articole

Un judecător federal a suspendat provizoriu, luni,  aplicarea și executarea regulamentului care impunea lucrătorilor sanitari să se vaccineze, blocând temporar administrația Biden să impună obligativitatea de vaccinare pentru lucrătorii din domeniul sănătății din 10 state.

 

Judecătorul Matthew Schelp din Districtul de Est al Missouri a emis un ordin preliminar în favoarea lucrătorilor din unitățile medicale certificate Medicare și Medicaid din Alaska, Arkansas, Iowa, Kansas, Missouri, New Hampshire, Nebraska, Wyoming și Dakota de Nord și de Sud.

Pe 10 noiembrie 2021, reclamanții, adică statele: Missouri, Nebraska, Arkansas, Kansas, Iowa, Wyoming, Alaska, Dakota de Sud, Dakota de Nord și New Hampshire (denumite colectiv „reclamanți”) au depus o plângere prin care contestau mandatul, iar la 12 noiembrie au solicitat emiterea unei somații preliminare de suspendare a executării mandatului de vaccinare.

Cele 10 state au dat în judecată administrația Biden, susținând că obligativitatea vaccinării (mandatul vaccinului) este neconstituțională.

Mai exact, mandatul federal de vaccinare al Centrelor pentru Medicare și Servicii Medicaid („CMS”) emis pentru o gamă largă de unități impune ca aproape fiecare angajat, voluntar și contractant terț care lucrează în cincisprezece categorii de unități medicale să fie vaccinat împotriva SARS-Cov 19.

Mandatul se aplică unei game largi de persoane care lucrează în cadrul unităților, inclusiv angajaților, stagiarilor, studenților, voluntarilor sau contractanților, care oferă orice îngrijire, tratament sau alte servicii pentru unitate.

Mandatul vaccinului CMS acoperă cincisprezece categorii de furnizori certificați Medicare și Medicaid: Centre chirurgicale ambulatorii; Ospicii; Centre de tratament rezidențial psihiatric; Programe de îngrijire all-inclusive pentru persoanele în vârstă; Spitale (spitale de îngrijire acută, spitale de psihiatrie, spitale de îngrijire pe termen lung, spitale pentru copii, paturi de spital, centre de transplant, spitale de cancer și spitale de reabilitare; Facilități de îngrijire pe termen lung (LTC), denumite în general case de îngrijire medicală; Centre intermediare de îngrijire a persoanelor cu dizabilități intelectuale; Agențiile de sănătate la domiciliu (HHA); Facilități complete de reabilitare ambulatorie (CORF); Spitale cu acces critic; Clinici.

Judecătorul a considerat că suspendarea executării mandatului, până la un control jurisdicțional complet al legalității mandatului, este justificată

Instanța a verificat condițiile de emitere a somației preliminare care implică luarea în considerare a următoarelor condiții:

(1) a amenințării cu un prejudiciu ireparabil pentru reclamant;

(2) starea echilibrului dintre acest prejudiciu si prejudiciul pe care acordarea somatiei îl va aduce altor parti litigante;

(3) probabilitatea ca reclamantul să reușească pe fond și

(4) interesul public.

Astfel, conform hotărârii judecătorești, statele reclamante au invocat în favoarea suspendării executării regulamentului de obligare la vaccinare, o serie de motive, motive însușite de către judecător.

Am încercat traducerea pasajelor relevante din hotărârea judecătorească, cu mențiunea că traducerea s-ar putea să rezulte, pe alocuri neadaptată la limbajul juridic colocvial, cei interesați având posibilitatea de a consulta documentul original la sfârșitul articolului.

Redăm din hotărâre:

Congresul nu a acordat CMS autoritatea de a impune obligativitatea vaccinului prin regulamentul atacat, astfel că ancheta Curții s-a concentrat pe aspectul dacă Congresul a autorizat în mod specific o astfel de acțiune

Curtea a statuat având în vedere importanța economică și politică vastă a acestui mandat de vaccin, că doar o autorizare clară din partea Congresului ar putea împuternici CMS să acționeze, reținând că ,, costul economic al mandatului este copleșitor.

CMS estimează că respectarea mandatului – doar în primul an – este de aproximativ 1,38 miliarde de dolari. Cu toate acestea, aceste costuri nu iau în considerare importanța economică pe care acest mandat o are prin efectele asupra închiderii sau limitării serviciilor de facilități și dintr-un exod semnificativ al angajaților care aleg să nu primească o vaccinare” și că  ,,semnificația politică a unui vaccin obligatoriu împotriva coronavirusului este greu de subestimat, mai ales atunci când este forțată de mâna grea a guvernului federal”.

Astfel, se arată în ordinul emis de către judecător, că ,, Deoarece acest mandat modifică în mod semnificativ echilibrul dintre puterea federală și puterea de stat, doar o autorizație clară din partea Congresului ar putea împuternici CMS.

În al doilea rând, Congresul trebuie să folosească „un limbaj extrem de clar dacă dorește să modifice în mod semnificativ echilibrul dintre puterea federală și cea de stat”.

În opinia judecătorului, Regulamentul în cauză modifică acest echilibru deoarece impune vaccinarea, ceea ce CMS nu a mai încercat niciodată să facă, pentru milioane de persoane care altfel ar fi la îndemâna guvernului federal. Această preocupare este „sporită”, deoarece „interpretarea administrativă a CMS modifică cadrul federal-stat prin permiterea încălcării federale asupra unei puteri tradiționale de stat”.

Citând din precedente judiciare, judecătorul subliniază că ,,Uneori „cea mai grăitoare indicație a unei probleme constituționale grave … este lipsa precedentului istoric” pentru acțiunea unei agenții. Cu o astfel de istorie a puterii exclusive de stat, Curtea este departe de a fi sigură că Congresul a intenționat să autorizeze Centrul Medicare și Servicii Medicaid să impună vaccinări obligatorii pentru milioane de americani.”

Se menționează că ,,CMS încearcă să depășească o zonă a autorității tradiționale de stat prin impunerea unei cereri fără precedent de a dicta federal. Desigur, această situație este inedită și dezordonată în faptul că COVID a creat un „scenariu unic de pandemie”, dar la fel de problematic este că rămâne neclar faptul că COVID-19 – oricât de tragică și devastatoare a fost pandemia – reprezintă un fel de pericol grav care justifică din partea guvernului federal călcarea în picioare a suveranității statelor.”… ,,În absența unei indicații clare că Congresul a intenționat ca CMS să aibă o astfel de autoritate semnificativă, Curtea nu va deduce intenția Congresului.”

Curtea a menționat că este discutabil dacă ,,Congresul însuși ar putea impune cerința vaccinării”.

Un alt motiv, invocat de reclamanți și reținut de Curte, a fost și acela că CMS a ocolit în mod necorespunzător cerințele de notificare și comentarii, prevăzută de lege. Chiar dacă CMS are autoritatea de a pune în aplicare mandatul vaccinului- pe care Curtea îl consideră puțin probabil, așa cum s-a discutat mai sus, mandatul este probabil o promulgare ilegală a reglementărilor. Atât Legea privind procedura administrativă, cât și Legea privind securitatea socială necesită, de obicei, o notificare și o perioadă de comentarii înainte ca o astfel de normă să intră în vigoare.

CMS admite că nu a urmat aceste cerințe, dar încearcă să justifice omiterea sa în conformitate cu excepția „cauza bună”(good cause).

Utilizarea excepției „cauzei bune” este „limitată la situații de urgență” și este „în mod necesar dependentă de un fapt sau de context”. Întârzierea CMS de a solicita vaccinarea obligatorie subminează afirmația sa că COVID este o urgență, astfel încât să aibă „cauza bună” necesară pentru a renunța la cerințele de notificare și comentarii. În justificarea excepției cauzei bune, CMS a declarat că „datele care arată importanța vitală a vaccinării” indică faptul că „nu poate întârzia luarea acestei măsuri” pentru a proteja sănătatea și siguranța oamenilor.

COVID-ul nu poate fi o justificare convingătoare pentru totdeauna, iar dovezile CMS arată că COVID-ul nu mai reprezintă urgența cumplită de altădată.

Astfel, pretinsa „urgență” a CMS – una pe care întregul glob a îndurat-o timp de aproape doi ani și la care CMS însăși a demonstrat ușurința de a răspunde – este irelevantă.

CMS a afirmat, de asemenea, că există o „urgență” (astfel încât CMS trebuie să pună imediat în aplicare mandatul) deoarece „sezonul gripal 2021-2022” va începe în curând.

CMS a oferit această justificare, admițând în același timp că „intensitatea viitorului sezon gripal 2021-2022 nu poate fi prezisă” și că „activitatea gripală în sezonul 2020-2021 a fost scăzută în SUA”.  Pentru un „risc de prejudiciu viitor” pentru a „justifica o constatare de cauză bună”, „riscul trebuie să fie mai substanțial decât o simplă posibilitate.” Astfel, CMS nu a găsit o „amenințare” concretă de remediat, ci mai degrabă a speculat cu privire la o simplă posibilitate de producere a unui prejudiciu, însă există o „diferență între abordarea insecurității juridice actuale și abordarea posibilității de insecuritate juridică viitoare„. În special, CMS nu a impus obligativitatea vaccinurilor antigripale, în ciuda faptului că gripa a descurajat sistemul de sănătate, că studii recente arată că aproximativ jumătate dintre lucrătorii din domeniul sănătății refuză vaccinul antigripal, și că CMS are dovezi că vaccinarea antigripală a personalului medical este direct asociată cu scăderea gripei nosocomiale la pacienții spitalizați și la rezidenții din azilul de bătrâni.

CMS nu a reușit să-și îndeplinească sarcina „cauzei bune”, în special având în vedere natura fără precedent, controversată și legată de sănătate a mandatului.

Departe de a fi „o cauză bună” pentru eludarea cerințelor normale de legiferare, mandatul fără precedent și controversat care afectează sănătatea personală constituie un motiv imperios pentru a utiliza aceste proceduri, iar CMS nu a reușit să ofere ,,cauza bună” necesară pentru a depăși acești factori. În concluzie, deoarece „urgența” CMS nu justifică utilizarea excepției „cauzei bune”, iar mandatul fără precedent, controversat și legat de sănătate necesită o cauză mai bună decât cea invocată de CMS, argumentele reclamanților sunt susceptibile de a reuși să stabilească faptul că CMS a invocat-o în mod necorespunzător.

Mandatul este arbitrar și capricios

Mandatul este arbitrar și capricios, deoarece evidența este lipsită de dovezi cu privire la unitățile medicale acoperite. CMS nu are dovezi care să arate că starea de vaccinare are un impact direct asupra răspândirii COVID în unitățile medicale acoperite de mandat. CMS recunoaște lipsa sa de „date cuprinzătoare” cu privire la această chestiune, dar încearcă să „extrapoleze” datele abundente pe care le are cu privire la facilitățile de îngrijire pe termen lung („LTCs”), denumite în general caz de îngrijire medicală, la celelalte zeci de facilități Medicare și Medicaid acoperite de mandat.

În general, lipsa covârșitoare de dovezi arată probabil că CMS nu avea suficiente dovezi pentru a impune vaccinarea pe o gamă largă de facilități așa cum a făcut-o. Privind chiar și dincolo de deficiențele de probă legate de facilitățile specifice acoperite, lipsa datelor privind starea vaccinării și transmisibilitatea – în general – este îngrijorătoare. Într-adevăr, CMS afirmă că „eficacitatea vaccinului pentru a preveni transmiterea bolii de către cei vaccinați nu este în prezent cunoscută.” CMS admite, de asemenea, că eficacitatea continuă a vaccinului este incertă. Nimeni nu pune la îndoială faptul că protejarea pacienților și a lucrătorilor din domeniul sănătății împotriva contractării COVID este un obiectiv lăudabil. Dar Curtea nu poate, cu bună credință, să permită CMS să adopte un mandat fără precedent, care nu are o „legătură rațională între faptele găsite și alegerea făcută”.

Explicația motivată și cerința probatorie „a dreptului administrativ, la urma urmei, este menită să asigure că agențiile oferă justificări reale pentru decizii importante, motive care pot fi examinate de instanțe și de publicul interesat”. În cazul în care controlul judiciar este de a fi mai mult decât un „ritual gol”, Curtea trebuie să solicite ceva mai mult decât explicația oferită pentru acțiunea întreprinsă de CMS.

 

Mandatul este arbitrar și capricios, deoarece CMS a respins în mod necorespunzător alternativele la mandat.

CMS nu a luat în considerare sau a respins alternativele evidente la un mandat de vaccin, fără dovezi. De exemplu, CMS a respins testarea zilnică sau săptămânală – o opțiune pe care chiar și OSHA a aprobat-o în ETS- fără a cita nicio dovadă pentru o astfel de concluzie. „Astfel cum s-a explicat în diferite locuri din cadrul prezentei RIA și al preambulului în ansamblu, există incertitudini majore cu privire la efectele variantelor actuale ale SARS-CoV-2 asupra ratelor viitoare de infectare, a costurilor medicale și a prevenirii bolilor sau mortalității majore. De exemplu, durata eficacității vaccinului în prevenirea COVID-19, reducerea severității bolii, reducerea riscului de deces și eficacitatea vaccinului pentru a preveni transmiterea bolilor de către cei vaccinați nu sunt cunoscute în prezent.

De asemenea, CMS nu are date care să arate că vaccinările forțate în industria medicală au oprit răspândirea COVID în spitale.

Așa cum s-a discutat în altă speță, această concluzie vine în ciuda faptului că nu are dovezi solide privind transmisibilitatea COVID de către cei vaccinați. Deși nu este de datoria instanțelor să întrebe dacă decizia CMS a fost „cea mai bună posibilă” sau chiar dacă au existat „alternative mai bune”, Curtea trebuie să se asigure că există o „legătură rațională între faptele constatate și alegerea făcută.”

Ca un alt exemplu, CMS a respins 20 de alternative la mandat la cei cu imunitate naturală printr-o infecție anterioară cu coronavirus, observând „multe incertitudini” cu privire la imunitatea la cei infectați anterior „în comparație cu persoanele care sunt vaccinate”. Dar, pe de altă parte, se contrazice în mod clar în ceea ce privește valoarea imunității naturale. ,, Circa 100.000 de persoane pe zi s-au recuperat după infecție … Aceste modificări reduc substanțial riscul atât pentru personalul medical, cât și pentru pacienți, probabil cu aproximativ 20 de milioane de persoane pe lună care nu mai sunt surse de infecții viitoare.” Astfel de contradicții sunt semne de întrebare asupra acțiunilor ilegale ale agenției.

Departe de a fi rezonabil să se interzică alternativele la vaccinare, acesta constituie un motiv imperios de a utiliza, mai degrabă decât de a respinge, alte alternative înainte de a supune publicul unui mandat de vaccin.

CMS a respins, de asemenea, imunitatea naturală, în ciuda unei dezbateri publice intense și a unei serii de date științifice privind forța și durabilitatea imunității naturale împotriva COVID-19 – singură și comparată cu imunitatea indusă de vaccin.

Mandatul este arbitrar și capricios din cauza domeniului său larg de aplicare.

Domeniul larg de aplicare al unităților medicale care fac obiectul mandatului îl face arbitrar. Mandatul se aplică în mod egal diferitelor tipuri de unități medicale pe care le acoperă, cum ar fi facilitățile de tratament rezidențial psihiatric („PRTF”) pentru persoanele cu vârsta sub douăzeci și unu de ani, etc. Dar, în același timp, CMS recunoaște că riscul de COVID pentru cei din fosta grupă de vârstă este semnificativ mai mic, recunoscând că „riscul de deces din cauza infecției de la o persoană nevaccinată cu vârsta cuprinsă între 75 și 84 de ani este de 320 de ori mai probabil decât riscul pentru o persoană cu vârsta cuprinsă între 18 și 29 de ani”; „Dintre cei infectați, rata mortalității pentru adulții în vârstă de 65 de ani sau mai mare a fost de sute de ori mai mare decât pentru cei din anii 2020.”; menționând că cei cu vârsta de 65 de ani și peste reprezintă mai mult de 80 la sută din decesele legate de COVID-19 din SUA). Mai mult, pe lângă aplicarea la toate facilitățile în mod egal, mandatul se aplică în mod egal personalului tuturor unităților, „indiferent de … contactul cu pacientul.”

Curtea observă, de asemenea, că recent, la 12 noiembrie 2021, CMS însăși și-a revizuit orientările privind pandemia pentru vizitarea la domiciliu a asistenților medicali, deschizând în mod specific vizitarea facilităților „pentru toți rezidenții în orice moment” de către familia și prietenii care nu sunt obligați să fie vaccinați. Acest lucru contrazice interesul afirmat al CMS de a proteja pacienții de COVID și, în schimb, arată că scopul mandatului este de a crește rata de vaccinare la nivel național prin orice mijloace necesare.

Mandatul este arbitrar și capricios din cauza schimbării bruște a orientării CMS.

CMS nu a reușit să explice în mod adecvat contradicția cu practica sa de lungă durată de a încuraja, mai degrabă decât de a forța vaccinarea prin mandat guvernamental. De ani de zile, CMS a promulgat reglementări care stabilesc condițiile de participare Medicare și Medicaid; nu a fost niciodată nevoie de niciun vaccin pentru angajații unităților acoperite, în ciuda îngrijorărilor legate de alte boli și a ratelor scăzute de vaccinare corespunzătoare acestora.

În luna mai a acestui an, CMS a adoptat un IFC care necesită educație cu privire la vaccinurile ANTI-COVID, dar a decis din nou împotriva vaccinării forțate. În general, este „arbitrar sau capricios îndepărtarea de la o politică anterioară sub silentio; atunci când agențiile contrazic o politică anterioară, acestea trebuie să prezinte „motive întemeiate pentru noua politică”.

În speță, pretinsul motiv al CMS pentru schimbarea politicii sale este de a-i forța pe cei care nu doresc sau ezită să primească vaccinul, să-l primească, totul sub pretextul protejării beneficiarilor Medicare și Medicaid. „CMS a ales inițial … să încurajeze mai degrabă decât să impună vaccinarea”, dar „absorbția vaccinului în rândul personalului medical [nu a fost] atât de robustă pe cât s-a sperat”, menționând că, în ciuda ezitării lucrătorilor din domeniul sănătății cu privire la vaccin, „mandatele au fost deja inițiate cu succes într-o varietate de setări, sisteme și state de îngrijire a sănătății” și a mai menționat că a fost „obligată să solicite vaccinarea personalului pentru COVID-19” având în vedere „responsabilitatea de a proteja sănătatea și siguranța persoanelor … primirea de îngrijire și servicii de la Medicare.

În mandat, CMS discută despre modul în care gripa este o problemă majoră care afectează industria de asistență medicală. Cu toate acestea, CMS afirmă că jumătate dintre lucrătorii din domeniul sănătății rezistă vaccinului gripal sezonier la nivel național, dar că continuă să „recomande” vaccinarea antigripală, mai degrabă decât să o impună, chiar dacă CMS are dovezi că vaccinarea antigripală a personalului medical este asociată cu scăderi ale gripei nosocomiale la pacienții spitalizați și rezidenții la domiciliu care alăptează.

Mandatul este arbitrar și capricios, deoarece CMS nu a luat în considerare sau nu a cântărit în mod corespunzător interesele de încredere necesare.

Deoarece CMS și-a schimbat orientarea, este necesar să „fie conștienți de faptul că politicile de lungă durată pot „genera interese serioase de încredere, care trebuie să fie luate în considerare.”

În timp ce o instanță nu poate anula decizia de adoptare a politicilor unei agenții „numai pentru că ar fi putut fi influențată de considerente politice sau determinată de prioritățile unei administrații”, schimbarea orientării unei agenții „nu poate fi doar o chestiune de curent politic”.

CMS a analizat doar dovezile părților interesate în favoarea mandatului, ignorând complet dovezile părților interesate din opoziție.

De fapt, CMS a blocat capacitatea acestor părți de a furniza informații cu privire la efectele mandatului asupra industriei de sănătate, respingând în același timp aceste preocupări pe baza unor „dovezi insuficiente„. Dar faptele nu încetează să existe doar pentru că sunt ignorate.”

În ciuda acestor preocupări recunoscute cu privire la intensificarea unei crize medicale deja existente, CMS a decis să avanseze oricum, fără a lua în considerare, în mod corespunzător, totalitatea intereselor afectate de mandat, cum ar fi spitalele rurale.

Renunțând la aceste cerințe, CMS a ignorat dovezile care arată că mandatul amenință cu consecințe devastatoare pentru furnizorii de servicii medicale, personal și pacienți din întreaga țară. Chiar dacă CMS apreciază că a luat în considerare în mod corespunzător aceste probleme de încredere- pe care Curtea consideră că cel mai probabil nu le-a luat, dovezile arată CMS a fost în imposibilitatea de a echilibra în mod adecvat aceste interese de încredere, nereușind să cântărească interesele de încredere împotriva preocupărilor politice concurente, ceea ce este arbitrar și capricios.

Și, după cum s-a explicat deja, aceste deficiențe de dovezi sunt doar un produs al propriei sale fapte. Deci, fie CMS în întregime nu a luat în considerare un aspect important al problemei, fie nu a reușit să cântărească interesele în mod corespunzător; indiferent de cum pendulul oscilează, între acțiunile CMS sau, mai degrabă, lipsa de acțiune, încalcă drepturile beneficiarilor de bază ai dreptului administrativ.

În concluzie, reclamanții pot demonstra probabil că mandatul CMS este arbitrar și capricios, deoarece dovezile nu arată o legătură rațională pentru a sprijini punerea în aplicare a mandatului vaccinului, domeniul de aplicare larg al mandatului, respingerea nerezonabilă a alternativelor la vaccinare, explicația inadecvată a CMS pentru schimbarea orientării sale și eșecul său de a lua în considerare sau de a cântări în mod corespunzător interesele de încredere. În consecință, criticile reclamanților la mandat arată o mare probabilitate de succes pe fond, iar acest fapt cântărește critic în favoarea unei somații preliminare.

Reclamanții demonstrează un prejudiciu ireparabil

Curtea trebuie să stabilească în continuare dacă reclamanții au demonstrat că sunt „susceptibili să sufere un prejudiciu ireparabil în absența unei măsuri prealabile”.

În cazul în care CMS probabil nu a adoptat în mod legal mandatul său, reclamanții sunt prejudiciați pentru că nu pot pune în aplicare legile lor adoptate în mod corespunzător și nici un regulament adoptat în mod legal. Prejudiciul care rezultă atunci când un stat nu poate aplica „statutele adoptate de reprezentanții poporului său” este ireparabil.

În al doilea rând, este probabil ca interesele cvasi-suverane ale reclamanților să sufere un prejudiciu ireparabil fără o somație preliminară. Spre deosebire de prejudiciul cu care reclamanții s-ar confrunta probabil asupra intereselor lor suverane, care, deși semnificative, sunt mai abstracte, prejudiciul pe care reclamanții l-ar putea confrunta asupra intereselor lor cvasi-suverane ar fi observabil și apreciabil. Într-adevăr, răul probabil ar fi răul în sens colocvial – durere, suferință, primejdie. Reclamanții au un interes cvasi-suveran „în sănătatea și bunăstarea — atât fizică, cât și economică — a rezidenților lor, iar reclamanții au prezentat dovezi că acest mandat ar avea un efect negativ asupra sănătății și bunăstării cetăţenilor lor.

Statele au, de asemenea, interesul de a-și vedea puterea polițienească, rezervată constituțional asupra politicii de sănătate publică, apărată de suprasolicitarea federală.

Declarațiile (susținerile) reclamanților au provenit de la diferite entități și asociații medicale din statele lor, afectate de mandat. Un reclamant descrie deficitele de personal existente și semnificative, precum și posturile vacante și neocupate pentru o perioadă lungă de timp, unele pentru mai mult de un an.

Declarațiile pe propria răspundere demonstrează, de asemenea, că mandatul va exacerba, mai mult ca sigur, problema personalului deja existentă. Multe dintre declarațiile pe propria răspundere descriu, în general, numărul de persoane angajate de entitate și numărul sau procentul de angajați despre care se știe sau se știe în mod rezonabil că nu au fost vaccinați.

Prin discuții, sondaje și conversații directe cu personalul, reclamanții cunosc persoane care vor părăsi locul de muncă în cazul în care CMS merge mai departe cu mandatul său. Deja, în unele cazuri, simpla anunțare a mandatului CMS i-a obligat pe unii să demisioneze. Reducerea personalului ca urmare a punerii în aplicare a mandatului, în special având în vedere unitățile medicale deja cu personal insuficient, va provoca o cascadă de consecințe. Efectul mandatului de reducere a personalului va scădea calitatea îngrijirilor acordate în centre, va compromite siguranța pacienților și va pune și mai mult accent pe personalul rămas.

Mandatul „creează un risc în siguranța pacienților” și va crea „efecte de undă în curs de desfășurare asupra … pacienților, angajaților rămași și a comunității, în viitor.”

În acest moment, având în vedere că este aproape imposibil să recrutezi personal clinic, mai mulți vor demisiona din cauza stresului și a burnout-ului care vor exista inevitabil.” Pierderea anumitor categorii de personal va diminua zone întregi de îngrijire într-o unitate care implică în mod inevitabil și alte zone. A se vedea, de exemplu, avertismentul cu privire la pierderea singurului anestezist rămas sau avertizarea de pierdere a 80% din departamentul de imagistică.

Unitățile din mediul rural, deja greu încercate să găsească solicitanți calificați, indiferent de starea vaccinării, vor trebui să evalueze ce servicii medicale ar putea oferi în continuare în siguranță, dacă este cazul, în regiunea pe care o deservesc. A se vedea, de exemplu, pentru un spital general situat în North Platte, Nebraska, punerea în aplicare a mandatului ar duce la pierderea singurului anestezist rămas. Este de înțeles că, fără un anestezist, nu ar putea exista deloc intervenții chirurgicale. Astfel, o astfel de pierdere provoacă iremediabil un efect în cascadă asupra întregii unități și a unei game largi de pacienți.

Alte exemple arată implicațiile ample ale mandatului nu doar asupra administrării asistenței medicale în sine, ci și asupra funcționării unităților în general. De exemplu, managerul unui azil de bătrâni din Memphis, Missouri, afirmă că va pleca dacă alegerea este între locul său de muncă sau vaccin. De asemenea, acest tip de pozitie nu este genul care poate fi umplută „rapid, mai ales cu forța de muncă de astăzi și faptul că se află într-un mediu rural.”

Alte declarații pe propria răspundere detaliază un impact deosebit de puternic asupra serviciilor de urgență din mediul rural. A se vedea, de exemplu, „Dacă ne pierdem departamentul de imagistică, vor trebui să se devieze multe dintre cazurile noastre de pacienți de urgență către alte unități; cel mai apropiat este la 45 de mile distanță.” În plus, pierderea de personal în multe cazuri va duce la rezultatul ca unele facilități să fie forțate să se închidă cu totul. De exemplu, administratorul Scotland County Care Center (SCCC), un azil de bătrâni situat în Memphis, Missouri, observă că din aproximativ șaizeci și cinci de angajați, douăzeci au indicat că se opun administrării vaccinului, iar dacă mandatul este impus, că vor renunța.

În concluzie, dovezile reclamanților arată că facilitățile, facilități rurale, în special, probabil s-ar confrunta cu standarde de criză de îngrijire sau nu vor avea nici o alegere, ambele situații ar provoca semnificative, și ireparabile, daune pentru cetățenii reclamanților.

„Nici un drept nu este ținut mai sacru, sau este păzit mai atent … decât dreptul fiecărui individ la posesia și controlul propriei persoane, liber de orice reținere sau ingerință a altora, cu excepția cazului în care este limitat prin autoritatea clară și indiscutabilă a legii.

După cum s-a explicat deja, CMS cel mai probabil nu are autoritatea de a promulga mandatul, iar autorizarea clară a Congresului lipsește, de asemenea. „Prejudiciul ireparabil apare atunci când o parte nu are o cale de atac adecvată în temeiul legii, de obicei pentru că vătămările sale nu pot fi compensate integral printr-o atribuire de daune-interese.

Rezultă atunci, că pe lângă prejudiciul adus sănătății fizice despre care reclamanții au demonstrat că va apărea probabil în absența unei somații preliminare, mandatul ar avea, de asemenea, un efect negativ asupra economiilor din statele reclamantă, în special, încă o dată, în zonele rurale.

În timp ce vătămările economice ar fi în mod normal reparabile, în drept,  „agențiile federale se bucură, în general, de imunitate suverană pentru orice daune monetare. Prin urmare, pierderile economice din statele reclamante ar fi irecuperabile și, prin urmare, ireparabile.

În al patrulea rând și în cele din urmă, reclamanții s-ar confrunta probabil cu un prejudiciu ireparabil pentru interesele lor patrimoniale, în absența unei somații preliminare. Reclamanții înșiși operează unități medicale pe care le atinge mandatul CMS. Prin urmare, acestea s-ar confrunta cu aceleași prejudicii cu care se confruntă orice proprietar privat al unei facilități, cum ar fi „efectele de afaceri și financiare ale unui angajat pierdut sau suspendat, costurile de conformitate și de monitorizare asociate mandatului, [sau] deturnarea resurselor impuse de mandat.”

Pentru toate aceste motive, Curtea constată că reclamanții sunt susceptibili să sufere un prejudiciu ireparabil semnificativ în absența unei somații preliminare; că obligarea indivizilor să aleagă „între locul (locurile) lor de muncă și vaccinarea lor”, împovărează în mod substanțial interesele de libertate ale persoanelor fizice, care nu pot fi compensate integral printr-o atribuire de daune-interese.

Balanța aparenței în drept se înclină în favoarea reclamanților, iar publicul are un interes într-o somație. În cele din urmă, Curtea trebuie să stabilească dacă reclamanții au demonstrat că „balanța acțiunilor se înclină în favoarea lor” și că „o somație este de interes public”.

Instanțele „trebuie să echilibreze cererile concurente de prejudiciu și trebuie să ia în considerare efectul asupra fiecărei părți al acordării sau reținerii scutirii solicitate”. Atunci când partea care se opune somației este guvernul federal, factorul de echilibru al prejudiciilor „fuzionează” cu factorul de interes public.

Publicul este interesat să oprească răspândirea COVID. Nimeni nu contestă acest lucru. Dar Curtea concluzionează că publicul ar suferi mai puțin, dacă este cazul, un prejudiciu din cauza menținerii „status quo-ului” prin litigiul din acest caz.

Pârâții susțin că „suspendarea regulii ar dăuna interesului public prin expunerea în continuare a pacienților și a personalului Medicare și Medicaid – și a programelor Medicare și Medicaid – lucrătorilor din domeniul sănătății nevaccinați”.  Dar propriile concluzii ale CMS au subminat acest argument. A se vedea ,,Eficacitatea vaccinului pentru prevenirea transmiterii bolii de către cei vaccinați [nu este] cunoscută în prezent.”.

Indiferent de acest aspect, pandemia a continuat mai bine de douăzeci de luni. Ratele de vaccinare cresc în fiecare zi, iar mai multe tratamente și tratamente pentru virus sunt disponibile ca niciodată. Status quo-ul de astăzi, fără mandatul CMS, este încă mult mai bun decât cel cu care s-a confruntat publicul în urmă cu doar câteva luni. Și în timp ce, potrivit CMS, eficacitatea vaccinului pentru a preveni transmiterea bolii de către cei vaccinați nu este cunoscută în prezent, ceea ce se știe pe baza dovezilor în fața Curții este că mandatul va avea un efect critic asupra unui număr semnificativ de cazuri:  478 30 de unități medicale din statele reclamanților, în special din zonele rurale, 33 creează o penurie critică de servicii (ceea ce duce la lipsa de asistență medicală în unele cazuri) și pun în pericol viața a numeroși cetățeni vulnerabili.

Impactul predominant, tangibil și iremediabil al mandatului înclină balanța acțiunilor în favoarea unei somații preliminare.

Pentru a fi sigură, Curtea analizează principiile care stau la baza ordinelor preliminare.

Motivul de control pentru existența puterii judiciare de a emite o somație [preliminară] este că instanța poate astfel să împiedice o astfel de schimbare a relațiilor și a condițiilor de persoane și bunuri care poate duce la vătămarea iremediabilă a unora dintre părți înainte ca cererile lor să poată fi investigate și judecate.”).

Deși părțile nu sunt de acord cu privire la amploarea perturbării mandatului în industria sănătății, ambele sunt de acord că o perturbare este certă și iminentă. Astfel, importanța supunerii la mandat și, astfel, a păstrării „status quo-ului”, este imperativă.

Curtea constată că, în echilibrarea acțiunilor, scara scade în mod clar în favoarea unităților medicale care funcționează cu unii angajați nevaccinați, personal, stagiari, studenți, voluntari, iar impactul disproporționat pe care mandatul îl va avea asupra comunităților rurale este motivul pentru care abordarea CMA „one-size-fits-all sledgehammer” (,,barosul unic pentru toate”) nu funcționează și, de fapt, subminează concentrarea CMA pe furnizarea de îngrijire adecvată.

Acesta este motivul pentru care problemele de sănătate sunt de obicei lăsate la latitudinea statelor, deoarece aceste decizii politice sunt chestiuni dependente de factorii și condițiile locale, iar federalismul permite statelor să adapteze astfel de chestiuni în interesul comunităților lor.

Este adevărat că agenția s-ar confrunta cu un prejudiciu ireparabil dacă nu este în măsură să pună în aplicare un regulament autorizat și adoptat în mod corespunzător. Dar, astfel cum s-a discutat mai sus, Curtea a concluzionat că CMS probabil nu a adoptat mandatul în cauză în mod legal. Astfel, orice interes pe care CMS îl poate avea în aplicarea unei norme ilegale este probabil ilegitim.

Prin aceeași concluzie, publicul ar beneficia de somația preliminară, deoarece s-ar asigura că agențiile federale nu își extind puterea dincolo de delegarea expresă din partea Congresului, așa cum s-a discutat deja. Și în timp ce „este incontestabil faptul că publicul are un interes puternic în combaterea răspândirii COVID-19”, „sistemul nostru nu permite agențiilor să acționeze ilegal chiar și în urmărirea scopurilor dorite”.

În concluzie, mandatul CMS ridică probleme substanțiale de drept și de fapt care trebuie stabilite, așa cum s-a discutat în cadrul acestui aviz. Deoarece este evident că CMS subestimează în mod semnificativ povara pe care mandatul său ar impune-o asupra capacității unităților medicale de a oferi îngrijire adecvată și, astfel, de a salva vieți, publicul are interesul de a menține „status quo-ul” în timp ce fondul cazului este determinat.

SE DISPUNE PRIN PREZENTA ca pârâtele să fie în mod preliminar împiedicate de la punerea în aplicare și executarea regulii finale interimare cu perioada de comentarii intitulată „Programe Medicare și Medicaid; Omnibus COVID-19 Health Care Staff Vaccination”, împotriva tuturor furnizorilor și furnizorilor certificați Medicare și Medicaid din statele Alaska, Arkansas, Iowa, Kansas, Missouri, Nebraska, New Hampshire, Dakota de Nord, Dakota de Sud și Wyoming, în așteptarea unui proces pe fond sau până la un nou ordin al Curții.

Pârâțiii vor înceta imediat orice implementare sau punere în aplicare a Regulamentului federal (86 Fed. Reg. 61,555 din 5 noiembrie 2021), a regulii finale interimare cu perioada de comentarii împotriva oricăror furnizori Medicare și Medicaid certificați din statele Alaska, Arkansas, Iowa, Kansas, Missouri, Nebraska, New Hampshire, Dakota de Nord, Dakota de Sud și Wyoming.

DE ASEMENEA, SE DISPUNE ca nicio garanție să nu fie necesară în conformitate cu articolul 65 litera (c) din Norma federală de procedură civilă.

Datat această zi de 29 noiembrie 2021.

Sursa: Insider

state-of-missouri-et-al-vs-joseph-r-biden-jr-case-no-421-cv-01329-mts