articole

CEDO: ,,Curtea consideră că prezența avocatului reclamantului (care deținea sau nu un certificat ORNISS) în fața instanțelor naționale, fără posibilitatea de a stabili acuzațiile aduse clientului său, nu a fost de natură să asigure apărarea efectivă a reclamantului pentru a putea contrabalansa, în mod semnificativ, limitările care îl afectează în exercitarea drepturilor sale procedurale.”

A PATRA SECȚIUNE

CAUZA CORNESCHI contra ROMÂNIEI

(Cererea nr. 21609/16)

JUDECATĂ

Art 6 § 1 (civil) • Proceduri inechitabile care contestă retragerea autorizației de securitate și decizia de eliberare a reclamantului din funcție, în cazul în care informațiile clasificate nu i-au fost divulgate acestuia sau avocatului său • Limitări ale dreptului la proceduri contradictorii și egalitatea armelor care nu sunt contrabalansate de alte garanții

STRASBOURG

11 ianuarie 2022

Această hotărâre va deveni definitivă în circumstanțele prevăzute la articolul 44 § 2 din convenție. Acesta poate face obiectul unei revizuiri editoriale.

În cauza Corneschi v. România

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secția a patra), în calitate de cameră compusă din:

Yonko Grozev, președinte,
Faris Vehabović, Iulia Antoanella Motoc, Gabriele Kucsko-Stadlmayer, Pere Pastor Vilanova, Jolien Schukking, Ana Maria Guerra Martins,
 judecători,și
Andrea Tamietti,  grefier de secție,

având în vedere:

cererea (nr. 21609/16) formulată împotriva României la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un cetățean român, domnul Corneliu Corneschi („reclamantul”), la 13 aprilie 2016;

decizia de a notifica Guvernul României („Guvernul”) cu privire la plângerea privind caracterul abuziv al procedurilor administrative în care reclamantul nu a putut să aibă cunoștință de probe decisive considerate informații clasificate și puse la dispoziția instanțelor de către pârât, precum și de a declara restul cererii inadmisibile;

observațiile părților;

după ce a deliberat în privat la 30 noiembrie 2021,

Pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

INTRODUCERE

1. Cauza se referă la o plângere în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție potrivit căreia procedurile administrative au fost decise pe baza unor informații clasificate, la care reclamantul nu a avut acces, cu încălcarea dreptului la proceduri contradictorii și la egalitatea armelor.

FAPTELE

2. Reclamantul s-a născut în 1970 și locuiește în Botoșani. A fost reprezentat de domnul A. Șimon, avocat care profesează la București.

3. Guvernul a fost reprezentat de agentul lor, doamna O. Ezer, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

4.  Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează.

I. CONTEXTUL CAUZEI

5. Reclamantul a fost ofițer activ la Serviciul Român de Informații ( „SRI”) din 1994. Datorită naturii atribuțiilor sale, acesta deținea o autorizație de securitate care îi permitea accesul la informații clasificate care constituie secrete de stat; deținerea unei astfel de autorizații de securitate a fost o condiție prealabilă pentru ca acesta să-și dețină funcția.

II. PROCEDURA PENALĂ INIȚIATĂ ÎMPOTRIVA RECLAMANTULUI

6. La 12 august 2011, a fost efectuată o percheziție la domiciliul reclamantului; raportul a constatat că nu au fost găsite bunuri ilegale sau produse foarte impozabile.

7. Într-o decizie a Curții de Apel Suceava din 9 septembrie 2011, prin care s-a constatat că fratele reclamantului, C.C., trebuia cercetat în timp ce se afla în detenție, instanța a statuat, printre altele,că probele indicau faptul că reclamantul asigurase o pregătire relevantă pentru fratele său pentru autoprotecția sa: vigilența și discreția acestuia din urmă în comunicare la comiterea faptelor penale (contrabandă), precum și recurgerea sa la gadgeturi specializate pentru a înregistra conversații sau pentru a bloca alte dispozitive de comunicare au fost dovezi solide în acest sens.

8. La 22 septembrie 2011, reclamantul a fost informat că împotriva sa, la 12 august 2011, a fost inițiată o acțiune penală, sub acuzația de complicitate la un grup infracțional organizat și de contrabandă. În special, el a fost acuzat că a oferit sprijin din martie 2011 unui grup de mai multe persoane, printre care fratele său C.C. și tatăl său R.C., care făceau contrabandă cu țigări de peste granița Uniunii Europene; și, de asemenea, de depozitare a bunurilor foarte impozabile (tutun, alcool și combustibil) din martie 2011 la casa pe care o deținea împreună cu părinții săi.

9. Cazul reclamantului a fost audiat de autoritățile de anchetă. În dosar au fost prezentate probe audiovizuale, inclusiv datele privind telefonul mobil și datele informatice ale reclamanului. Au fost audiați mai mulți martori, printre care și doi martori cu identitate protejată, dintre care unul a oferit informații despre „alte activități desfășurate de reclamant, activități care nu au putut fi consemnate în procesul-verbal al ședinței pentru protecția martorului”.

10. Reclamantul a negat orice implicare în faptele de care a fost acuzat și a susținut că nu există o proprietate comună cu părinții săi asupra casei în care locuia, chiar dacă părinții săi locuiau la aceeași adresă; de fapt, casele și grădinile lor au fost complet separate de un gard.

11. La 4 iulie 2014, procurorul a decis încetarea procesului penal împotriva reclamantului sub acuzația de complicitate la un grup infracțional organizat. Probele de la dosar nu indicau în mod suficient faptul că reclamantul a comis faptele de care fusese acuzat, deși exista o suspiciune rezonabilă că au fost comise unele activități individuale de contrabandă. În această ultimă privință, dosarul de cercetare penală a fost, așadar, trimis spre cercetare procurorului militar, având în vedere calitatea anterioară de ofițer militar a reclamantului.

12. La data de 13 august 2014, procurorul militar a decis trimiterea cauzei la procurorul civil pentru continuarea cercetărilor. Această decizie nu a fost prezentată Curții de către părți.

13. Într-un raport din 31 martie 2013 al serviciului competent pentru investigarea fraudelor din cadrul Departamentului de Poliție Botoșani, polițistul responsabil cu ancheta a constatat că probele prezentate nu indicau faptul că reclamantul a fost implicat sau a intenționat să fie implicat în faptele de care a fost acuzat (contrabandă). Chiar dacă ar exista indicii că terții ar fi transportat și ar fi lăsat anumite parcele suspecte în grădina de la reședința reclamantului, nu ar exista nicio dovadă clară a faptului că aceste parcele au ajuns în grădina proprie a reclamantului sau, în locul celei a tatălui său, la care grădina reclamantului a fost unită, dar separată de un gard interior (a se vedea punctul 10 de mai sus). În consecință, polițistul a propus încetarea (clasare) a procesului penal împotriva reclamantului.

14. La 7 aprilie 2015, procurorul a decis încetarea procesului penal împotriva reclamantului în ceea ce privește acuzația de contrabandă, din cauza lipsei de probe împotriva sa. Procurorul s-a referit la argumentele expuse în raportul menționat mai sus (a se vedea punctul 13 de mai sus), pe care le-a considerat pe deplin valabile.

III. RETRAGEREA AUTORIZAȚIEI DE SECURITATE A SOLICITANTULUI ȘI ELIBERAREA SA DIN FUNCȚIE

15. La 14 noiembrie 2011, reclamantului i s-a notificat oral că i-a fost retrasă autorizația de securitate ( retragerea autorizației de acces la informații clasificate). Nu i s-au oferit niciun motiv sau alte informații; în consecință, acesta a depus o cerere la șeful SRI, solicitând să fie informat cu privire la motivele care stau la baza retragerii autorizației și să reexamineze această decizie. El nu a primit nici un răspuns la cererea sa.

16. La data de 15 decembrie 2011, reclamantul a fost înștiințat oral că a fost eliberat din funcție în conformitate cu prevederile art. 85 §§ 1 lit. (m) și 2 din Legea nr.80/1995 privind statutul personalului militar (denumită în continuare „Legea nr. 80/1995” – a se vedea paragraful 61 de mai jos). La momentul respectiv nu s-a dat nicio altă explicație sau indicație cu privire la faptele concrete care i se aducea.

17. La 17 ianuarie 2012, SRI a răspuns la două solicitări ale reclamantului (menționate ca fiind înregistrate la 21 decembrie 2011 și la 11 ianuarie 2012) și l-a informat că a fost externat ca urmare a retragerii autorizației sale de securitate; aceste măsuri s-au bazat pe prevederile art. 43 § 1 lit. b) și art. 85 §§ 1 lit. (m) și 2 din Legea nr.80/1995 (a se vedea punctul 61 de mai jos).

18. La 20 ianuarie 2012, reclamantul a contestat decizia de retragere a autorizației sale de securitate și decizia de descărcare de gestiune în fața șefului SRI.

19. La 16 februarie 2012, SRI a răspuns că, prin semnarea, la 18 februarie 2008, a anexei nr.15 la standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate, astfel cum au fost aprobate prin Ordinul Guvernului nr. 585/2002 (denumit în continuare „OG”, a se vedea punctul 57 de mai jos), reclamantul a acceptat să renunțe la dreptul său de a obține motivele deciziei de a nu-i acorda autorizația de securitate (neacordarea avizului de securitate ). Cu toate acestea, s-a decis ca acesta să fie informat că decizia contestată era întemeiată și era în conformitate cu articolul 160 literele (a) și (f) din OUG (a se vedea punctul 56 de mai jos), în timp ce decizia de descărcare de gestiune se întemeia pe articolul 85 § 1 litera (m) din Legea nr. 80/1995 (a se vedea punctul 61 de mai jos).

20. Ca răspuns la o nouă cerere a reclamantului de reevaluare a deciziilor în cauză, la 15 martie 2012, acesta a fost informat că decizia de descărcare de gestiune a fost luată având în vedere faptul că nu existau posturi disponibile în cadrul SRI pentru o persoană cu calificările reclamantului, dar care nu deținea autorizația de securitate.

IV. O PROCEDURĂ JUDICIARĂ INIȚIATĂ DE RECLAMANT

A. Prima rundă de proceduri

21. La 20 martie 2012, reclamantul a introdus o acțiune administrativă prin care a contestat deciziile SRI de a-i retrage autorizația de securitate și de a-l destitui din funcție; de asemenea, el a cerut să fie reangajat de SRI și să i se acorde tot salariul datorat. În cele din urmă, el a cerut suspendarea deciziilor contestate până la soluționarea definitivă a cauzei.

22. El a susținut că cariera sa a fost evaluată ca fiind „foarte bună” și „excepțională” până în momentul în care, în circumstanțe foarte suspecte, i-a fost retrasă autorizația de securitate, în urma căreia a fost eliberat imediat din funcție. În măsura în care nu cunoștea motivele care stau la baza deciziilor contestate, acesta nu era în măsură să formuleze nicio apărare. Cu toate acestea, el a susținut că, în cazul în care aceste decizii aveau o legătură cu procedura penală pendinte împotriva sa și în care fratele său C.C. era incriminat (a se vedea punctele 7-8 de mai sus), aceste împrejurări nu erau, potrivit legii, de natură să justifice măsurile luate împotriva sa.

23. a solicitat ca toate documentele aferente deciziilor contestate să fie depuse la dosar; iar dacă aceste documente au fost clasificate, el a cerut declasificarea lor, astfel încât instanța să poată face dreptate în cazul său.

24. La cererea instanței, la data de 22 mai 2012, SRI a indicat că documentele la care se face referire reclamantul au fost clasificate la nivel „secret” (strict secret) și că acestea pot fi înaintate instanței, cu condiția ca aceasta să aibă permisiunea necesară pentru a accesa aceste informații.

25. SRI a susținut de asemenea că retragerea autorizației de securitate a reclamantului a avut în vedere anumite situații de incompatibilitate, astfel cum sunt prevăzute la articolul 157 literele (a) și (b), la articolul 158 și la articolul 160 literele (a), (f) și (g) din OG (a se vedea punctele 55-56 de mai jos). De asemenea, acestea au indicat instanței că printre împrejurările care au justificat măsurile împotriva reclamantului se numără faptul că, la 12 august 2011, au fost inițiate anchete penale împotriva sa (a se vedea punctul 8 de mai sus).

26. La 22 iunie 2012, Curtea de Apel Suceava a respins cererile reclamantului. Deși SRI nu a furnizat instanței documentele secrete necesare, instanța a considerat că informațiile din dosar sunt suficiente pentru a justifica deciziile luate împotriva reclamantului.

27. În special, instanța a considerat că, prin semnarea anexei nr.15 la OG (a se vedea punctul 57 de mai jos), reclamantul a renunțat la dreptul său de a obține orice motivare a deciziei de a nu-i acorda autorizație de securitate. Pe de altă parte, situațiile de incompatibilitate prevăzute la articolul 160 literele (a) și (f) (a se vedea punctul 56 de mai jos) erau relevante pentru cazul reclamantului, având în vedere faptul că împotriva sa fuseseră inițiate anchete penale la 12 august 2011 (a se vedea punctul 8 de mai sus). Într-adevăr, măsurile luate împotriva reclamantului au fost luate în temeiul acestei proceduri penale. În plus, instanța a considerat că reclamantul a fost informat cu privire la motivele de fapt și de drept ale măsurilor luate împotriva sa, ceea ce i-a permis să pregătească o apărare adecvată.

28. Reclamantul a formulat recurs împotriva deciziei din 22 iunie 2012, contestând în principal faptul că informațiile clasificate nu i-au fost accesibile nici acestuia, nici cel puțin instanței, care ar fi putut apoi să le seseze atunci când s-a adresat reclamantului în cadrul unei proceduri contradictorii.

29. La data de 5 martie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție (denumită în continuare „Înalta Curte”) a admis recursul reclamantului și a trimis cauza la Curtea de Apel Suceava spre examinare ulterioară. Înalta Curte a statuat, în esență, că, în lipsa documentelor clasificate, care nu au fost depuse la dosar, nu a existat nicio justificare pentru concluziile instanței inferioare cu privire la existența vreunui temei de fapt sau de drept pentru măsurile luate împotriva reclamantului. Neprezentarea acestor documente la dosar de către SRI ar putea fi sancționată cu amendă și, în orice caz, ar fi făcut ca procedura să fie nedreaptă, încălcând articolul 6 din Convenție, întrucât a împiedicat instanța să examineze pe deplin argumentele și probele părților.

B. Procedura după trimiterea cauzei de către Înalta Curte de Casație și Justiție

30. La 1 iulie 2014, reclamantul a depus la Curtea de Apel Suceava o cerere de declasificare a informațiilor clasificate relevante pentru cauza sa. Acesta a susținut că decizia de a-i retrage autorizația de securitate și de a-l exonera ulterior din funcție sunt decizii privind o persoană fizică și, prin urmare, nu sunt susceptibile de a produce prejudicii grave securității naționale. Păstrarea tuturor informațiilor clasificate fără nicio divulgare i-a încălcat dreptul la egalitate de arme.

31. SRI și-a reiterat argumentele și s-a întemeiat pe aceleași temeiuri juridice ca și cele pe care le-au invocat în fața instanței în prima rundă de proceduri (a se vedea punctul 25 de mai sus).

32. La 4 iulie 2014, Curtea de Apel Suceava a respins ca necuintemeiată cererea reclamantului de suspendare a deciziilor contestate. Instanța a statuat că retragerea autorizației de securitate a reclamantului a fost „o măsură menită să protejeze informațiile clasificate în cazul în care există riscuri sau vulnerabilități de securitate, în contextul prevederilor prevăzute în Legea nr.182/2002 [privind protecția informațiilor clasificate – a se vedea punctele 52 și următoarele de mai jos]”.

34. Instanța a reținut de asemenea că, prin semnarea anexei nr.15 la OG (a se vedea pct. 57 de mai jos), reclamantul a acceptat să nu primească niciun motiv pentru decizia de a nu-i acorda autorizația de securitate, astfel că pârâta a acționat în conformitate cu acordul propriu al reclamantului. În plus, motivul care a stat la baza măsurii a fost inițierea, în 2011, a unei proceduri penale (a se vedea punctul 8 de mai sus) „în care reclamantul a fost implicat”, prin urmare măsura nu a apărut ca prematură (intempestivǎ), ci ca una care a fost verificată și evaluată anterior. Eliberarea din funcție a reclamantului a fost consecința directă a retragerii autorizației sale de securitate, în conformitate cu articolul 85 § 1 litera (m) din Legea nr. 80/1995 (a se vedea punctul 61 de mai jos).

35. Întrucât reclamantul a fost ofițer militar, notificarea măsurilor se putea face și pe bază orală, și nu neapărat în scris, astfel cum se prevede în normele relevante de disciplină militară; cu toate acestea, reclamantul a primit notificări scrise cu privire la natura măsurilor și la temeiul lor juridic la 17 ianuarie și la 16 februarie 2012 (a se vedea punctele 17 și 19 de mai sus).

36. La data de 24 iulie 2014, un grefier de la Curtea de Apel Suceava a întocmit un proces-verbal în care s-a precizat că un plic cu documente care conțin informații clasificate a ajuns la instanță; cu toate acestea, pentru că niciunul dintre angajații registrului nu a avut autorizația de securitate necesară pentru a gestiona și livra astfel de informații, plicul a fost trimis înapoi la SRI.

37. În ședințele din 9 septembrie și 7 octombrie 2014, instanța a constatat că autorizația de securitate nu a fost încă obținută pentru un angajat al grefei; prin urmare, aceasta a statuat că cauza va fi amânată până la acordarea acestei autorizări.

38. La data de 7 noiembrie 2014, instanța a confirmat primirea de la SRI a „unui document” care conținea informațiile solicitate clasificate ca secrete, care urma să fie „gestionate de instanță în cadrul legal relevant care reglementează accesul la astfel de informații”.

39. La data de 25 noiembrie 2014, Curtea de Apel Suceava, după consultarea informațiilor clasificate prezentate la dosar de SRI, a respins toate cererile reclamantului.

40. În ceea ce privește problema declasificării, instanța a reținut că cererea a fost netemeiată:

„informatiile clasificate au dezvaluit gravitatea faptelor savarsite de reclamant; punerea la dispoziție a unor astfel de informații ar avea drept consecință difuzarea lor, cu impact direct asupra acțiunilor legale ale anumitor instituții ale statului care au ca scop asigurarea unui climat de siguranță și ordine pentru o întreagă comunitate”.

41. Pe fond, instanța și-a reiterat considerațiile anterioare deja menționate în raționamentul de respingere a cererii de suspendare (a se vedea punctele 32-34 de mai sus).

42. În sfârșit, instanța a statuat că, având în vedere gravitatea faptelor săvârșite de reclamant (fapte care nu sunt menționate în hotărâre), măsurile severe luate împotriva sa erau legale și proporționale cu gradul de pericol social al faptelor sale.

43. Reclamantul a formulat recurs împotriva celor două decizii pronunțate de Curtea de Apel Suceava (a se vedea punctele 32-34 și 38-40 de mai sus). Acesta a reiterat toate argumentele sale anterioare, subliniind, de asemenea, că procedura autorizației de securitate este diferită de cea în care autorizația de securitate fusese deja acordată și ulterior retrasă. În consecință, prin semnarea anexei nr.15 la OG (a se vedea punctul 57 de mai jos), acesta nu a fost de acord să nu i se furnizeze motivele retragerii autorizației de securitate.

44. De asemenea, acesta a susținut că, contrar instrucțiunilor Înaltei Curți din Hotărârea din 5 martie 2014 (a se vedea punctul 29 de mai sus), nu exista nicio indicație clară în dosar cu privire la documentele prezentate de SRI și, în consecință, cu privire la informațiile de care dispunea instanța pentru a examina motivele care au stat la baza măsurilor luate (a se vedea de asemenea punctele 35, 37 și 39 de mai sus). Această lipsă de claritate a făcut ca examinarea cauzei de către instanță să fie iluzorie, astfel cum se reflectă în faptul că decizia nu a fost motivată și s-a referit doar la aspecte generale, fără a răspunde concreto argumentelor esențiale ale reclamantei.

45. La data de 29 iulie 2015, Curtea de Apel Suceava a transmis Înaltei Curți „documente clasificate ca secrete și care au fost disponibile spre consultare de către instanță, în condițiile prevăzute de legea relevantă”.

46. La 12 octombrie 2015, reclamantul a depus observații scrise în care și-a reiterat îngrijorarea cu privire la faptul că documentele clasificate care au fost prezentate în dosar erau, de fapt, doar cele două decizii pe care le-a contestat, fără niciun document suplimentar care să prezinte motivele care stau la baza acestora (a se vedea punctul 43 de mai sus). Prin urmare, el a cerut ca SRI să fie solicitată să depună toate documentele aferente deciziilor contestate.

47. La 14 octombrie 2015, High Court a respins recursul reclamantului.

48. În legătură cu cererea reclamantului privind informațiile clasificate care au fost prezentate în dosar (a se vedea punctele 43 și 45 de mai sus), instanța a considerat că ceea ce se afla deja în dosar era suficient pentru examinarea cauzei.

49. În plus, instanța a statuat că, deși raționamentul instanței inferioare era foarte scurt, aceasta a răspuns în continuare principalelor probleme ridicate de reclamant, dovedind că a examinat în mod corespunzător cauza. În plus, cererea de declasificare a fost respinsă în mod corect, întrucât condițiile prevăzute de lege pentru o astfel de cerere nu fuseseră îndeplinite, având în vedere actele reținute împotriva reclamantului și consecințele asupra ordinii publice sau a intereselor private sau publice implicate pe care le presupune o astfel de declasificare.

50. Incompatibilitatea reclamantului cu biroul său a fost stabilită în mod corect, ceea ce a rezultat din faptul că acesta a săvârșit fapte incompatibile cu funcția pe care o deținea și care au determinat retragerea autorizației sale de securitate. Nu au putut fi furnizate informații suplimentare în acest sens, având în vedere faptul că informațiile relevante au fost clasificate drept secrete și că reclamantul a renunțat la dreptul său de a fi informat cu privire la motivele care justifică refuzul autorizării de securitate. Cu toate acestea, deciziile de retragere a autorizării și destituire a reclamantului îi fuseseră notificate oral (a se vedea punctul 16 de mai sus), astfel cum prevede normele de disciplină militară, iar temeiul juridic al deciziilor fusese notificat în scris reclamantului la 17 ianuarie și la 16 februarie 2012 (a se vedea punctele 17 și 19 de mai sus).

51. Deși a luat act de deciziile procurorilor de a pune capăt procedurilor penale împotriva reclamantului pentru toate acuzațiile (a se vedea punctele 11 și 14 de mai sus), Înalta Curte a subliniat că retragerea autorizației de securitate a reclamantului nu a fost determinată de faptele penale de care a fost suspectat că a comis; și că retragerea a fost determinată de situațiile de incompatibilitate prevăzute la articolul 160 literele (a) și (f) din OD (a se vedea punctul 56 de mai jos), considerate relevante pentru situația reclamantei.

52. În ceea ce privește dreptul de acces la o instanță, Înalta Curte a concluzionat că reclamantului i s-a adus la cunoștință temeiul juridic al deciziilor luate împotriva sa; mai mult, el avusese posibilitatea de a contesta aceste decizii, iar instanța a avut posibilitatea să evalueze ea însăși informațiile clasificate care fuseseră puse la dispoziție de SRI.

CADRUL JURIDIC ȘI PRACTICA RELEVANTE

1.CADRUL JURIDIC INTERN

A. Legislația privind informațiile clasificate

52. Principalele prevederi relevante din Legea nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, precum și ale standardelor naționale pentru protecția informațiilor clasificate în România, aprobate prin OD nr.585/2002, precum și procedura de obținere a certificatelor de la Oficiul Registrului național al informațiilor secrete de stat (denumit în continuare „ORNISS”) sunt rezumate în Muhammad și Muhammad contra României ([GC], Nu. 80982/12, §§ 51 și 5358, 15 octombrie 2020) și, în esență, au următorul cuprins:

1. Legea 182/2002 privind protecția informațiilor secrete

53. Prevederile relevante ale Legii nr.182/2002 privind protecția informațiilor secrete au următorul cuprins:

Secțiunea 15

„Următorii termeni se definesc după cum urmează, în sensul acestuia:

…

(b) informații clasificate: orice informații, date, documente care au un interes național de securitate, care, având în vedere nivelul lor de importanță și orice consecințe pe care le-ar putea avea asupra divulgării și difuzării lor neautorizate, trebuie protejate;

(c) categoriile de documente clasificate sunt: secretele de stat [secret de stat] și secretele deserviciu;

(d) informații [care constituie] secrete de stat: informații legate de securitatea națională, a căror divulgare poate dăuna securității naționale și apărării națiunii;

…

(f) următoarele niveluri de clasificare [de secretizare] sunt atribuite informațiilor clasificate din categoria secretului de stat:

– top secret [strict secret de importanță deosebită]: informații a căror divulgare neautorizată este de natură să aducă prejudicii de o gravitate excepțională securității naționale;

– secret [secret strict]: informații a căror divulgare neautorizată este de natură să aducă prejudicii grave securității naționale;

–[secrete]confidențiale: informații a căror divulgare neautorizată poate aduce prejudicii securității naționale; …”

Secțiunea 20

„Orice persoana juridica romana are posibilitatea de a se opune clasificării informatiilor, duratei incadrarii si modului in care a fost determinat nivelul de clasificare, in fata autoritatii responsabile cu clasificarea acestora. Aceste obiecții sunt soluționate în conformitate cu legile care reglementează litigiile administrative.”

Secțiunea 21

„(1) Oficiul Registrului national de informatii secrete de stat [ORNISS] este un organism subordonat [in subordinea] care raporteaza direct Guvernului.

(2) Oficiul Registrului national de informatii secrete de stat tine o evidenta a listelor si informatiilor apartinand acestei categorii, a termenului in care se mentine un anumit nivel de clasificare, a personalului verificat si autorizat sa lucreze cu informatii secrete de stat, precum si a registrelor de autorizare …”

Secțiunea 24

„(4) Informatiile clasificate conform pct. 15 lit. f) din aceasta pot fi declasificate prin ordin al Guvernului, la cererea motivata a organismului emitent(emitentul).

…

(10) Declasificarea sau retrogradarea la un nivel inferior de clasificare se realizează de către persoane fizice sau autorități publice cu putere de a aproba clasificarea și nivelul de clasificare a informațiilor în cauză.” …

Secțiunea 28

„(1) Accesul la informațiile clasificate secrete de stat este posibil numai prin autorizarea scrisă a directorului persoanei juridice care deține informațiile, după notificarea prealabilă a Oficiului cu privire la registrul național al informațiilor secrete de stat.

(2) Autorizatia se acorda în functie de nivelurile de clasificare prevazute la pct. 15 lit. f), dupa verificarea persoanei in cauza, cu acordul prealabil scris al acesteia sau prealabil. Persoane juridice, … informează Oficiul registrului național al informațiilor secrete de stat cu privire la eliberarea autorizației de acces.

…

(4) Valabilitatea autorizației durează patru ani; în această perioadă, verificarea poate fi reluată în orice moment.

…”.

Secțiunea 36

„(1) Persoanele cărora le sunt încredințate informații clasificate asigură protecția acestora în condițiile legii și se conformează prevederilor schemelor de prevenire a scurgerilor de informații clasificate.

…”

Secțiunea 39

„(1) Orice incalcare a normelor privind protectia informatiilor clasificate atrage raspunderea disciplinară, administrativa, civila sau penala, dupa caz.

(2) Orice persoană care lucrează în sectorul informațiilor, în serviciile de securitate sau în armată, sau pentru departamentul de relații externe, sau acele persoane cărora li s-a încredințat în mod special protecția informațiilor secrete de stat, care sunt găsite vinovate de divulgarea intenționată sau de acte de neglijență care au dus la divulgarea sau scurgerea de informații clasificate,  vor fi demisi irevocabil din funcții [calitatea].”

2. 585/2002

54. Prevederile relevante ale standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin 585/2002, au următorul cuprins:

Articolul 19

„Informațiile [clasificate] ca secret de stat pot fi declasificate prin ordin al Guvernului, la cererea motivată a [organismului] emitent.”

Articolul 20

„(1) Informatiile [clasificate] se declasifica in cazul in care:

(a) termenul de clasificare a expirat;

(b) divulgarea informațiilor nu mai poate aduce atingere securității naționale […];

(c) [clasificarea] fusese efectuată de o persoană fără autorizație legală [neîmputernicită].

(2) Declasificarea sau retrogradarea la un nivel inferior de clasificare a informatiilor [clasificate] secrete de stat se decide de catre persoanele autorizate sau înaltii functionari publici indreptatiti prin lege sa atribuie diferite niveluri de clasificare, sub rezerva opiniei prealabile a institutiilor care coordoneaza activitati privind protectia informatiilor clasificate si supravegherea masurilor conexe …”

Articolul 26

„Informațiile clasificate pot fi transmise persoanelor care dețin certificate de autorizare de securitate sau permise de acces corespunzătoare nivelului de clasificare [a informațiilor în cauză].”

55. Art. 157 -158 din OG nr.585/2002 stabilesc principalele criterii pe baza cărora se poate acorda autorizatie de securitate unui solicitant (solicitant):

Articolul 157

„Decizia privind acordarea autorizării de securitate se ia pe baza tuturor informațiilor disponibile și are în vedere:

(a) loialitatea incontestabilă a reclamantului

(b) caracterul, obiceiurile, relațiile și marja de apreciere a reclamantului, de natură să ofere garanții privind

– comportamentul corect în manipularea informațiilor clasificate de stat

– posibilitatea accesului neînsoțit în locurile în care se găsesc informații clasificate

– respectarea normelor privind protecția informațiilor clasificate în domeniul său de activitate.”

Articolul 158

„(a) Principalele criterii de evaluare a compatibilității reclamantului pentru acordarea autorizației de securitate se referă atât la trăsăturile de caracter, cât și la situațiile sau circumstanțele care pot determina riscurile și vulnerabilitățile de securitate.

(2) Caracterul sotiei, sotului sau partenerului reclamantului, conduita profesionala sau sociala, opiniile si stilul de viata vor fi relevante si vor fi luate in considerare pentru acordarea autorizatiei de securitate.”

56. Articolul 160 din O.G. nr.585/2002 precizează situațiile de incompatibilitate cu privire la dreptul de acces la informații clasificate:

Articolul 160

„Oricare dintre următoarele circumstanțe constituie o situație de incompatibilitate pentru accesul reclamantului la informațiile clasificate de stat:

(a) dacă a ascuns, interpretat greșit sau a falsificat în mod deliberat informații relevante pentru securitatea națională sau a mințit atunci când a completat cererea standard de autorizare de securitate sau în timpul interviului pentru autorizarea de securitate; …

(f) manifestarea [dovezii] lipsei de loialitate, a lipsei de onestitate, a lipsei de putere de apreciere sau a echității;

(g) încălcarea normelor privind protecția informațiilor clasificate …”

57. Art. 161 § 2 prevede, inter alia,că cererea de obținere a autorizației de securitate trebuie să fie însoțită de o declarație (anexa nr. 15) care trebuie completată de către reclamant; autorizarea de securitate depinde de veridicitatea informațiilor astfel furnizate (care se referă în esență, conform anexei nr. 15, la datele de fond referitoare atât la aspectele profesionale, cât și la cele private ale reclamantului și ale familiei acestuia). În anexă, solicitantul acceptă că toate datele furnizate pot fi supuse unui control suplimentar și că acceptă toate consecințele furnizării de informații false sau ale omiterii cu bună știință a informațiilor relevante. Ultima teză din anexă are următorul cuprins:

“I hereby agree that a refusal to grant me security clearance does not need to contain any reasons (Sunt de acord ca neacordarea avizului de securitate să nu-mi fie motivatǎ). ”

3. Procedura de obținere a certificatului ORNISS

58. În ceea ce privește procedura de obținere a certificatului ORNISS, situația începând cu anul 2010 este că avocații pot solicita acordarea unui certificat de autorizare de securitate sau a unui permis de acces eliberat de ORNISS („certificatul ORNISS”), pentru a avea acces la documente clasificate. În acest scop, avocatul trebuie să depună cererea la președintele Baroului din care face parte, care o transmite Uniunii Naționale a Barourilor din România („UNBR”). Avocatul trebuie să anexeze la cererea sa, printre alte documente, o copie a formularului de autoritate care i-a fost dat de client pentru a-l reprezenta într-o cauză și o notă din partea organismului care se ocupă de cazul clientului său care să ateste că au fost prezentate probe materiale clasificate și că, pentru a avea acces la materialul respectiv și pentru a pregăti apărarea clientului său, avocatul are nevoie de acel certificat. UNBR inițiază apoi procedura, care presupune ca autoritatea competentă să efectueze verificări preliminare ale situației avocatului. Durata procedurii de verificare pentru persoanele care au solicitat accesul la informații clasificate „secrete” este de 60 de zile lucrătoare (art. 148 din 148 din Ordinul Guvernului nr. 585/2002). În urma verificărilor, autoritatea competentă de verificare transmite concluziile sale CĂTRE ORNISS, care va emite avizul său pentru a fi transmis UNBR. Acesta din urmă va avea la dispoziție cinci zile pentru a emite decizia privind accesul la documentele clasificate.

59. La primirea certificatului ORNISS, avocatul căruia i se eliberează trebuie să semneze un acord de confidențialitate pentru protecția oricăror informații clasificate aduse la cunoștința sa. Odată eliberat, certificatul ORNISS este valabil timp de patru ani. În timpul perioadei de valabilitate, verificarea avocatului poate fi reluată în orice moment.

60. Începând cu data de 6 februarie 2014, accesul judecătorilor la informații clasificate în dosarele pe care trebuiau să le examineze a fost acordat fără a-i supune procedurii de obținere a certificatului ORNISS, dar cu o procedură mai simplă desfășurată la nivelul fiecărei instanțe.

B. Legislația privind statutul personalului militar

Legea 80/1995

61. Legea 80/1995 privind statutul personalului militar stabilit în părțile sale relevante:

Articolul 43

„(1) decizia de descarcare din functie se ia de catre

… (b) pentru ofițerii militari, un ordin al ministrului apărării; …”

Articolul 85

„(1) o descărcare de gestiune poate avea loc atunci când

…

(m) cererea de acces la informații clasificate sau de autorizare de securitate a fost refuzată sau a fost retrasă sau în cazul în care documentele respective nu mai sunt revalidate din motive imputabile ofițerului în temeiul legii.

(2) descarcarea din functie se automata in situatiile descrise la lit. … (m) …”

II. PRACTICI INTERNE RELEVANTE

A.Hotărâri relevante ale Curții Constituționale

62. Curtea Constituțională a fost sesizată cu diferite ocazii de cereri prin care se urmărește stabilirea faptului că procedurile penale prin care informațiile relevante pentru un proces au fost clasificate și/sau declasificate în mod discreționar de către o autoritate administrativă, iar nu de către un judecător, cu consecința că accesul reclamantului a fost restricționat în mod arbitrar, parțial sau integral, nu erau în conformitate cu Constituția și cu articolul 6 din Convenție.

63. Printr-o decizie din 18 ianuarie 2018, Curtea Constituțională a decis că, în cadrul procedurilor penale împotriva unei persoane, judecătorul (camera preliminară) trebuie să fie de competența judecătorului (de cameră preliminară) să declasifice informațiile relevante care au fost prezentate drept probe în cadrul procesului penal. Instanța a luat în considerare:

„Protecția informațiilor clasificate nu poate avea prioritate față de dreptul unui inculpat de a fi informat cu privire la acuzațiile care i se aduce și la toate garanțiile legate de un proces penal echitabil, cu excepția cazului în care sunt prevăzute restricții specifice și limitate în lege. Astfel de restricții pot fi acceptate numai atunci când urmăresc în mod real și justificat să protejeze interesele legitime în legătură cu drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor sau cu securitatea națională, dreptul de a decide cu privire la orice astfel de restricție privind acordarea accesului la informațiile relevante care aparțin întotdeauna unui judecător.”

Această abordare a fost confirmată într-o decizie mai recentă a Curții Constituționale din 18 iunie 2020, în mod similar în contextul procedurilor penale împotriva unei persoane.

64. Invocând decizia menționată mai sus din 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a ridicat, în cadrul unei cauze penale pendinte în fața sa, o obiecție privind respectarea Constituției a dispozițiilor relevante din Codul de procedură penală, care a condiționat în continuare accesul avocatului ales al inculpatului la informații clasificate de obținerea prealabilă a unui certificat ORNISS (a se vedea punctele 52-58 de mai sus). Înalta Curte a considerat că, în situația în care autoritatea competentă a refuzat să declasifice sau să reducă nivelul de clasificare a informațiilor esențiale pentru examinarea procesului penal, instanța însăși avea dreptul să permită avocatului ales al inculpatului accesul la aceste informații, fără a supune avocatul condiției de a obține un certificat ORNISS, deoarece o astfel de condiție era contrară Constituției și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Într-o decizie din 9 iunie 2020, Curtea Constituțională a considerat că obiecția formulată de Înalta Curte nu se referea la dispozițiile Codului de procedură penală, ci la cele ale Legii nr. 182/2002 (a se vedea punctele 5253 de mai sus) și se referea la procedura prevăzută de aceasta pentru acordarea autorizației de securitate și a accesului la informații clasificate; prin urmare, obiecția a fost inadmisibilă. Cu toate acestea, Curtea Constituțională a statuat:

„… restricțiile impuse pentru acordarea accesului la informații clasificate [inclusiv condiția ca avocatul să obțină un certificat ORNISS] nu ar putea fi considerate obstacole în calea unui acces efectiv și absolut la informații esențiale pentru examinarea cauzei, ci [dimpotrivă], ele creează un cadru în care cele două interese conflictuale – interesul individual al inculpatului,  invocarea dreptului fundamental la apărare și a interesului general al societății, invocând necesitatea protejării securității naționale – a coexistat într-un echilibru just, capabil să satisfacă ambele interese, astfel încât să nu aducă atingere substanței niciuneia dintre ele.”

B. Jurisprudența internă

65. Ambele părți au prezentat diferite hotărâri pronunțate de instanțele naționale în cauze care ridică, în opinia lor, probleme similare cu cele care trebuie examinate în prezenta cauză.

66. Guvernul a prezentat mai multe hotărâri interne, în special:

(a) o decizie din 10 aprilie 2017, în care Curtea de Apel Alba-Iulia a statuat că, în ceea ce privește procedura de acordare, revocare sau menținere a autorizării de securitate, interesele de securitate națională au prevalat asupra oricărui interes personal;

b) o hotărâre din 25 octombrie 2018, în care Judecătoria Județeană Tulcea a decis că semnătura dată pe anexa nr.15 la declarația OG implica și renunțarea la dreptul de a obține motive atunci când a avut loc refuzul cererii de autorizare de securitate cu privire la o procedură de realidare (procedură formală prin care persoana care aspiră să obțină o astfel de autorizare este reverificată);

(c) o hotărâre sumară (încheiere) din 21 ianuarie 2020, în care Curtea de Apel Brașov a decis amânarea examinării cauzei până la examinarea cererii reprezentantului reclamantului de a i se acorda un certificat ORNISS. Cu toate acestea, reprezentantul a decis ulterior să își retragă cererea și, prin urmare, accesul la informațiile clasificate nu a mai fost acordat;

(d) o decizie din 25 februarie 2020, în care Curtea de Apel Brașov a decis, printre altele,că acordul de a nu primi niciun motiv pentru decizia de a nu acorda autorizația desecuritate implică, de asemenea, un acord cu privire la decizia de retragere a autorizației de securitate respective.

67. Reclamantul a prezentat două hotărâri:

(a) o hotărâre pronunțată de Curtea de Apel Craiova la 17 iunie 2015 cu privire la procedurile referitoare la refuzul de a elibera reclamantului un permis de armă, pe baza unor informații clasificate drept secrete (secret de serviciu; că reprezentantulreclamantului a avut certificatul care îi permite să consulte informațiile clasificate, dar să nu utilizeze aceste informații,  prin urmare, nu i s-a permis să aibă acces la documentele relevante;

(b) o hotărâre pronunțată de Curtea de Apel Cluj la 3 noiembrie 2016 în cadrul unei proceduri civile inițiate de reclamant împotriva SRI, care privea descărcarea sa de gestiune pe baza, printre altele,a unui raport anual de evaluare clasificat drept top secret; în acest caz, SRI a depus extrase din documentele relevante la dosar, ceea ce implica că o astfel de posibilitate exista și era acceptabilă atât pentru SRI, cât și pentru instanțe.

LEGEA

I. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENȚIE

68. Reclamantul s-a plâns de caracterul abuziv al procedurii pe care a inițiat-o pentru a contesta decizia de retragere a autorizației de securitate, precum și de decizia de eliberare din funcție. În special, acesta a susținut că instanțele administrative i-au refuzat accesul la probe calificate drept confidențiale de către pârât, ceea ce a fost decisiv în cazul său. El a considerat că acest lucru i-a încălcat dreptul la o audiere contradictorie, la egalitatea armelor și la o decizie motivată.

Acesta s-a întemeiat pe articolul 6 § 1 din Convenție, a cărui parte relevantă are următorul cuprins:

„În stabilirea drepturilor și obligațiilor sale civile … toată lumea are dreptul la un … auz… de [a] … tribunal …”

A. Admisibilitate

1.Observațiile părților

69. Guvernul a susținut că, în măsura în care reclamantul s-a plâns că nu a avut acces la informațiile care stau la baza deciziei de retragere a autorizației sale de securitate, dreptul de acces la secretele de stat ca atare nu a fost garantat de legislația națională. Într-adevăr, autoritatea responsabilă cu deciziile privind autorizarea de securitate avea dreptul de a limita sau de a acorda acces total sau parțial la astfel de informații, pe baza considerentelor de securitate națională, în circumstanțele și în conformitate cu procedurile prevăzute de legislația relevantă.

70. În plus, reclamantul însuși renunțase la orice eventual drept de a fi informat cu privire la motivele care justifică refuzul de a i se acorda autorizația de securitate și, implicit, la o decizie de retragere a autorizației sale, atunci când semnase anexa nr. 15 la declarația OG (a se vedea punctul 57 de mai sus). Această renunțare implicită a fost acceptată ca fiind valabilă de instanțele naționale, astfel cum reiese din exemplele de hotărâri interne prezentate de guvern [a se vedea punctul 66 literele (b) și (d) de mai sus].

71. Prin urmare, Guvernul a susținut că prin decizia de refuz al autorizării de securitate nu a fost determinat niciun „drept civil”, având în vedere în special faptul că dreptul național prevedea un drept de acces la o instanță judecătorească, care putea examina caracterul întemeiat al unei astfel de decizii în condiții care erau pe deplin conforme cu cerințele articolului 6.

72. Reclamantul a susținut că are dreptul, în temeiul articolului 6, de a avea acces la o instanță capabilă să evalueze deciziile care au pus capăt în mod nejustificat celor optsprezece ani de carieră militară și de a-i fi respectată în mod corespunzător reputația profesională. Aceste drepturi, care au avut un impact asupra statutului său profesional și asupra veniturilor sale profesionale, au avut un caracter civil clar.

2. Aprecierea Curții

73. Având în vedere plângerea reclamantului, astfel cum a formulat-o (a se vedea punctul 68 de mai sus), Curtea observă că miza sa în prezenta cauză nu este un drept de acces la secretele de stat, care nu este, ca atare, garantat de convenție (a se vedea Ternovskis împotriva Letoniei,nr. 33637/02, § 44, 29 aprilie 2014), ci drepturile reclamantului care au fost afectate ca urmare a retragerii autorizației pentru un astfel de acces. Tribunalul observă că retragerea în cauză a avut un impact decisiv asupra situației personale a reclamantului – în lipsa autorizării necesare, acesta a fost eliberat din funcția în care acesta a activat timp de optsprezece ani (a se vedea punctul 17 de mai sus), ceea ce a avut, în mod incontestabil, cel puțin, repercusiuni pecuniare clare pentru acesta. Legătura dintre decizia de retragere a autorizației de securitate a reclamantului și pierderea de venit a acestuia a fost cu siguranță mai mult decât tenuoasă sau mai îndepărtată, într-adevăr, a fost simplă.

74. Având în vedere cele de mai sus și observând că dreptul intern român nu interzice accesul la o instanță pentru persoanele care ocupă funcția de deținere de reclamantă, Curtea consideră, având în vedere jurisprudența sa, că articolul 6 din cadrul langului său civil este aplicabil în prezenta cauză (a se vedea Boulois împotriva Luxemburgului [GC], Nu. 37575/04, § 90, CEDO 2012; Ternovskis, citat mai sus, § 44; Fazliyski împotriva Bulgariei, nr. 40908/05, § 52, 16 aprilie 2013; Miryana Petrova împotriva Bulgariei, nr. 57148/08, §§ 31, 32 și 35, 21 iulie 2016; și  Regner împotriva Republicii Cehe  [GC], nr. 35289/11, §§ 119 și 122-24, 19 septembrie 2017).

75. În plus, Curtea observă că cererea introductivă nu este nici vădit nefundată, nici inadmisibilă din orice alte motive enumerate la articolul 35 din convenție. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă.

A. Meritele

1.Observațiile părților

a) Cu privire la solicitant

76. Susținând că procedurile în fața instanțelor naționale nu au fost conforme cu articolul 6, reclamantul a prezentat mai multe argumente privind caracterul abuziv al procedurii, utilizarea avocaților speciali care dețin un certificat ORNISS (a se vedea punctele 52-58 de mai sus) și absența oricărei necesități stricte de a desfășura proceduri secrete în cauza sa.

77. În special, acesta a susținut că semnarea anexei nr. 15 la declarația OG (a se vedea punctul 57 de mai sus), care se referea exclusiv la situația în care autorizația de securitate nu a fost acordată deloc, și nu atunci când a fost acordată, ci apoi retrasă, nu poate fi considerată o renunțare la dreptul de a fi informat cu privire la motivele retragerii, și implicit, pentru descărcarea sa; într-adevăr, acesta avea dreptul, în conformitate cu legea care reglementează aspectele legate de ocuparea forței de muncă, să fie informat cu privire la motivele care i-au încetat cariera, chiar dacă aceste informații au fost furnizate într-un mod sumar sau într-un extras, ceea ce ar fi permis ca informațiile clasificate să fi fost lăsate în afara (de exemplu prin anonimizare). O astfel de posibilitate exista, astfel cum reiese din jurisprudența internă pe care a prezentat-o pentru a-și susține argumentele [a se vedea punctul 67 litera (b) de mai sus].

78. Singurele informații pe care le-a primit de la angajatorul său cu privire la încetarea contractului său de muncă au fost orale, apoi în scris, inclusiv de la instanțele naționale, printr-o simplă indicație a dispozițiilor juridice interne relevante și a conținutului acestora, fără nicio referire la acte sau abateri specifice (a se vedea punctele 16, 17 și 19, 25 și 50 de mai sus).

79. Nicio apărare reală nu ar putea fi construită pe astfel de informații limitate, care nu indicau nicio bază factuală, nici măcar de către un avocat care deținea un certificat ORNISS. Un astfel de avocat nu ar fi obținut nicio informație concretă sau specifică de la reclamant, care nu ar fi știut ce s-a întâmplat împotriva sa; în plus, chiar dacă unui avocat i s-ar fi acordat un certificat ORNISS (cu aprobarea prealabilă a SRI, ceea ce era improbabil având în vedere opoziția lor puternică față de divulgarea oricăror informații relevante referitoare la cazul său), acesta nu ar fi fost în măsură să utilizeze în mod concret aceste informații, deoarece nu i s-ar fi permis să se întoarcă la reclamant pentru a adresa întrebări de fapt suplimentare pentru a corela informațiile clasificate cu explicațiile reclamantului ( reclamantul s-a referit la jurisprudența internă pe care a depus-o la dosarul care atestă acest aspect – a se vedea punctul 67 litera (a) de mai sus); aceste împrejurări au făcut ca apărarea să fie complet abstractă și, prin urmare, iluzorie.

80. În sfârșit, reclamantul a susținut că deciziile instanțelor nu aveau un raționament concret, întrucât acestea indicaseră doar noțiunea generală de securitate națională și anumite dispoziții juridice interne, fără a face o apreciere reală a cauzei, atât în ceea ce privește necesitatea de a păstra toate informațiile clasificate, cât și examinarea veridicității și pertinenței tuturor informațiilor referitoare la cauza sa.

(b) Guvernul

81. Guvernul a reiterat faptul că dreptul național nu prevede dreptul unui reclamant de a fi informat cu privire la motivele care justifică retragerea autorizației de securitate, ci numai dreptul de a contesta această retragere în fața instanțelor. Reclamanta a făcut uz de această posibilitate, iar procedura care a urmat în fața instanțelor naționale a îndeplinit standardele articolului 6 § 1 din convenție, astfel cum se arată în continuare. În acest context, Guvernul a subliniat că natura angajării reclamantului nu este una obișnuită, deoarece angajații SRI erau obligați să respecte reglementările militare.

82. Reclamantul cunoștea, de fapt, esența cauzei care i-a fost reținută, acuzațiile fiind, astfel cum au arătat și instanțele naționale, de natură penală care determinaseră inițierea unei proceduri penale împotriva reclamantului (a se vedea punctul 50 de mai sus); în special, retragerea autorizației sale de securitate a fost o consecință a faptului că reclamantul a disimulat în mod deliberat, a interpretat greșit sau a falsificat informații relevante pentru securitatea națională sau că a mințit în formularul de cerere sau în timpul interviului pentru a obține autorizația de securitate și că a manifestat lipsă de loialitate, lipsă de dezonoare, lipsă de discreție sau probitate morală [guvernul a citat articolul 160 literele (a) și (f) din OG, a se vedea punctul 56 de mai sus).

83. În plus, reclamantul a putut să își prezinte argumentele și cererile de probe și să răspundă la cele prezentate de pârât, inclusiv să solicite declasificarea documentelor contestate; avusese acces la toate documentele de la dosar, cu exceptia celor clasificate; cu toate acestea, acestea din urmă au fost examinate de instanțele naționale în condițiile prevăzute de legislația relevantă. Marja de apreciere a autorităților naționale în chestiunea în cauză, care a implicat probleme de securitate națională, a fost una foarte largă.

84. Guvernul a arătat că reclamantul avea dreptul de a fi reprezentat de un avocat care deținea un certificat ORNISS (a se vedea punctele 5258 de mai sus), care, prin urmare, ar fi avut acces la informațiile clasificate (astfel cum reiese din jurisprudența internă prezentată de aceștia, a se vedea punctul 66 de mai sus), dar nu a recurs la această posibilitate.

85. În sfârșit, în raționamentul lor, instanțele au răspuns argumentelor reclamantului și l-au informat, în termeni generali și în măsura în care acest lucru este permis de legea relevantă, cu privire la esența motivelor care stau la baza deciziilor luate împotriva sa, care s-au dovedit a fi justificate și întemeiate. Prin urmare, prezenta cauză era relevant de similară cu Cea a Regner (citată anterior), iar guvernul a considerat că aceasta ar trebui respinsă în mod similar.

2. Aprecierea Curții

(a) Principii generale

86. Curtea a examinat și a stabilit deja principiile aplicabile în temeiul la limbului civil al articolului 6 din Convenția de la Regner (citată anterior, §§ 145-49). În această cauză, reclamantul a contestat retragerea autorizației sale de securitate și nici el, nici avocatul său nu au avut acces la documentele clasificate sau la decizia de eliminare a autorizației sale de securitate, în măsura în care aceasta se întășea pe documentele clasificate (pentru aplicarea acestor principii generale circumstanțelor specifice ale cauzei menționate, a se vedea  Regner,citat mai sus, §§ 150-62).

87. Curtea a avut în vedere procedura în ansamblul său, pentru a stabili dacă restricțiile privind principiile contradictorialității și egalității armelor au fost suficient contrabalansate de alte garanții (ibidem, § 151).

88. Reiterând faptul că drepturile prevăzute la articolul 6 § 1 nu sunt absolute și că statele contractante se bucură de o marjă de apreciere în acest domeniu, Curtea a subliniat că nici dreptul la divulgarea probelor relevante nu este un drept absolut. În contextul penal, Curtea a constatat că interesele concurente, cum ar fi securitatea națională sau necesitatea de a proteja martorii aflați în pericol de represalii sau de a păstra metodele poliției secrete de investigare a infracțiunilor, trebuie să fie evaluate în raport cu drepturile părții la procedură (ibidem, § 148). În cadrul procedurii civile, Curtea a considerat că principiile prevăzute la articolul 6 § 1 erau îndeplinite în cazul în care instanțele naționale aveau independența și imparțialitatea necesare; a avut acces nelimitat la toate documentele clasificate care justificau decizia; au fost abilitați să evalueze temeinicia deciziei de revocare a autorizației de securitate și să anuleze, după caz, o astfel de decizie în cazul în care aceasta era arbitrară (ibidem, § 152). Curtea a examinat, de asemenea, dacă instanțele naționale și-au exercitat în mod corespunzător competențele de control de care dispun și dacă utilizarea unei proceduri restrânse din motive de securitate părea arbitrară sau vădit nerezonabilă (ibidem, §§ 156 și 159).

89. În sfârșit, Curtea a subliniat oportunitatea instanțelor naționale de a explica, chiar dacă numai sumar, întinderea controlului pe care l-au efectuat și acuzațiile aduse reclamantului (ibidem, § 160).

(b) Aplicarea principiilor menționate mai sus în cazul de față

90. Deși problema exactă a informațiilor clasificate care au fost puse la dispoziția instanțelor de către SRI este o problemă de dispută între părți (a se vedea punctele 45, 80 și 83 de mai sus), Curtea observă că, pe baza informațiilor clasificate pe care le aveau la îndemână, instanțele naționale au decis că, deși motivele de securitate națională le-au împiedicat să divulge ceva reclamantului, ca extrase sau în alt mod, probele au fost în orice caz suficiente pentru a justifica măsurile luate împotriva sa de către angajatorul său, SRI (a se vedea punctele 41, 47 și 49 de mai sus).

91. Prin urmare, Curtea va aplica principiile relevante dezvoltate în Hotărârea Regner,rezumate la punctele 87-89 de mai sus, adaptându-le la împrejurările cauzei cu care este sesizată, astfel cum sunt prezentate în continuare.

i) Cu privire la limitarea drepturilor procedurale ale reclamantului

92. În speță, Curtea observă că, în conformitate cu cerințele dreptului intern privind procedurile judiciare în care sunt contestate o decizie de revocare a autorizației de securitate și decizia de eliberare din funcție care rezultă din aceasta, procedura introdusă de reclamant a fost restrânsă în două moduri în ceea ce privește normele de drept comun care garantează un proces echitabil: pe de o parte, documentele și informațiile clasificate nu erau nici la dispoziția acestuia, nici a avocatului său și, pe de o parte, în măsura în care aceste decizii se întârșau pe aceste documente, motivele concrete care le justificau nu i-au fost niciodată divulgate (a se vedea punctele 39 și 49 de mai sus).

93. Aceasta a presupus o limitare clară și severă a dreptului reclamantului de a fi informat cu privire la elementele de fapt și la conținutul documentelor care stau la baza atât a deciziei SRI de a-și retrage autorizația de securitate, cât și a deciziei sale de eliberare din funcție.

94. În acest moment și în special în ceea ce privește aspectul dacă, prin semnarea anexei nr. 15 la OG (a se vedea punctul 57 de mai sus), reclamantul a renunțat sau nu la dreptul său de a fi informat cu privire la motivele care justifică decizia de retragere a autorizației sale de securitate, Curtea ia act de concluzia instanțelor naționale potrivit căreia o astfel de renunțare a fost implicită și, prin urmare, valabil [a se vedea punctele 33 și 49 de mai sus și, în cadrul diferitelor proceduri interne care nu implică reclamanta, punctul 66 literele (b) și (d) de mai sus].

95. Deși Curtea are sarcina de a nu se substitui instanțelor naționale în interpretarea și aplicarea dispozițiilor aplicabile, Curtea trebuie totuși să își reitereze principiul fundamental potrivit căruia orice renunțare la drepturile procedurale trebuie să fie întotdeauna stabilită în mod neechivoc, pentru a fi eficientă în scopul convenției, și să fie însoțită de garanții minime proporționale cu importanța sa; în plus, nu trebuie să contravină niciunui interes public important (a se vedea, printre multe alte autorități, Natsvlishvili și Togonidze împotriva Georgiei, nr. 9043/05, § 91, CEDO 2014 (extrase)).

96. În această privință, modul în care derogarea contestată a fost stabilită prin anexa 15 la OG (a se vedea punctul 57 de mai sus), care se referă în mod expres la procedura de neacordare a autorizației de securitate, iar nu la retragerea unei autorizații de securitate existente, lasă loc de interpretări pentru a fi considerate prea echivoce pentru a fi eficace în sensul convenției.

97. Prin urmare, Tribunalul va trebui să examineze dacă toate limitările sus-menționate ale drepturilor procedurale ale reclamantului erau necesare și dacă autoritățile naționale au instituit măsuri de contrabalansare pentru a atenua aceste limitări, înainte de a aprecia impactul concret al limitărilor asupra situației reclamantei în lumina procedurii în ansamblul său (a se vedea mutatis mutandis,   Regner, citat mai sus, § 151).

ii) Cu privire la aspectul dacă limitările drepturilor procedurale ale reclamantului erau necesare

98. În speță, instanțele naționale au aplicat dispozițiile legale relevante (a se vedea punctele 52-58 de mai sus) și au decis de la bun început că reclamantul nu putea avea acces la părțile esențiale ale dosarului pe motiv că documentele erau clasificate (a se vedea punctele 39 și 49 de mai sus). În plus, dreptul intern nu permitea instanțelor să examineze din oficiu dacă menținerea securității naționale impunea, într-o anumită cauză, nedivulgarea probelor din dosar sau dacă clasificarea informațiilor în cauză era justificată. În plus, ei înșiși nu erau competenți să declasifice datele și informațiile secrete care le-au fost puse la dispoziție. Acestea nu puteau decât să solicite autorității competente să declasifice aceste documente în scopul plasării lor la dosar pentru consultare de către partea interesată, în conformitate cu articolul 24 din Legea nr. 182/2002 și cu articolul 20 din OG nr. 585/2002 (a se vedea punctele 52-54 și 63-64 de mai sus; a se vedea, de asemenea, prezentarea succintă de către Guvern a legislației relevante în cazul lui Mahomed șiMuhammad, citată anterior, § 104; contrast Regner, citat mai sus, § 152).

99. În această privință, instanțele au respins cererea reclamantului de a declasifica probele decisive, considerând că menținerea clasificării acestor informații a împiedicat difuzarea acestora, ceea ce ar fi avut un impact „asupra acțiunilor legale ale anumitor instituții ale statului care urmăresc să asigure un climat de siguranță și ordine pentru o întreagă comunitate”, având în vedere actele reținute împotriva reclamantului, și consecințelor asupra ordinii publice sau asupra „intereselor private sau publice” implicate pe care le-a presupus o astfel de declasificare (a se vedea punctele 39 și 49 de mai sus).

100. Cu toate acestea, cu privire la lipsa oricărei indicații cu privire la actele precise reținute împotriva reclamantului sau la acțiunile precise ale „anumitor instituții ale statului”, sau cel puțin care au fost implicate efectiv „interese private sau publice”, Curtea observă caracterul vag al limbajului instanțelor naționale în ceea ce privește referirea la orice motiv concret de securitate națională care justifică nedivulgarea probelor în dosarul reclamantului. Prin urmare, aceasta nu poate decât să concluzioneze că motivele reale de securitate națională care, în opinia autorităților, se opuneau divulgării probelor clasificate și a informațiilor referitoare la reclamant, nu au fost explicate în mod minim de instanțele naționale (contrast regner,citată anterior, §§ 15455).

iii) Cu privire la existența unor măsuri de contrabalansare în prezenta cauză

101. Curtea observă că, potrivit Guvernului, reclamantul a avut acces la întregul dosar, cu excepția informațiilor clasificate; că a fost totuși informat cu privire la motivele juridice care stau la baza deciziilor luate împotriva sa, ceea ce a indicat anumite circumstanțe de fapt și, prin urmare, esența cauzei împotriva sa; că avea dreptul de a fi reprezentat de un avocat care deținea un certificat ORNISS (a se vedea punctele 82-84 de mai sus), ocazie pe care nu a utilizat-o; și, în sfârșit, cel mai important, că instanțele imparțiale și independente de nivel înalt au desfășurat procedura și au decis cu privire la necesitatea și la caracterul întemeiat al măsurilor luate împotriva sa, având în vedere documentele clasificate (a se vedea punctele 4041 și 49-51 de mai sus).

(α) Cu privire la amploarea informațiilor furnizate solicitantului cu privire la elementele de fapt care stau la baza deciziilor subdifiate

102. Având în vedere primul argument al Guvernului, Curtea observă că, pe tot parcursul procedurii, fie în fața angajatorului său, fie în fața instanțelor naționale, informațiile furnizate reclamantului se refereau exclusiv la dispozițiile legale considerate relevante pentru cauza sa, care fie erau indicate prin numărul lor, fie uneori și precizate în temeiul legii, fără a menționa comportamentul în sine (a se vedea punctele 17, 19, 25 și 50 de mai sus; contrast Regner, § 157). Cu toate acestea, pentru Curte, o simplă enumerare a numărului de dispoziții legale nu poate fi suficientă pentru a constitui o minimă informare adecvată cu privire la motivele care stau la baza deciziilor luate împotriva reclamantului (a se vedea  mutatis mutandis, Muhammad și Muhammad,citată anterior, § 168).

103. În măsura în care cauza penală inițiată împotriva reclamantului a fost închisă în cele din urmă din cauza lipsei de probe (a se vedea punctele 8-14 de mai sus), Înalta Curte a concluzionat că pretinsele fapte penale erau lipsite de pertinență pentru retragerea autorizației de securitate (a se vedea punctul 50 de mai sus). Prin urmare, Curtea nu va include nicio trimitere la această cauză penală în aprecierea sa cu privire la aspectul dacă reclamantului i-au fost furnizate suficiente informații. Revenind la ceea ce i s-a arătat exact reclamantului în ceea ce privește acuzațiile de fond, Curtea observă că, potrivit Guvernului, s-a considerat că acesta fie a „disimulat în mod deliberat, a interpretat greșit sau a falsificat informații relevante pentru securitatea națională”, fie că a „mințit în formularul de cerere sau în timpul interviului pentru obținerea autorizației de securitate”, și că a „manifestat lipsă de loialitate, dezonoare, lipsă de discreție sau probitate morală” (a se vedea punctul 82 de mai sus). Cu toate acestea, nu a fost sugerat sau cel puțin indicat sumar niciun temei factual concret pentru aceste situații de incompatibilitate, citat ca atare din legea relevantă (a se vedea punctul 56 de mai sus). Prin urmare, Tribunalul consideră că autoritățile naționale nu au formulat niciodată acuzații specifice împotriva reclamantului pe parcursul procedurii contestate de reclamant (contrast regner,citată anterior, §§ 156-57).

104. În plus, Curtea constată că, întrucât reclamantului nu i-au fost furnizate vreodată informații specifice în cadrul unei proceduri judiciare, acesta nu este un factor de natură să contrabalanseze limitarea drepturilor procedurale ale reclamantului. Prin urmare, trebuie să se examineze pentru a verifica dacă au fost instituite alte garanții în beneficiul reclamantului. Într-adevăr, restrângerea extinsă a informațiilor specifice implică necesitatea unor garanții adecvate de contrabalansare (a sevedea, mutatis mutandis, A. și alții împotriva Regatului Unit [GC], nr. 3455/05, § 218, CEDO 2009).

β) Cu privire la reprezentarea reclamantului în procedură

105. Curtea recunoaște că utilizarea unor forme specifice de reprezentare, cum ar fi, de exemplu, cea asigurată de avocații speciali, se poate dovedi suficient de eficace în scopul montării a cel puțin unei apărări minime atunci când acești reprezentanți au acces la informații clasificate, chiar dacă ulterior nu se mai pot consulta cu clienții lor sau îi pot consulta numai în circumstanțe foarte limitate (a se vedea, de exemplu, I.R. și G.T. împotriva Regatului Unit (dec.) nr. 14876/12  și  63339/12,§§ 61 și 63, 28 ianuarie 2014, în care Curtea a fost convinsă că utilizarea avocaților speciali în cadrul unei proceduri închise în fața Comisiei speciale de apel în materie de imigrație a oferit garanții suficiente numai în temeiul articolului 8 și a luat act de articolul 13 din Convenție, precum și  Gulam Hussein și Tariq împotriva Regatului Unit  (dec.) [Comitetul], nr. 46538/11  și  3960/12,§ 85, 3 aprilie 2018). Cu toate acestea, Curtea a subliniat, de asemenea, chiar dacă în contextul articolului 5 din drepturi, că problema dacă unui deținut i s-au furnizat suficiente informații cu privire la acuzațiile care i se aduce pentru a-i permite să dea instrucțiuni eficiente avocatului special trebuie soluționată în funcție de caz (a se vedea  A. și alții împotriva Regatului Unit,  citată anterior, § 220).

106. Deși este conștientă de faptul că miza unui reclamant în contextul articolului 5 și/sau în cadrul aspectului penal al articolului 6, și anume libertatea unei persoane, este de natură diferită de ceea ce este în discuție atunci când latura civilă a articolului 6, precum în speță, intră în joc și, prin urmare, garanțiile procedurale nu pot fi la fel de exigente pentru acestea din urmă ca cele care se aplică în cazul celei dintâi [a se vedea Moreira Ferreira împotriva Portugaliei (nr. 2) [GC], nr. 19867/12, § 67, 11 iulie 2017; și,  mutatis mutandis,  I.R. și G.T. împotriva Regatului Unit,citateanterior, § 61), Curtea reiterează faptul că numai acele măsuri care restrâng drepturile unei părți la procedură care nu afectează însăși esența acestor drepturi sunt permise (a se vedea  Regner  , citată anterior, § 148; a se vedea, de asemenea, constatările efectuate la nivelul celor mai înalte instanțe române, deși cu privire la procedurile penale, menționate la punctul 64 de mai sus).

107. Revenind la prezenta cauză, Curtea nu poate ignora argumentul reclamantului, care nu a fost contestat în mod expres de guvern, potrivit căruia, prin lipsa oricărei posibilități, pentru un avocat ORNISS, de a divulga clientului său informațiile clasificate și de a-i cere explicații factuale, orice apărare, chiar și de către un avocat ORNISS, ar fi fost inoperantă, întrucât ar fi fost prea vagă și nu ar fi putut fi legată de fapte sau de comportamente reale (a se vedea punctul 79 de mai sus; a se vedea de asemenea punctul de vedere al unei instanțe naționale cu privire la această chestiune, citată de reclamant, menționat la punctul 67 litera (a) de mai sus). Curtea ar trebui să se refere în prezent la constatările sale din Hotărârea Muhammad și Muhammad (citată anterior, § 185), în care a afirmat că, pe de o parte, autoritățile naționale nu erau obligate, în temeiul dreptului intern, să informeze reclamantul că acesta avea dreptul de a fi reprezentat de un avocat care deține un certificat ORNISS și că, pe de altă parte,  la momentul relevant – care este parțial relevant și pentru prezenta cauză – foarte puțini avocați dețineau un astfel de certificat, ale cărui nume nici măcar nu au fost publicate de barou (ibidem, §§ 57-58). În aceste condiții, Tribunalul estimează că eficacitatea unei astfel de apărări în cazul reclamantului poate fi repusă în discuție.

108. Având în vedere cele de mai sus, (a se vedea Regner,citată anterior, § 148, și mutatis mutandis,în cadrul procedurilor penale împotriva reclamanților,  Ibrahim și alții împotriva Regatului Unit  [GC], nr. 50541/08  și 3 altele, § 265, 13 septembrie 2016).

(γ) Cu privire la aspectul dacă deciziile atacate au fost supuse unui control independent

109. Curtea observă de la bun început că procedura examinată în prezenta cauză a fost de natură judiciară și că acestea au fost reținute în fața instanțelor naționale care s-au bucurat de independența necesară în sensul jurisprudenței Curții, aspect care nu a fost contestat de reclamant.

110. Curtea a constatat deja că, în fața instanțelor naționale menționate mai sus, informațiile de care dispunea reclamantul cu privire la orice acuzații sau abateri concrete sau chiar la elemente de fapt care justifică deciziile contestate erau limitate și de natură generală, ceea ce face ca apărarea sa să fie inoperantă în practică (a se vedea punctele 103-04 de mai sus). În opinia Curții, confruntată cu o astfel de situație, amploarea controlului aplicat de instanțele naționale cu privire la buna fundamentare a deciziilor contestate ar trebui să fie cu atât mai cuprinzătoare (a se vedea mutatis mutandis, Muhammad și Muhammad,citată anterior, § 194).

111. În ceea ce privește aprecierea efectuată de instanțele naționale, Curtea a observat deja că limba utilizată pentru indicarea considerațiilor de securitate națională care au determinat procedura specifică în cauză avea un caracter foarte vag (a se vedea punctul 100 de mai sus; contrast Regner,citată anterior, 154). Pe de altă parte, abordarea instanțelor naționale cu privire la pertinența procedurii penale împotriva reclamantului față de luarea măsurilor contestate de acesta a fluctuat și a fost contradictorie, întrucât implicarea reclamantului în procedurile penale a variat de la a fi declarată destul de relevantă, la a fi în cele din urmă anulată ca neavând nicio legătură cu măsurile în cauză (a se vedea punctele 27, 33 și 50 de mai sus; să contrasteze Regner, citată anterior, §§ 156-57, în care instanțele s-au bazat pe „informații cuprinzătoare și detaliate privind comportamentul și stilul de viață al reclamantului”, pe baza cărora s-a stabilit dacă acesta prezenta un risc la adresa securității naționale, având în vedere și faptul că, la momentul respectiv, existau suspiciuni serioase cu privire la participarea sa la crima organizată,  pentru care ulterior a fost urmărit penal și, în cele din urmă, condamnat).

112. Toate elementele de mai sus, culminând cu lipsa motivării instanțelor în respingerea pretențiilor reclamantului, fac dificilă evaluarea de către Curte a gradului real de control aplicat de aceste autorități independente în verificarea veridicității și credibilității faptelor care le-au fost prezentate de SRI. Într-adevăr, cu lipsa unor explicații coerente, oricât de sumare, cu privire la întinderea controlului pe care l-au efectuat și cu privire la fondul acuzațiilor împotriva reclamantului (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Regner,citată anterior, punctul 160; spre deosebire de Hotărârea Gulamhussein și Tariq,citată anterior, punctul 97), nu se poate considera suficient de stabilit că, în speță, instanțele naționale și-au exercitat în mod efectiv și adecvat competențele care le-au fost conferite în acest scop.

(d) Concluzie

113. Având în vedere constatările de la punctele 93, 100, 104, 108 și 112 de mai sus, ale procedurii în ansamblul său și ținând seama de marja de apreciere acordată statelor în astfel de chestiuni, Curtea constată că limitările impuse drepturilor reclamantului la o procedură contradictorie și egalității armelor nu au fost contrabalansate în cadrul procedurii interne astfel încât să se păstreze însăși esența dreptului său la un proces echitabil.

114. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție.

II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE

115. Articolul 41 din convenție prevede:

„În cazul în care Curtea constată că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor la aceasta și dacă legislația internă a Înaltei Părți Contractante în cauză permite doar o reparație parțială, Curtea va acorda, dacă este necesar, doar satisfacție părții vătămate.”

A.Daune

116. Reclamantul a solicitat 418.026 lei românești (RON – aproximativ 87.000 euro (EUR)) pentru daune materiale. Această sumă a reprezentat pierderea salariului din momentul externării sale din funcție până în martie 2021, când au fost depuse cererile. El a mai solicitat 10.000 de euro pentru daune morale.

117. Guvernul a contestat afirmațiile reclamantului.

118. Curtea nu discerne nicio legătură de cauzalitate directă între încălcarea constatată și prejudiciul moral invocat; prin urmare, respinge această afirmație. În altă parte, aceasta consideră că reclamanta a suferit în mod definitiv un prejudiciu nepecuniar, iar constatarea unei încălcări nu poate constitui, prin ea însăși, o cale de atac. Având în vedere natura încălcării, Curtea, pronunțându-se în mod echitabil, acordă reclamantului 6.000 de euro, plus orice impozit care poate fi exigibil.

119. În plus, trebuie arătat că o hotărâre prin care Curtea constată o încălcare a convenției sau a protocoalelor la aceasta impune statului pârât o obligație legală nu numai de a plăti celor vizați sumele acordate cu titlu de satisfacție justă, ci și de a alege, sub rezerva supravegherii comitetului de miniștri, măsurile generale și/sau, dacă este cazul, individuale care trebuie adoptate în ordinea sa juridică internă pentru a pune capăt încălcării și pentru a remedia, pe cât posibil, efectele acesteia (a se vedea, printre multe alte autorități, Guðmundur Andri Ástráðsson împotriva Islandei [GC], nr. 26374/18, § 311, 1 decembrie 2020 și trimiterile citate în aceasta). Cea mai adecvată formă de recurs în cazurile în care procedura internă contestată de reclamant a implicat încălcări ale cerințelor articolului 6 din convenție este, de regulă, redeschiderea procedurii în timp util și reexaminarea cauzei în conformitate cu toate cerințele unui proces echitabil (a se vedea mutatis  mutandis,   Miryana Petrova, citată mai sus, § 50).

B. Costuri și cheltuieli

120. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 15.485,77 lei (aproximativ 3.230 de euro) pentru cheltuielile și cheltuielile efectuate în fața instanțelor naționale și a Tribunalului și a anexat copii ale facturilor care justifică, în opinia sa, suma solicitată.

121.Guvernul a contestat aceste afirmații ca fiind excesive și parțial nefondate.

122. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și a cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate în mod efectiv și necesar și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantumul. În speță, având în vedere documentele aflate în posesia sa și criteriile de mai sus, Tribunalul consideră că este rezonabil să se acorde suma de 2 700 de euro care acoperă costurile aferente tuturor capetelor, plus orice impozit care ar putea fi imputabil reclamantei.

C. Dobânzi de penalizare

123. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii penalizatoare să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1. Declararea cererii ca admisibilă;
2. consideră că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție;
3. Reţine

(a) că statul pârât trebuie să plătească solicitantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 din convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului pârât la cursul aplicabil la data tranzacției:

(i) 6 000 EUR (șase mii de euro) plus orice impozit care poate fi exigibil, pentru daune morale;

(ii) 2 700 EUR (două mii șapte sute de euro), plus orice impozit care poate fi imputabil solicitantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile;

(b) că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare, se plătește dobândă simplă pentru sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în perioada de nerambursare plus trei puncte procentuale;

4. Respinge restul cererii reclamantului de satisfacție justă.

Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 11 ianuarie 2022, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.

 

Andrea Tamietti          Yonko Grozev

grefier                            Președinte