să își fi dat consimțământul pentru schimbarea tutorelui legal, opinia sa nu figura în raționamentul instanței (a se vedea punctul 24 de mai sus). Astfel, se pare că declarația reclamantului nici măcar nu făcea parte din dosarul instanței (a se vedea punctul 24 in fine de mai sus).

72. Reclamantul a fost exclus din această procedură pentru simplul motiv că a fost plasat sub tutelă, fără a lua în considerare starea sau capacitatea sa reală de a înțelege problema și de a-și exprima preferințele. În această privință, cauza diferă de A.‑M.V. împotriva Finlandei (citată anterior, §§ 85-86), unde reclamantul a fost audiat de instanță, iar dorințele sale cu privire la alegerea reședinței sale au fost luate în considerare, împreună cu probele de expertiză și mărturiile martorilor.

73. În această privință, nici Curtea nu este convinsă că reclamantul ar fi avut o posibilitate reală de a introduce o cale de atac împotriva deciziei atacate (a se vedea punctele 34 și 52 de mai sus), nu în ultimul rând pentru că se pare că decizia în cauză nu a fost niciodată notificată sau comunicată reclamantei (a se vedea punctele 22 in fine și 25 de mai sus și,   mutatis mutandis, X și Y împotriva Croației, citate mai sus, § 66). În plus, Curtea reiterează faptul că, la acel moment, singurul caz în care o persoană deposedată de capacitatea juridică se putea adresa unei instanțe era aceea de a solicita ridicarea măsurii sale de incapacitare (a se vedea punctul 30 de mai sus). Prin urmare, Curtea respinge obiecția guvernului privind lipsa‑epuizării căilor de atac interne (a se vedea punctele 34-37 de mai sus).

74. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că‑procesul decizional care a condus la decizia atacată din 22 august 2019 (a se vedea punctul 23 de mai sus) nu a fost realizat astfel încât să se asigure că starea actuală de sănătate a reclamantului a fost evaluată în mod corespunzător și că toate punctele de vedere și interesele au fost luate în considerare în mod corespunzător (a se vedea jurisprudența citată la punctul 56 de mai sus; a se vedea de asemenea,   mutatis mutandis, Cînța, citată mai sus, § 57, și contrast A. ‑M.V. împotriva Finlandei, citată anterior, § 89). Prin urmare, Curtea nu este convinsă că procedura menționată a fost însoțită de garanții proporționale cu gravitatea ingerinței și cu gravitatea intereselor în cauză (a se vedea de asemenea mutatis  mutandis  și în contextul articolului 6 § 1 din Convenție,  Stanev  împotriva Bulgariei  [GC], nr. 36760/06, § 241, CEDO 2012).

75. Pentru motivele menționate mai sus, Curtea consideră că nu s-a demonstrat că decizia privind schimbarea tutorelui legal s-a întemeiat pe motive relevante și suficiente și, prin urmare, a fost proporțională cu scopul legitim urmărit.

76.  Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 8 în această privință.

II. ALTE PRESUPUSE ÎNCĂLCĂRI ALE CONVENȚIEI

77. Reclamantul a invocat mai multe plângeri în temeiul articolului 6 din Convenție, atât cu privire la procedura care a condus la incapacitarea sa juridică, cât și la cele pentru schimbarea tutorelui său legal.

78. În sfârșit, acesta s-a plâns că a fost discriminat din motive de sănătate – în special de boală mintală – și de statut social, în cadrul procedurii în care a fost deposedat de capacitatea sa juridică. Acesta s-a întemeiat pe articolul 14 din Convenție, coroborat cu articolul 8.

79. Având în vedere natura și fondul încălcărilor constatate în prezenta cauză în temeiul articolului 8 (a se vedea punctele 66 și 76 de mai sus), Curtea constată că nu este necesar să se examineze separat admisibilitatea și temeinicia plângerilor în temeiul articolelor 6 și 14 din convenție (a se vedea mutatis mutandis,   Ivinović împotriva Croației, nr. 13006/13, § 50, 18 septembrie 2014, și  Shtukaturov, § 134, citată mai sus).

III. APLICAREA ARTICOLELOR 46 ȘI 41 DIN CONVENȚIE

A. Articolul 46 din Convenție

80. Articolul 46 din convenție prevede:

„(1) Înaltele Părți Contractante se angajează să respecte hotărârea definitivă a Curții în orice caz la care sunt părți.

(2) Hotărârea definitivă a Curții se transmite Comitetului de Miniștri, care supraveghează executarea acesteia.”

81. Reclamantul a solicitat Curții să indice statului pârât măsuri generale, în special pentru a efectua o reformă urgentă în vederea asigurării faptului că persoanele cu handicap psihosocial beneficiază de protecție specială în temeiul legii, în conformitate cu standardele internaționale.

82. Curtea reiterează faptul că, în temeiul articolului 46 din convenție, părțile contractante s-au angajat să respecte hotărârile definitive ale Curții în orice caz la care au fost părți, executarea fiind supravegheată de Comitetul de Miniștri. Rezultă, printre altele,că o hotărâre prin care Curtea constată o încălcare impune statului pârât o obligație legală nu numai de a plăti celor vizați sumele acordate cu titlu de satisfacție justă, ci și de a alege, sub rezerva supravegherii de către Comitetul de Miniștri, măsurile generale și/sau, dacă este cazul, individuale care trebuie adoptate în ordinea lor juridică internă pentru a pune capăt încălcării constatate de Curte și pentru a remedia, pe cât posibil, efectele. Curtea reiterează, de asemenea, că este în primul rând de competența statului în cauză să aleagă, sub rezerva supravegherii comitetului de miniștri, mijloacele care trebuie utilizate în ordinea sa juridică internă pentru a-și îndeplini obligația care îi revine în temeiul articolului 46 din Convenție (a se vedea N. împotriva României,citată anterior, § 215, cu trimiteri suplimentare).

83. Cu toate acestea, pentru a ajuta statul pârât să își îndeplinească obligațiile care îi revin în temeiul articolului 46, Curtea poate încerca să indice tipul de măsuri individuale și/sau generale care ar putea fi luate pentru a pune capăt situației pe care a constatat-o că există (a se vedea, de exemplu, Stanev,citat mai sus, § 255, cu referințe suplimentare).

84. În speță, Curtea consideră că deficiențele identificate sunt de natură să dea naștere unor noi cereri justificate în viitor. Pentru acest motiv, având în vedere constatarea încălcării articolului 8 din Convenție (a se vedea punctul 66 de mai sus) și având în vedere constatările Curții Constituționale în decizia sa din 16 iulie 2020 (a se vedea punctul 31 de mai sus), Curtea consideră că este esențial ca statul pârât să adopte măsurile generale adecvate pentru a-și alinia legislația și practica la aceste constatări ale Curții Constituționale și cu standardele internaționale, inclusiv‑jurisprudența Curții, în materie.

B. Articolul 41 din Convenție

85. Articolul 41 din convenție prevede:

„În cazul în care Curtea constată că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor la aceasta și dacă legislația internă a Înaltei Părți Contractante în cauză permite doar o reparație parțială, Curtea va acorda, dacă este necesar, doar satisfacție părții vătămate.”

1. PREJUDICIU

86. Reclamantul a solicitat 15.000 de euro (EURO) pentru un‑prejudiciu moral.

87. Guvernul a considerat că afirmația nu are legătură cu presupusa încălcare și este excesivă și a susținut că constatarea unei încălcări ar trebui să constituie o satisfacție suficientă.

88. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit‑un prejudiciu moral care nu poate fi despăgubit numai prin constatarea unei încălcări. Având în vedere natura încălcării constatate și aprecierea sa în mod echitabil, Tribunalul acordă reclamantului 7 500 de euro pentru prejudiciul moral.

89. În cazul în care, la momentul plății hotărârii, reclamantul se află în incapacitate juridică, Guvernul trebuie să se asigure că suma acordată este transferată tutorelui legal, în numele reclamantului și în interesul său superior (a se vedea Lashin împotriva Rusiei, nr. 33117/02, § 129, 22 ianuarie 2013).

2. Costuri și cheltuieli

90. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 9 480 de euro pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții, care urmează să fie plătite direct în contul bancar al reprezentantului său.

91. Guvernul a contestat cererile și a susținut că cheltuielile de judecată solicitate în ceea ce privește reprezentarea juridică în fața Curții sunt excesive.

92. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu are dreptul la rambursarea costurilor și a cheltuielilor decât în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate în mod efectiv și necesar și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantumul. În speță, având în vedere documentele aflate în posesia sa și criteriile de mai sus, Tribunalul consideră că este rezonabil să se acorde suma de 9.480 de euro pentru procedura în fața Curții, plus orice impozit care ar putea fi imputabil reclamantei. Această sumă trebuie plătită direct în contul bancar al reprezentantului reclamantei (a se vedea, de exemplu, Khlaifia și alții împotriva Italiei [GC], nr. 16483/12, § 288, CEDO 2016 (extrase)).

3. Dobânzi de penalizare

93. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii penalizatoare să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui să se adauge trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA

1. se alătură fondului, în unanimitate, obiecției preliminare privind lipsa epuizării căilor de atac interne cu privire la plângerea în temeiul articolului 8 din Convenție privind schimbarea tutorelui legal și o respinge;
2. Declară admisibile, în unanimitate, plângerile referitoare la articolul 8 din Convenție;
3. reține, în unanimitate, că a existat o încălcare a art. 8 din Convenție în ceea ce privește incapacitarea juridică a reclamantului;
4. consideră,în unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție în ceea ce privește schimbarea tutorelui legal al solicitantului;
5. consideră,cu cinci voturi la două, că nu este necesar să se examineze admisibilitatea și temeinicia plângerilor formulate de reclamantă în temeiul articolului 6 din convenție și al articolului 14 coroborat cu articolul 8 din convenție;
6. Reține, în unanimitate,

(a) că statul pârât trebuie să plătească solicitantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 din convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului pârât la cursul aplicabil la data tranzacției:

(i) 7.500 eur (șapte mii cinci sute de euro), plus orice impozit care poate fi exigibilă, pentru daune morale;

(ii) 9 480 EUR (nouă mii patru sute optzeci de euro), plus orice impozit care poate fi imputabil solicitantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile;

(b) că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare, se plătește dobândă simplă pentru sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în cursul perioadei de nerambursare plus trei puncte procentuale;

7. Respinge, în unanimitate, restul cererii reclamantei de satisfacere justă.

Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 16 noiembrie 2021, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții    ature_p_1} {signature_p_2}

Andrea Tamietti                    Yonko  Grozev
Președinte                             grefier

 

În conformitate cu articolul 45 § 2 din Convenție și cu articolul 74 § 2 din Regulamentul Curții, avizele separate ale judecătorilor Motoc  și pastorului  Vilanova  se anexează la prezenta hotărâre:

Y.G.R.
A.N.T.

OPINIA PARȚIAL DIVERGENTĂ A JUDECĂTORULUI MOTOC

 

1. Articolul 14 din Convenție a fost adesea considerat Cenușăreasa sistemului. Uneori, Cenușăreasa este comparată cu Hamlet: au atribute similare, dar, în egală măsură, poveștile sunt foarte diferite. Cenușăreasa și Hamlet sunt amândoi protagoniștii poveștilor lor respective, dar sunt nedreptățiți de alte personaje. Cenușăreasa își pierde ambii părinți și este la mila mamei sale vitrege, în timp ce Hamlet, după ce și-a pierdut tatăl, este la mila tatălui său vitreg. Dacă articolul 14 a fost comparat cu Cenușăreasa, urmând această logică, îl putem compara și cu Hamlet, cu accent pe celebra sa sintagmă „a fi sau a nu fi”. Într-adevăr, în speță, Curtea a constatat că nu era necesar să se examineze dacă a avut loc o încălcare.
2. Domeniul sănătății mintale este unul în care drepturile omului sunt adesea uitate. Deși invocată de reclamant, cauza principală examinată de Tribunal până în prezent în ceea ce privește stereotipurile este de asemenea trecută cu vederea. Carvalho Pinto de Sousa Morais împotriva Portugaliei  (nr. 17484/15, 25 iulie 2017) a introdus pentru prima dată în jurisprudența Curții noțiunea de discriminare fără comparator, însă stereotipurile nu au fost ulterior utilizate de Curte în mod regulat, ceea ce face ca cauza de mai sus să arate mai mult ca o excepție decât o normă.
3. Una din patru persoane se va confrunta cu probleme de sănătate mintală în timpul vieții, conform estimărilor actuale. Cu toate acestea, aproape două treimi dintre cei cu afecțiuni de sănătate mintală nu vor căuta tratament; persoanele cu afecțiuni de sănătate mintală‑– și familiile acestora – sunt supuse stigmatizării, discriminării și victimizăriiși sunt vulnerabile la încălcarea drepturilor lor. Persoanele care trăiesc în instituții pe termen lung sunt deosebit de vulnerabile la încălcările drepturilor omului.
4. Curtea a remarcat în mai multe rânduri accentul pus de comunitatea internațională pe necesitatea unei protecții mai bune și mai coerente a drepturilor persoanelor cu boli mintale și dizabilități mintale. Standardele și recomandările internaționale încurajează respectarea egalității, demnității și egalității de șanse pentru persoanele cu dizabilități mintale.
5. Principiile relevante stabilite în temeiul art. 14 din Convenție au fost reiterate în cauza Molla Sali împotriva Greciei [GC] (nr. 20452/14, 19 decembrie 2018). În această cauză, Curtea a reiterat că, în exercitarea drepturilor și libertăților garantate de convenție, articolul 14 oferă protecție împotriva tratamentului diferit, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, al persoanelor aflate în situații similare sau relevante similare. Cu alte cuvinte, cerința de a demonstra o poziție similară nu impune ca grupurile de comparatori să fie identice.

(6) În sensul articolului 14, o diferență de tratament este discriminatorie dacă „nu are o justificare obiectivă și rezonabilă”, adică dacă nu urmărește un „scop legitim” sau dacă nu există o „relație rezonabilă de proporționalitate” între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat  (ibidem, §§ 133 și 135).

7. Curtea a stabilit de asemenea în jurisprudența sa că numai diferențele de tratament întemeiate pe o caracteristică identificabilă sau pe un”statut” pot constitui o discriminare în sensul articolului 14 (a se vedea Hotărârea Fábián împotriva Ungariei  [GC], nr. 78117/13, 5 septembrie 2017). Curtea a constatat că o distincție făcută din cauza sănătății mintale a unei persoane este acoperită – fie ca handicap, fie ca formă a acestuia – de termenul  „alt statut” din textul art. 14 din Convenție (a se vedea  Cînța împotriva României,nr. 3891/19, 18 februarie 2020, §§ 66 și 70, cu trimiteri suplimentare).
8. Mai întâi, trebuie să stabilim dacă reclamantul a fost tratat diferit față de persoanele aflate în situații similare sau similare din cauza unei caracteristici personale. Observăm că reclamantul a fost deposedat de capacitatea sa juridică deoarece suferea de o boală mintală (a se vedea punctele 14 și 62-63 din prezenta hotărâre).
9. În consecință, considerăm că s-a stabilit că reclamantul a suferit un astfel de tratament în principal din cauza sănătății sale mintale, care intră în sfera „altui statut”. În acest sens, se observă că numai persoanele care suferă de boli mintale pot fi complet deposedate de capacitatea lor juridică numai pe motiv de boală. Din acest motiv, o astfel de diferență de tratament va echivala cu o discriminare directă dacă nu este justificată.
10. În aprecierea plângerii reclamantului în temeiul articolului 8 din Convenție, Curtea a constatat că deciziile interne prin care acesta a fost deposedat de capacitatea juridică urmăreau un scop legitim, și anume protecția sănătății sale și a drepturilor altora (a se vedea punctul 59 din prezenta hotărâre). Nu există niciun motiv pentru a găsi altfel în contextul articolului 14. În consecință, rămâne de stabilit dacă diferența de tratament a fost justificată (a se vedea mutatis mutandis, Cînța,citată anterior, §§ 71‑72).
11. Curtea admite că, atunci când se evaluează capacitatea unei persoane de a-și proteja propriile interese și de a-și exercita drepturile, boala mintală este un factor relevant care trebuie luat în considerare (a se vedea mutatis mutandis, Cînța,citată anterior, § 68). Cu toate acestea, Curtea a constatat deja că existența unei tulburări psihice, chiar și a unei tulburări grave, nu poate fi singurul motiv pentru a justifica incapacitatea totală (a se vedea punctul 63 din prezenta hotărâre). Cu toate acestea, în speță, s-a constatat că handicapul mintal al reclamantului a fost singurul argument pe care s-a întemeiat incapacitatea sa totală (a se vedea punctul 64‑66 din prezenta hotărâre).
12. În consecință, Curtea nu a avut de ales decât să constate că, acționând în conformitate cu articolul 164 § 1 din C.Civ. coroborat cu articolul 221 din Legea nr. 71/2011 (a se vedea punctele 26-27 din prezenta hotărâre), instanțele naționale l-au considerat pe reclamant numai în ceea ce privește tulburarea sa psihică, pe care au echivalat-o automat cu incapacitatea mintală. Decizia de a-l deposeda de capacitatea sa legală și de a-l plasa sub tutelă s-a bazat exclusiv pe boala sa psihică, fără a fi avansate motive pertinente și fără a lua în considerare abilitățile sale reale. Se poate deduce că prejudiciul pe care reclamantul l-a suferit astfel a fost cauzat de stereotipuri legislative care au împiedicat o evaluare individualizată a capacităților și nevoilor sale (a se vedea mutatis mutandis, Alajos Kiss împotriva Ungariei,nr. 38832/06, § 42 in fine, 20 mai 2010).
13. Cu toate acestea, dispozițiile legislative în cauză sunt în contradicție cu alte cerințe interne, precum și cu obligațiile internaționale ale statului pârât. Legea privind sănătatea mintală recunoaște că persoanele cu tulburări mintale au dreptul la viață privată și la libera exercitare a tuturor drepturilor civile (a se vedea punctul 29 din prezenta hotărâre). În plus, Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu handicap, la care statul pârât este parte, recunoaște persoanele cu handicap ca fiind subiecte depline ale drepturilor și ca titulari de drepturi, precum și ca persoane ale căror drepturi necesită protecție în condiții de egalitate cu alte persoane (a se vedea Cînța,  citată anterior, §§ 30 și 32). Acest lucru este valabil și pentru orice persoană care suferă de boli mintale (ibidem, § 75).
14. În jurisprudența sa, Curtea a recunoscut de asemenea că trebuie invocate motive foarte importante pentru a justifica restrângerea drepturilor persoanelor cu handicap mintal, din cauza stării lor de vulnerabilitate deosebită (a se vedea Hotărârea Alajos Kiss,citată anterior, punctul 42, și jurisprudența citată la punctul 55 din prezenta hotărâre). Curtea a statuat, de asemenea, că tratamentul ca o singură clasă a persoanelor cu handicap intelectual sau mintal este o clasificare discutabilă, iar restrângerea drepturilor acestora trebuie să facă obiectul unui control strict (a se vedea  Alajos  Kiss,citată anterior, § 44). Se poate deduce că persoanele bolnave mintal reprezintă un grup vulnerabil în societate, ale cărui drepturi necesită o atenție specială din partea autorităților statului.
15. În aceste condiții, ar trebui să considerăm că reclamantul a stabilit un caz prima facie de discriminare și că guvernul, căruia i-a fost transferată sarcina probei, nu a prezentat niciun motiv convingător pentru a răsturna prezumția de discriminare împotriva reclamantului pe motive de sănătate mintală (a se vedea,  mutatis mutandis, Cînța, citată mai sus, §§ 79-80).
16. În consecință, a existat o încălcare a articolului 14 din Convenție coroborat cu articolul 8.

 

OPINIA PARȚIAL DIVERGENTĂ A JUDECĂTORULUI
PASTOR VILANOVA

(Traducere)

Regret că nu sunt în măsură să fiu de acord cu constatarea majorității de la punctul 5 din dispozițiile operative ale hotărârii, pentru motivele deja expuse, în special, în opinia mea divergentă în cauza Popov și alții împotriva Rusiei  (nr. 44560/11, 27 noiembrie 2018). În consecință, considerăm că această parte a cererii introductive ar fi trebuit să fie declarată inadmisibilă.

Redactarea articolului (inclusiv traducerea) a fost realizată de av. Adina Lincă.