articole

Judecătorul Giulio Cruciani: ,, […] având în vedere semnificația constituțională a drepturilor compromise (demnitatea personală, demnitatea profesională, rolul alimentar al salariului) […] având în vedere că suspendarea de la muncă nu poate constitui decât extrema ratio și un eveniment excepțional într-o companie mijlocie-mare; ordonă societății ASL Roma H 6 reintegrarea imediată a reclamantei la Centrale Stas di Marino și plata salariului începând de la notificarea prezentei dispoziții […]”

 

Deși dispoziția judecătorului este provizorie și dată într-o procedură care nu soluționează fondul, în presă au apărut știri că decizia ar fi una istorică care va așeza un precedent în astfel de cauze.

Avocatul Italian Michele Alfredo Chiariello analizează în detaliu situația și oferă explicații asupra naturii decretului dat de către judecător, dar și a efectelor pe care acesta le are asupra situației reclamantei:

Pe 23 noiembrie 2021 s-a răspândit viral o știre despre „o sentință”, prin care Tribunalul de Muncă Velletri, în persoana judecătorului Giulio Cruciani, a dispus reintegrarea imediată a unui lucrător sanitar al cărui contract de muncă fusese suspendat datorită lipsei certificatului verde.

În speță nu există o sentință și niciun ordin, ci un simplu decret de fixare a unei ședințe în temeiul art. 415 C.pr.civ., dat în lipsa angajatorului, căruia, încă nu i s-a comunicat acțiunea, dar căruia i se va comunica ca urmare a decretului emis de către judecător.

În cauză, prin decretul de stabilire a ședinței de judecată, judecătorul a stabilit următoarele:

[…] având în vedere semnificația constituțională a drepturilor compromise (demnitatea personală, demnitatea profesională, rolul alimentar al salariului) […] având în vedere că suspendarea de la muncă nu poate constitui decât extrema ratio și un eveniment excepțional într-o companie mijlocie-mare; ordonă societății ASL Roma H 6 reintegrarea imediată a reclamantei la Centrale Stas di Marino și plata salariului începând de la notificarea prezentei dispoziții […]

Art. 415 din Codul italian de procedură civilă prevede:

• persoana, care acționează în fața Tribunalului Muncii, depune contestația la Grefa judecătorului competent, împreună cu actele indicate în aceasta;
• Judecătorul, în termen de cinci zile de la depunerea contestației, stabilește, prin decret, ședința de dezbatere, la care părțile sunt obligate să se prezinte personal;
• Contestația, împreună cu decretul de stabilire a ședinței, trebuie notificată pârâtului, de către contestator, în termen de zece zile de la data pronunțării decretului.

Reiese că decretul de stabilire a ședinței de judecată nu are și nici nu poate avea efect decizional pe fond.

Totuși – deși judecătorul ar trebui să se limiteze la fixarea ședinței, neavând puteri diferite de acceptare/respingere imediată sau de admitere a probelor – uneori, se poate întâmpla ca același judecător să emită – inaudita altera parte, în absență, adică, în procedura de regularizare a contestației, unele dispoziții, ca și în speță, absolut provizorii, deoarece s-au solicitat  cu urgență  în temeiul art. 700 C.pr.civ.

Unul dintre motivele care stau la baza acestor măsuri poate fi identificat în fumus boni iuris, adică în lipsa vădită de netemeinicie a cererii formulate, dar, mai ales, în posibilitatea ca trecerea timpului, necesară definitivării hotărârii, să cauzeze ireversibil, un prejudiciu reclamantului și situației sale juridice, pentru care solicită protecție judiciară.

,,Condiția privind fumus boni iuris este îndeplinită atunci când există, în stadiul procedurii măsurilor provizorii, un diferend important a cărui soluționare nu se impune de la bun început, astfel încât, la prima vedere, acțiunea nu este neîntemeiată. Astfel, întrucât scopul procedurii măsurilor provizorii este de a garanta deplina eficacitate a hotărârii definitive care va fi pronunțată, pentru a evita o lacună în protecția juridică, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii trebuie să se limiteze să aprecieze la prima vedere temeinicia motivelor invocate în cadrul litigiului pe fond pentru a stabili dacă există o probabilitate de succes al acțiunii suficient de mare.”( Cauza C‑426/13 P(R) Comisia Europeană împotriva Republicii Federale Germania)

Legea aplicabilă în speță, ratione temporis, este Legea 76/2021 care, la art. 4, prevede că, având în vedere situația de urgență din cauza Covid 19, până la implementarea integrală a Planului Strategic Național de vaccinare pentru prevenirea Covid 19 și, în orice caz, cel târziu la 31 decembrie 2021, în scopul protejării sănătății publice și menținerea condițiilor adecvate de siguranță în prestarea serviciilor de îngrijire și asistență, profesioniștilor din domeniul sănătății (în special cei care exercită profesiile din domeniul sănătății și profesioniștii din domeniul sănătății prevăzuți la art. 1, alin. 2, din Legea nr. 43 din 2006, care își desfășoară activitățile în public și structurile private de sănătate, sociale, sanitare și de asistență socială, farmaciile, parafarmacii și cabinetele profesionale) sunt obligate să se vaccineze împotriva Covid: Vaccinarea constituie expres, prin lege, o cerință esențială pentru exercitarea profesiei și pentru efectuarea prestației de muncă a subiecților obligați; singura scutire de la obligația de vaccinare, cu amânarea sau chiar excluderea tratamentului sanitar preventiv este prevăzută, la alin.2, numai pentru cazul de pericol constatat pentru sănătate, în raport de condiții clinice specifice documentate și reale.

Conform avcatului menționat. sunt cunoscute date precum cea referitoare la sectorul reclamantei, cel paramedical, în special despre calificarea de „asistent medical colaborator profesional” dar nu se cunosc motivele contestației urgente, nici motivul lipsei vaccinării și nici tipul de sarcini efectiv îndeplinite, în contact direct sau nu cu publicul.

Cauza are stabilit primul termen de judecată la data de 7 decembrie și este înregistrată sub numărul de registru 4236/2021, la Judecătoria Muncii. Velletri.-

Deși decretul judecătorului nu poate fi definit ca fiind o hotărâre istorică, un lucru trebuie însă recunoscut în prezenta cauză: pentru prima dată, în această situație de urgență pandemică, se vorbeste despre „Relevanța constituțională a drepturilor compromise (demnitatea personală, demnitatea profesională, rolul nutrițional al salariului); precum și  că „acea suspendare de la muncă nu poate constitui decât ultima soluție și un eveniment excepțional într-o companie mijlocie-mare”, totul din punctul de observatie al subiectilor, muncitori, nevaccinati.

decretul