articole

CEDO a condamnat România pentru eșecul instanțelor naționale de a pune în balanță dreptul presei la libertatea de exprimare cu dreptul la reputație al unei persoane.

 

Prin Hotărârea din 16 noiembrie 2021, în cauza Văcean împotriva României, Curtea a constatat că autoritățile naționale nu și-au respectat obligațiile pozitive care le revin în temeiul articolului 8 din convenție.

Redăm integral hotărârea, în traducerea avocatului Adina Lincă, cu mențiunea că această variantă poate suporta anumite revizuiri juridice.

SECȚIUNEA PATRU

CAUZA VĂCEAN împotriva ROMÂNIEI

(Cererea nr. 47695/14)

HOTĂRÂRE

Art 8 • Confidențialitate • Obligații pozitive • Nerespectarea de către autoritățile naționale a dreptului la reputație al reclamantului • Neexaminarea contribuției la o chestiune de interes general a interviului și a articolelor publicate pe internet, precum și natura observațiilor intervievatului • Lipsa punerii în balanță a intereselor în cauză în conformitate cu jurisprudența Curții

STRASBOURG

16 noiembrie 2021

Această hotărâre devine definitivă în condițiile prevăzute la articolul 44 § 2 din convenție. Poate suferi modificări a formei.

În cauza Văcean împotriva României

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se întrunește într-o cameră compusă din:

Yonko Grozev, președinte,
Tim Eicke, Faris Vehabović, Iulia Antoanella Motoc, Armen Harutyunyan, Pere Pastor Vilanova, Jolien Schukking, judecători,
și Andrea Tamietti, grefier de secție,

având în vedere cererea (nr. 47695/14) împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Alin-Corneliu Văcean („reclamantul”), s-a adresat Curții în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) din 25 iunie 2014,

decizia de a aduce la cu cunoștința Guvernului României („Guvernul”) plângerea referitoare la articolul 8 din Convenție și de a declara inadmisibilă restul cererii,

observațiile părților;

După ce a deliberat în privat la 19 octombrie 2021,

Pronunță următoarea hotărâre, adoptată la acea dată:

INTRODUCERE

1. Cererea se referă la pretinsa lipsă de protecție a dreptului la reputație a reclamantului din partea autorităților naționale. El invocă articolul 8 din Convenție.

ÎN FAPT

2. Reclamantul s-a născut în 1978 și locuiește în Arad. A fost reprezentat de domnul D. Creciun, avocat.

3. Guvernul a fost reprezentat de agentul său,doamna O. Ezer, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

I. GENEZA CAZULUI

4. La o dată nespecificată, în anul 2011, solicitantul, care era profesor de muzică, a concurat pentru postul de director al Filarmoniei d’Arad („Filarmonica”), instituție publică. Pentru a putea aplica, trebuia să ai un cazier judiciar curat. La sfârșitul concursului, solicitantul a obținut cea mai mare notă. El urma să fie numit în funcția respectivă, de către primăria Aradului.

5. În același timp, o înregistrare video circula pe Internet. Surprinsă în 2008 de o cameră de supraveghere, aceasta arăta un bărbat furând oglinda retrovizoare a unei mașini de lux într-o parcare. Pe baza unei asemănări fizice între reclamant și persoana care apare în videoclip, un jurnalist a relatat despre numirea reclamantului în funcția de director al Filarmoniei. În cadrul acestui articol, jurnalistul a intervievat succesiv pe M.D., președintele Sindicatului artiștilor interpreți ai Filarmonicii („sindicatul”), apoi alte două persoane care lucrau pentru Filarmonică și pentru consiliul local, pentru a obține opinia acestora cu privire la asemănarea dintre reclamant și persoana care a apărut în videoclipul din 2008.

6. Articolul a inclus următorul schimb de replici între jurnalist și M.D.:

„Jurnalist (J): Ce vedeți în imagine?

M.D.: Păi, o parcare, imagini filmate de o cameră de supraveghere, în care vezi pe cineva încercând să fure ceva dintr-o mașină sau chiar fură ceva.

J.: Recunoașteți această persoană?

M.D.: Mi se pare că îl cunosc. Da.

J.: Cine credeți că este?

M.D.: Un coleg (…) de la școală (…)

J.: Și acum, ce funcție (…) [deține]?

M.D.: Acum, din ce am auzit, va fi numit director la Filarmonică.

J.: Cum este posibil ca o astfel de persoană să fie câștigătoarea unui concurs? Nu li se cere [candidaților] să furnizeze un [extras din cazierul lor]?

M.D.: Dacă, din ce știu și din ce am văzut în decizia CLM [Consiliul Local Municipal], solicităm un [extras din] cazierul judiciar și experiența în domeniul respectiv (în domeniu )[inclusiv] experiență (…) managerială, dar (…) la noi, concursurile [sunt] ceea ce sunt și probabil, totul este posibil în acest context.

J.: Nu i s-a cerut cazierul judiciar?

M.D.: … Nu știu dacă are [antecedente penale]. Stiu că printre obligatiile [impuse candidaților] în hotărârea CLM privind concursul se numără [aceea de a furniza un extras din cazierul judiciar], dar … nu știu dacă această persoană are [antecedente penale].

J.: Cum este [posibil] ca o astfel de persoană să conducă Filarmonica?

M.D.: Nu știu ce cred liderii noștri (…) din punctul lor de vedere, probabil că e ceva normal.

J.: Care este numele persoanei care apare în aceste imagini?

MD : Văcean.

J.: Și mai exact?

M.D. : Văcean. Alin Văcean.

J.: Este el un câștigător al unui concurs?

M.D.: Da. După cum am înțeles, da. A trecut cu succes testul de management, precum și interviul.

J.: Dar în aceste imagini îl vedem furând (…) oglinzile unei mașini.

M.D.: Într-adevăr (…) Poate că [condiția de a nu avea antecedente penale] nu a fost aplicată acestui concurs [sau poate] comisia nu l-a luat în considerare, întrucât, dacă ar fi avut antecedente penale […] ar fi trebuit să fie exclus din concurs […]

J.: Înțeleg că la Filarmonică circulau tot felul de glume, oamenii spun că nu vor mai veni cu mașina (…)

M.D.: Este mai mult o anecdotă.

J.: Care este anecdota?

M.D.: Bineînțeles că oamenii fac glume despre tot, pentru că asta e tot ce le-a mai rămas.

J.: Ce spun ei?

M.D.: Prefer (…) să nu repet.

J.: Că nu mai vin cu mașina?

M.D.: Pe scurt (…) Din păcate, lucruri de genul acestea s-au întâmplat deja, chiar și acasă (…) și văd că se întâmplă în continuare. Sperăm că vor exista cât mai puține astfel de elemente. »

7. Celelalte două persoane interogate (a se vedea punctul 5 de mai sus) au răspuns după cum urmează: prima a afirmat că nu poate pretinde că persoana de pe înregistrare era reclamantul. Ea a spus că videoclipul a dat deja naștere unor discuții în trecut care s-au calmat apoi și că nu știe cum au reapărut. Al doilea a subliniat că reclamantul ar trebui să beneficieze de prezumția de nevinovăție.

8. La finalul articolului, jurnalistul l-a interogat pe comisarul adjunct de poliție C.T. Acesta a precizat că proprietarul autoturismului a pus înregistrarea la dispoziția poliției și că o anchetă preliminară împotriva lui X este în curs de desfășurare.

9. Acest raport a fost publicat la 29 august 2011 pe site-ul ziarului Adevărul (www.adevarul.ro).

10. În aceeași zi, compania media Antena 3 a publicat pe site-ul său un articol intitulat „Noul director al Filarmonicii Arad suspectat că a furat oglinzi retrovizoare pe o mașină de lux”. Articolul a relatat că reclamantul era suspectat că ar fi furat oglinzi retrovizoare. Acesta a inclus următorul pasaj:

„Îl vedem pe Alin Văcean în această situație pe un videoclip care circulă pe internet. Imaginile au fost descoperite de un locuitor din Arad în 2008, când a fost deschisă o anchetă împotriva lui Văcean. Am încercat fără succes să contactăm noul director al Filarmoniei pentru a afla versiunea sa. Articolul a descris apoi conținutul videoclipului și a declarat că poliția a recunoscut că a fost deschis un dosar. În cele din urmă, aceasta a precizat că Alin Văcean a obținut postul de director al Filarmoniei prin concurs și că ancheta continuă. S-a pus, de asemenea, un link la video.

11. Tot la 29 august 2011, ziarul regional online Vestic a publicat pe site-ul său un brief intitulat „Iată omul căruia îi revine susținerea PDL arădean [Partidul Liberal Democrat]: directorul Filarmonicii, anchetat pentru furt!”. Se citește: „Noul director al Filarmonicii (…) face de trei ani obiectul unei anchete a poliției pentru furtul (…) unei oglinzi retrovizoare de pe o mașină de lux! Informația a fost făcută publică de Antena 3 în această după-amiază.”

12. La 31 august 2011, ziarul Adevărul a publicat pe site-ul său un articol intitulat „Directorul suspectat de furt” și intitulat „Alin Văcean va fi numit director al Filarmonicii arădene”. Articolul a fost ilustrat cu o fotografie a reclamantului. El a raportat că acesta din urmă va deveni noul director al Filarmonicii în timp ce era suspectat că a furat oglinzi. Se citește:

« (…) imaginile arată chipul hoțului, dar Alin Văcean susține că nu este vorba despre el. (…) Alin Văcean [va trebui să explice,] de ce numele său a apărut într-un caz de furt (…) un videoclip datând din 2008 a circulat recent, vedem un individ cu o asemănare tulburătoare cu noul director al unității culturale furând o oglindă retrovizoare dintr-o mașină de lux parcată într-o parcare (…) Angajații Filarmonicii de Stat nu sunt deloc mulțumiți de noul lor director și sunt uimiți de asemănarea tulburătoare dintre hoțul de lux [oglinda retrovizoare] și noul lor șef. „Am văzut mica înregistrare”, a spus M.D., președintele Sindicatului Artiștilor Interpreți sau Executanți din Filarmonică, „și trebuie să spun că hoțul arată ca persoana care, din ce am auzit, va prelua funcția de director. Nu am competența de a face lumină în acest caz, dar dacă anchetatorii vor dovedi că acest hoț de oglinzi retrovizoare și Alin Văcean sunt unul și același, va însemna că numirea sa în fruntea Filarmonicii nu poate fi confirmată”. „Nu am făcut nimic”, spune Alin Văcean, „acest comportament nu mă reprezintă. Nu mi s-a cerut niciodată să dau o declarație la poliție”.

Ancheta este încă în curs de desfășurare

„Proprietarul autoturismului ne-a pus la dispoziție înregistrarea care arată furtul oglinzii retrovizoare”, a declarat comisarul adjunct C.T., o purtătoare de cuvânt a poliției arădene. „O anchetă penală împotriva lui X este în curs de desfășurare”, a spus ea. »

13. Aceste articole includeau, de asemenea, un link către videoclipul din 2008.

14. Înainte de a confirma numirea reclamantului în funcția de director al Filarmonicii, Consiliul Local Arad a solicitat poliției arădene informații cu privire la posibila sa implicare într-o anchetă penală privind un furt. La data de 6 septembrie 2011, polițiștii au informat primăria că nu a fost înregistrat niciun dosar penal pe numele reclamantului și că acesta nu a fost cercetat pentru furt de obiecte dintr-un autoturism de pe teritoriul municipiului Arad.

15. Prin urmare, reclamantul a fost numit director al Filarmonicii.

II. PROCEDURA CIVILĂ INTRODUSĂ DE RECLAMANT

A. Acțiunea formulată în fața Tribunalului Arad

16. La 20 iulie 2012, reclamantul a introdus o acțiune în răspundere civilă delictuală la Tribunalul Arad („Tribunalul”) împotriva lui M.D. și a societăților media Adevărul, Arbitim Media și Antena 3 pentru încălcarea dreptului său la imagine și reputație. Invocând prevederile legale care reglementează delictele (a se vedea punctul 28 de mai jos), articolul 30 din Constituție (a se vedea punctul 27 de mai jos) și articolul 10 § 2 din Convenție, acesta a susținut că declarația lui M.D. și articolele publicate pe site-urile web de către diferitele companii media conțineau acuzații defăimătoare la adresa sa, în sensul că indicau că se află sub urmărire penală pentru furt.

17. În special, acesta s-a plâns că M.D. l-a prezentat categoric și fără rezerve ca autor al unei infracțiuni atunci când a fost interogat cu privire la conținutul videoclipului din 2008. Acesta a susținut că nu a fost niciodată cercetat pentru furt și că publicațiile în cauză au avut repercusiuni grave asupra imaginii și vieții sale profesionale și asupra relațiilor sale profesionale cu subordonații săi. El a cerut instanței să-l oblige pe M.D. să-i plătească echivalentul a 10.000 de euro pentru daune morale, iar companiile media să scoată articolele contestate de pe site-urile lor și să publice hotărârea de condamnare.

18. Companiile mass-media au invocat dreptul la informare în apărarea lor. Acestea au susținut că acuzațiile împotriva reclamantului au fost făcute de M.D., iar acesta și-a exprimat doar punctul de vedere. Acestea au arătat că publicațiile în cauză făceau parte dintr-o investigație jurnalistică și că această investigație era justificată de faptul că reclamantul trebuia să ocupe o funcție publică. În plus, aceasta s-au bazat pe dovezi concrete, și anume înregistrarea video.

19. M.D. a susținut că nu l-a identificat cu certitudine pe reclamant ca fiind făptuitorul, ci doar și-a exprimat o opinie, în calitatea sa de președinte al sindicatului.

20. Prin Hotărârea din 23 aprilie 2013, Tribunalul a admis acțiunea reclamantului. Acesta a statuat că, în cursul interviului în litigiu, M.D. a declarat fără echivoc, după vizionarea videoclipului din 2008, că reclamantul era autorul furtului. Acesta a arătat că, în urma publicării acestui interviu pe internet la 29 august 2011, mai multe articole publicate online îl prezentaseră pe reclamant – care, la momentul faptelor, era candidat pentru postul de director al Filarmonicii – ca suspect al unui furt.

21. Având în vedere distincția care trebuie făcută între declarațiile de fapt și judecățile de valoare, instanța de prim grad de jurisdicție a considerat că declarațiile lui M.D. conțineau afirmații de fapt care nu au fost susținute de probe. El a adăugat că din documentele din dosar reiese că M.D. a făcut aceste declarații cu bună știință și că avea cunoștință de repercusiunile pe care le-ar putea avea.

22. Tribunalul a statuat că, în cadrul cauzei, M.D. nu putea beneficia de protecția articolului 10 din Convenție și că reclamantul a suferit anumite prejudicii morale ca urmare a faptului că a fost prezentat public ca autor al unui furt. Aceasta l-a obligat pe M.D. să plătească reclamantului 5.000 de euro pentru prejudiciu moral.

23. În ceea ce privește drepturile și obligațiile jurnaliștilor, Tribunalul a statuat că societățile mass-media în cauză au încălcat dreptul reclamantului la o bună reputație. Fără a lua mai întâi măsuri sau a face verificări, aceștia au publicat articole în care persoana în cauză a fost prezentată ca presupusul autor al unui furt. În ceea ce privește problema bunei-credințe a jurnaliștilor, acesta a considerat că simplul fapt că M.D. l-a identificat pe reclamant ca fiind autorul furtului nu era suficient pentru a constitui o bază factuală rezonabilă și pentru a justifica publicarea fără o verificare suplimentară a articolelor în cauză. În consecință, acesta a obligat companiile media să elimine articolele în litigiu de pe paginile lor de internet și să publice hotărârea de condamnare timp de trei zile, atunci când aceasta va deveni definitivă.

B. Recursul la Curtea de Apel Arad

24.M.D. a formulat recurs la Curtea de Apel Arad („Tribunalul Departamental”) împotriva hotărârii din 23 aprilie 2013. El a declarat că a răspuns întrebărilor jurnalistului în calitatea sa de președinte al sindicatului și nu în calitatea sa de persoană privată și că interviul a făcut parte dintr-o abordare jurnalistică care a vizat o chestiune de interes general.

25. Printr-o hotărâre definitivă din 21 ianuarie 2014, Curtea de Apel Arad a admis recursul formulat de M.D. Aceasta a anulat hotărârea pronunțată în primă instanță și a respins acțiunea reclamantului în întregime. În raționamentul său, curtea a menționat că M.D. a fost audiat de un jurnalist în calitatea sa de președinte al sindicatului cu privire la acuzațiile care circulă pe rețelele de socializare în legătură cu o înregistrare video care ar fi arătat că reclamantul a comis un furt. Instanța a considerat că interviul face parte dintr-un efort de investigație de interes public jurnalistic de a informa cetățenii și autoritățile că o persoană aparent identificabilă a fost filmată furând oglinda retrovizoare a unei mașini. De asemenea, a arătat că M.D. nu se afla el însuși în spatele înregistrării video sau al publicării acesteia pe internet și că reclamantul „era directorul unei instituții publice de cultură, Filarmonica”.

26. Curtea de Apel a constatat că, în acest context, M.D. a răspuns întrebărilor jurnalistului, afirmând că „i s-a părut” să cunoască persoana care a apărut în videoclip și că nu știa dacă are antecedente penale, apoi afirmând că numele persoanei respective este Alin Văcean. Aceasta a considerat că, prin aceste răspunsuri, M.D. nu l-a identificat în mod categoric pe reclamant ca fiind autorul furtului și nici nu a inițiat o campanie de presă împotriva sa prin atacarea și denigrarea sa publică. Prin urmare, aceasta a statuat că declarațiile în cauză nu erau afirmații de fapt care nu se aflau în afara protecției dreptului la libertatea de exprimare. Aceasta concluzionează că M.D. nu putea fi acuzat de nicio faptă ilicită în această privință și că publicarea interviului în cauză făcea parte dintr-o investigație jurnalistică de interes public în sensul articolului 10 din Convenție.

CADRUL JURIDIC INTERN RELEVANT

27. Articolul 30 din Constituția României are următorul cuprins în partea sa relevantă din prezenta cauză, după cum urmează:

Articolul 30 – Libertatea de exprimare

« (…)

(6) Exercitarea libertatii de exprimare nu aduce atingere dreptului la demnitate, onoare si respect pentru viata privata sau dreptului la imagine. »

28. Art. 998 și 999 din Codul civil, care la momentul faptelor priveau răspunderea delictuală, sunt prevăzute în Cauza Boldea contra României (nr. 19997/02,§ 19, 15 februarie 2007).

ÎN DREPT

I. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 8 DIN CONVENȚIE

29. Reclamantul susține că autoritățile naționale nu și-au îndeplinit obligația de a-i proteja dreptul la imagine și la respectarea vieții sale private. Acesta invocă articolul 8 din Convenție, care este formulat în părțile sale relevante în prezenta cauză:

„(1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie […]

(2) Poate exista o ingerință din partea unei autorități publice în exercitarea acestui drept numai în măsura în care o astfel de ingerință este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor,  protecția sănătății sau a moralei sau protecția drepturilor și libertăților altora. »

A. Admisibilitate

1. Cu privire la aplicabilitatea articolului 8 din Convenție

30. Curtea reamintește că, pentru ca articolul 8 să fie luat în considerare, prejudiciul adus reputației personale trebuie să fie de un anumit nivel de gravitate și să fi fost realizat astfel încât să cauzeze un prejudiciu exercitării personale a dreptului la respectarea vieții private. De asemenea, aceasta reamintește că articolul 8 nu poate fi invocat pentru a se plânge de un prejudiciu adus reputației sale care ar rezulta în mod previzibil din propriile acțiuni, cum ar fi o infracțiune (a se vedea Axel Springer AG împotriva Germaniei [GC], nr. 39954/08,§83, 7 februarie 2012, și Denisov împotriva Ucrainei [GC], nr.   76639/11,§112, 25 septembrie 2018).

31. În speță, atât în interviul publicat pe internet, cât și în articolele publicate în mass-media online, reclamantul a fost prezentat ca o persoană suspectată de săvârșirea unei infracțiuni atunci când trebuia să fie numit într-o funcție publică pentru care trebuia să aibă antecedente penale curate. Cu toate acestea, din dosar nu reiese că a fost efectiv suspectat de această infracțiune sau, a fortiori, că a făcut obiectul unei acuzații sau al unei condamnări în acest sens. Prin urmare, Curtea consideră că afirmațiile cuprinse în articolele în cauză aveau un nivel de gravitate suficient pentru a intra în domeniul de aplicare al articolului 8 din convenție. Prin urmare, această dispoziție este aplicabilă în speță.

2. Alte motive de inadmisibilitate

32. Constatând că plângerea nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 din Convenție și că nu intră în conflict cu niciun alt motiv de inadmisibilitate, Curtea o declară admisibilă.

B. Fond

1. Argumentele părților

a) Cu privire la solicitant

33. Reclamantul a susținut că, prin respingerea acțiunii sale în despăgubiri referitoare la articolele în cauză și la declarația lui M.D., Curtea de Apel nu și-a îndeplinit obligațiile pozitive care îi revin în temeiul articolului 8 din convenție.

(b) Guvernul

34. Guvernul a susținut că ingerința în exercitarea de către reclamant a dreptului său la respectarea vieții sale private a fost prevăzută de lege și a urmărit un scop legitim, și anume acela de a asigura protecția libertății de exprimare a presei și a dreptului publicului la informare, în speță informații privind gestionarea Filarmonicii. Acesta susține că autoritățile naționale au reușit să asigure un just echilibru între diferitele interese în cauză și că publicarea articolelor în cauză a făcut parte dintr-o abordare jurnalistică menită să informeze publicul cu privire la o chestiune de interes pentru populația locală. Acesta adaugă că reclamantul nu a dovedit că declarațiile lui M.D. sau articolele în litigiu i-au adus efectiv prejudicii.

2. Aprecierea Curții

(a) Principii generale

35. Curtea face trimitere la principiile care decurg din jurisprudența sa privind protecția vieții private și a libertății de exprimare, rezumate în special în Hotărârea Couderc și Hachette Filipacchi Associés împotriva Franței ([GC], nr. 40454/07,§§ 83-93, CEDO 2015 (extrase)).

36. În special, criteriile relevante pentru echilibrarea dreptului la respectarea vieții private și a dreptului la libertatea de exprimare sunt: contribuția la o dezbatere de interes general, reputația persoanei în cauză, obiectul raportului, comportamentul anterior al persoanei în cauză, conținutul, forma și repercusiunile publicării, și, după caz, circumstanțele cauzei ( Von Hanovra împotriva Germaniei (nr.  2) [GC], nr.   40660/08 și 60641/08,§§ 108-113, CEDO 2012, și Axel Springer AG, citată anterior, §§ 90-95; a se vedea, de asemenea, Couderc și Hachette Filipacchi Associés, citată anterior, § 93). În cazul în care echilibrarea a fost efectuată în conformitate cu aceste criterii, trebuie să existe motive serioase pentru ca Curtea să înlocuiască opinia sa cu cea a instanțelor naționale (a se vedea von Hanovra,citată anterior, § 107; Axel Springer AG,citată anterior, § 89, și  Kaboğlu și Oran împotriva Turciei, nr.    1759/08 și 2 alții, § 70, 30 octombrie 2018).

37. În plus, Curtea reamintește distincția făcută între declarațiile de fapt și judecățile de valoare. Materialitatea declarațiilor de fapt poate fi dovedită; pe de altă parte, întrucât judecățile de valoare nu se pretează la demonstrarea exactității lor, cerința de a stabili adevărul lor este imposibilă și încalcă libertatea de opinie în sine, element fundamental al dreptului garantat de articolul 10. Cu toate acestea, în cazul unei judecăți de valoare, proporționalitatea ingerinței depinde de existența unui „temei factual” suficient pe care se bazează declarațiile atacate: în caz contrar, această judecată de valoare s-ar putea dovedi excesivă. Pentru a distinge o imputare de fapt de o judecată de valoare, trebuie să se țină seama de împrejurările cauzei și de tonul general al declarațiilor, înțelegând că afirmațiile privind chestiuni de interes public pot constitui judecăți de valoare ca atare, mai degrabă decât declarații de fapt (a se vedea Morice împotriva Franței [GC], nr. 29369/10,  § 126, CEDO 2015, precum și trimiterile citate în aceasta).

b) Aplicarea acestor principii în prezenta cauză

i Problema de a contribui la o dezbatere de interes general

38. În speță, Curtea de Apel a considerat că interviul lui M.D. făcea parte dintr-o abordare jurnalistică care privea o problemă de interes public și care consta în informarea cetățenilor și a autorităților cu privire la faptul că o persoană aparent identificabilă a fost filmată furând oglinda retrovizoare a unui autoturism (a se vedea punctul 25 de mai sus).

39. Fără a pune în discuție constatarea Tribunalului, trebuie arătat că acesta din urmă a considerat într-adevăr că articolele publicate se refereau la o chestiune de interes general, dar că, în practică, aceste articole priveau, în esență, problema dacă reclamantul îndeplinea condițiile necesare pentru a-și prezenta candidatura pentru postul de director al Filarmonicii, în timp ce, potrivit jurnaliștilor, el a fost suspectat de furt. Astfel, astfel cum a susținut de asemenea guvernul (a se vedea punctul 34 de mai sus), problema de interes general pentru comunitate la care se referea abordarea jurnalistică era mai degrabă problema dacă reclamantul putea deține funcția de director al unei instituții publice decât infracțiunea de furt al unei oglinzii retrovizoare în sine.

40. În opinia Curții, având în vedere, pe de o parte, împrejurarea că faptele prezentate în videoclip avuseseră loc cu mai mulți ani înainte de difuzarea articolului și, pe de o parte, conținutul specific al articolelor în litigiu, ar fi fost de dorit ca Curtea de Apel să explice în hotărârea sa, motivele pentru care a considerat aceste publicații ca făcând parte dintr-o dezbatere de interes general.

ii Reputația persoanei în cauză, obiectul publicațiilor și comportamentul anterior al persoanei în cauză

41. Curtea observă, la fel ca instanțele naționale (a se vedea punctele 20 și 25 de mai sus), că, la momentul faptelor în cauză, reclamantul intenționa să exercite funcția de director al Filarmonicii, o instituție publică. Aceasta arată totuși că din dosar nu reiese că era cunoscut publicului sau că avea cea mai mică notorietate chiar și la nivel județului înainte de a-și fi exprimat interesul pentru această funcție. Aceasta observă, de asemenea, că instanțele naționale nu s-au pronunțat cu privire la comportamentul pe care l-ar fi putut avea anterior față de mass-media.

42. În continuare, aceasta arată că, atunci când a respins acțiunea în despăgubire introdusă de reclamant, Curtea de Apel a precizat doar în general că reclamantul era „directorul unei instituții publice de cultură, Filarmonica” (a se vedea punctul 25 de mai sus). În orice caz, Curtea consideră că, având în vedere statutul și funcția directorului unei instituții publice locale, reclamantul a intrat în mod inevitabil și cu bună știință în sfera publică atunci când a promovat concursul de acces la acest post și că, procedând astfel, s-a expus unei examinări atente a acțiunilor sale. Aceasta este de acord că, prin urmare, limitele criticii acceptabile trebuie să fie mai largi în speță decât în cazul unei persoane care nu este deloc cunoscută publicului (a se vedea mutatis mutandis, Egill Einarsson împotriva Islandei,nr. 24703/15,§44, 7 noiembrie 2017). Cu toate acestea, aceste limite nu le ating însă pe cele care rezultă din gradul de toleranță pe care politicienii trebuie să îl demonstreze, de exemplu (a se vedea mutatis mutandis, Nilsen și Johnsen împotriva Norvegiei [GC], nr.   23118/93,§52, CEDO 1999VIII). Cu toate acestea, în speță, acuzațiile aduse reclamantului priveau pretinsa sa implicare în săvârșirea unei fapte penale. Dacă faptele ar fi fost dovedite, acestea ar fi avut un impact clar asupra carierei sale profesionale. În aceste condiții, nu se poate afirma că acesta ar fi trebuit să dea dovadă de un grad mai ridicat de toleranță în fața afirmațiilor în cauză.

iii Conținutul, forma și impactul acuzațiilor și publicațiilor M.D.

43. Curtea observă că reclamantul a susținut în fața instanțelor naționale că observațiile făcute de M.D. în timpul interviului și articolele publicate și ulterior pe paginile de internet ale mai multor ziare i-au afectat reputația (a se vedea punctul 16 de mai sus).

44. În ceea ce privește observațiile lui M.D., aceasta arată că întrebarea adresată instanțelor naționale era dacă acestea constituiau afirmații de fapt sau judecăți de valoare (a se vedea, de exemplu, Ierusalim împotriva Austriei, nr.   26958/95,§§ 42-43, CEDO 2001 II, și Brosa împotriva Germaniei, nr.     5709/09  , §§ 43-47, 17 aprilie 2014). Tribunalul a statuat că, în răspunsurile sale la întrebările jurnalistului, M. D. l-a numit pe reclamant drept autorul unui furt și că aceste declarații constituiau declarații de fapt (a se vedea punctele 20 și 21 de mai sus). Curtea de Apel a considerat, dimpotrivă, că, în răspunsurile sale, M.D. nu l-a identificat în mod categoric pe reclamant ca fiind autorul furtului și că declarațiile sale nu erau afirmații factuale (a se vedea punctul 26 de mai sus).

45. Curtea reamintește că, calificarea unei declarații ca afirmație fapt sau ca judecată de valoare este o chestiune care ține în primul rând de competența autorităților naționale, în special a instanțelor naționale. Cu toate acestea, aceasta poate considera necesar să efectueze propria apreciere a declarațiilor în litigiu (a se vedea Egill Einarsson,citată anterior, § 48, și Brosa,citată anterior, §§ 43-50).

46. Examinând conținutul declarațiilor în discuție făcute în prezenta cauză de M.D., Curtea consideră că este necesară o analiză nuanțată. Aceasta observă că, inițial, M.D. a descris conținutul înregistrării video la cererea jurnalistului (a se vedea punctul 6 de mai sus). Aceasta a fost o simplă descriere obiectivă a comportamentului – necontestat de părți – al persoanei care apare în înregistrare. În continuare, jurnalistul i-a adresat lui M.D. întrebări suplimentare (a se vedea punctul 6 de mai sus), în special cu privire la condiția absenței cazierului judiciar, necesară participării la concurs, precum și cu privire la perspectiva ca reclamantul să fie numit director al Filarmonicii. Răspunzând la aceste întrebări, M.D. și-a exprimat opiniile personale care constituie judecăți de valoare. Mai mult, acestea au fost afirmații orale făcute în cadrul unui interviu, iar M.D. nu le-a putut reformula, perfecționa sau retrage (a se vedea mutatis mutandis, Andreescu împotriva României, nr.     19452/02,§95, 8 iunie 2010).

47. Curtea consideră că întrebarea esențială ridicată de cauza cu care este sesizată este aceea de a stabili natura declarațiilor prin care M.D. a afirmat că l-a recunoscut pe reclamant în înregistrare. Când a fost interogat de jurnalist, M.D. a răspuns inițial că „părea” să cunoască persoana care a apărut în imagini (a se vedea punctul 6 de mai sus). Răspunzând la întrebările repetate ale jurnalistului, acesta a dat în cele din urmă numele reclamantului. Curtea admite că, prin recunoașterea persoanei prezentate în înregistrare, M.D. și-a folosit memoria și abilitățile de recunoaștere vizuală. Cu toate acestea, trebuie să se constate că M.D. nu a exprimat nicio deferență atunci când a dat numele reclamantului și că a făcut o afirmație care nu a lăsat nicio îndoială cu privire la persoana în cauză. Deși este adevărat că M.D. nu a afirmat în mod expres că reclamantul a fost autorul furtului, acesta l-a identificat și desemnat totuși ca fiind persoana care a apărut în videoclip și pe care a descris-o ca fiind autorul comiterii unui furt. În opinia Curții, o astfel de succesiune de declarații constituie o declarație obiectivă și de fapt.

48. Prin urmare, aceasta consideră că, în ceea ce privește observațiile lui M.D., Curtea de Apel nu a efectuat o examinare suficient de nuanțată și nu a examinat dacă afirmațiile pe care le-a făcut ar putea, luate în ansamblu și în cadrul întrebărilor preliminare, să aibă, cel puțin într-o anumită măsură, o conotație factuală. În plus, Curtea de Apel s-a limitat să concluzioneze că nu au existat afirmații de fapt în afara protecției dreptului la libertatea de exprimare (a se vedea punctul 26 de mai sus), fără explicații suplimentare. Astfel de explicații erau cu atât mai necesare în prezenta cauză, când Tribunalul ajunsese la o concluzie diferită, și anume că declarațiile lui M.D. conțineau afirmații de fapt (a se vedea punctul 21 de mai sus).

49. În ceea ce privește articolele publicate pe internet (a se vedea punctele 10-12 de mai sus), aceasta observă că Curtea de Apel s-a limitat să considere că publicarea interviului în cauză făcea parte dintr-o investigație jurnalistică de interes general (a se vedea punctul 26 de mai sus), concentrându-și analiza în principal pe declarațiile atribuite lui M.D., fără a oferi un răspuns la întrebarea dacă, în speță, libertatea presei ar putea justifica publicarea repetată a acestora și ingerința pe care forma și conținutul articolelor în litigiu le-ar putea provoca dreptului reclamantului la protecția reputației sale (a se vedea punctele 25 și 26 de mai sus; a se vedea a contrario,  Petrie împotriva Italiei, nr.     25322/12  , § 52, 18 mai 2017, în care instanța de apel a analizat în profunzime contextul de fapt și diferitele declarații în cauză). Aceasta consideră că o astfel de abordare este incompatibilă cu principiile care rezultă din jurisprudența sa (a se vedea punctele 36 și 37 de mai sus).

50. În special, Curtea observă că, Curtea de Apel nu a examinat nici natura declarațiilor cuprinse în articolele în litigiu, nici dacă jurnaliștii trebuiau să justifice conținutul scrierilor lor în fapt. Aceste articole aveau ca scop transmiterea către opinia publică a unui mesaj neechivoc – și anume că reclamantul, un viitor director al unei instituții publice, a făcut sau ar fi trebuit să facă obiectul unei anchete penale pentru furt (a se vedea punctele 10-12 de mai sus). În aceste condiții, Curtea de Apel ar trebui să aibă certitudinea ca acestea să se întemeieze pe o bază de fapt obiectivă și suficientă.

51. În plus, Curtea observă că, pe lângă declarația lui M.D., unul dintre articole se referea în mod expres la declarația comisarului adjunct de poliție potrivit căreia se desfășoară o anchetă penală împotriva lui X (a se vedea punctul 12 de mai sus). În același articol, s-a arătat că reclamantul a negat faptele (a se vedea punctul 12 de mai sus). Într-un astfel de context, având în vedere alegerea jurnaliștilor de a-l prezenta pe reclamant ca pe o persoană „suspectată de furt”, în condițiile în care acesta nu a făcut obiectul niciunei anchete judiciare și nicio probă obiectivă, alta decât declarațiile lui M.D., nu a sugerat că aceasta este situația, Curtea de Apel ar fi putut chiar să se întrebe dacă jurnaliștii au acționat cu bună-credință, astfel încât să furnizeze informații exacte și credibile în conformitate cu etica jurnalistică (a se vedea mutatis mutandis, Fressoz și Roire împotriva Franței [GC], nr.  29183/95,§ 54, CEDO 1999 I, și Bergens Tidende și alții împotriva Norvegiei,nr.   26132/95,§53, CEDO 2000 IV).

52. În sfârșit, Curtea de Apel nu a analizat în niciun moment amploarea difuzării pe internet a articolelor în cauză, accesibilitatea acestor articole (a se vedea mutatis mutandis, Savva Terentyev împotriva Rusiei,nr. 10692/09, §80, 28 august 2018 și, a contrario, M.L. și W.W.c. Germania,nr.   60798/10 și 65599/10  § 113, 28 iunie 2018) sau impactul acestora asupra situației solicitantului. Curtea reamintește, în această privință, că comunicațiile online și conținutul acestora sunt cu siguranță mult mai susceptibile decât în presă să aducă atingere exercitării drepturilor și libertăților fundamentale, în special a dreptului la respectarea vieții private (a se vedea Delfi AS împotriva Estoniei [GC], nr.   64569/09,§133, CEDO 2015).

53. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că, în ceea ce privește articolele publicate pe internet, Curtea de Apel nu a luat în considerare criteriile pe care le-a stabilit în jurisprudența sa și nu a evaluat dreptul reclamantului la respectarea reputației sale în comparație cu dreptul jurnaliștilor la libertatea de exprimare (a se vedea,  mutatis mutandis, Gheorghe-Florin Popescu contra României,nr.  79671/13, §34, 12 ianuarie 2021).

iv Concluzie

54. Curtea observă că Curtea de Apel nu a examinat în mod suficient nici problema dacă interviul lui M.D. și articolele în cauză au contribuit cu adevărat la o chestiune de interes public (a se vedea punctul 40 de mai sus), nici pe cea referitoare la natura observațiilor lui M.D. și că nu a pus în balanță, în conformitate cu criteriile pe care le-a stabilit în jurisprudența sa, dreptul jurnaliștilor la libertatea de exprimare și dreptul la respectarea vieții sale private (a se vedea punctele 49-53 de mai sus). În aceste condiții, aceasta concluzionează că autoritățile naționale nu și-au respectat obligațiile pozitive care le revin în temeiul articolului 8 din convenție (a se vedea a contrario, Petrie, citată anterior, § 54).

55. În consecință, a avut loc o încălcare a acestei dispoziții.

II. PRIVIND APLICAREA ART. 41 DIN CONVENTIE

56. Potrivit art. 41 din Conventie:

„În cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante permite ca consecințele unei astfel de încălcări să fie șterse numai imperfect, Curtea va acorda părții vătămate doar satisfacția, după caz.”

A. Prejudiciu

57. Reclamantul nu a solicitat nicio sumă pentru un prejudiciu material. Pe de altă parte, el pretinde 5.000 de euro (EUR) pentru daune morale.

58. Guvernul a considerat că, în împrejurările din prezenta cauză, constatarea unei încălcări ar constitui o despăgubire suficientă. Aceasta adaugă că suma solicitată de reclamant este excesivă și nu este justificată.

59. Curtea observă că reclamantul nu solicită repararea prejudiciului material. Prin urmare, aceasta nu îi alocă nicio sumă în această privință. Pe de altă parte, aceasta consideră că simpla constatare a unei încălcări nu constituie o despăgubire suficientă în speță pentru prejudiciul moral suferit de persoana în cauză. Pronunțându-se în mod echitabil, în conformitate cu articolul 41 din convenție, aceasta îi acordă 2 000 de euro pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată pentru această sumă cu titlu fiscal.

B. Costuri și cheltuieli

60. Reclamantul solicită 550 de euro pentru costurile și cheltuielile pe care pretinde că le-a suportat în cadrul procedurii în fața instanțelor naționale. El prezintă două chitanțe care atestă plata onorariilor avocaților. Acesta nu solicită rambursarea cheltuielilor suportate în cadrul procedurii în fața Curții.

61. Guvernul a susținut că reclamantul nu a dovedit realitatea și necesitatea costurilor pentru care a solicitat rambursarea.

62. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei acestora. În speță, având în vedere documentele pe care le deține și criteriile menționate mai sus, Curtea consideră că este rezonabil să se acorde reclamanului 515 euro pentru costurile și cheltuielile ocazionate de procedura internă, plus orice sumă care poate fi datorată acestei sume de către reclamant cu titlu fiscal.

C. Dobânzi de penalizare

63. Curtea consideră oportună modelarea ratei dobânzii penalizatoare la rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1. Declararea cererii ca admisibilă;
2. consideră că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție;
3. Reține

(a) că statul pârât trebuie să plătească solicitantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 din convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului pârât la cursul aplicabil la data tranzacției:

i 2.000 euro (două mii de euro), plus orice sumă care poate fi datorată pentru această sumă cu titlu de impozit, pentru daune morale;

ii 515 euro (cinci sute cincisprezece euro), plus orice sumă care poate fi datorată pentru această sumă de către solicitant cu titlu fiscal, pentru costuri și cheltuieli;

(b) de la expirarea perioadei respective până la plată, aceste sume se majorează cu dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în perioada respectivă, majorată cu trei puncte procentuale;

4. Respinge restul cererii pentru satisfacție justă.

Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 16 noiembrie 2021, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură.

Andrea Tamietti             Yonko Grozev

Președinte                     grefier