articole

Alegeri la Baroul Cluj 2022- de ce online, de ce nu cunoaștem candidații?

Alegeri la Baroul Cluj 2022- de ce online, de ce nu cunoaștem candidații?

Cine sunt totuși candidații la alegerile din 2022 la Baroul Cluj?

Adunarea Generală de alegere a organelor de conducere a Baroului Cluj se organizează în 25 martie 2022 exclusiv prin mijloace de comunicare la distanță, respectiv prin intermediul platformei online Zoom Meetings.

Astfel, deși dezbaterile cu privire la materialele supuse votării vor începe abia de la ora 15:00, prin intermediul platformei online a Baroului Cluj și a aplicației de telefon mobil „Baroul Cluj” , votul se poate exprima începând la ora 00:00 și se va încheia la ora 23:59.

Cei interesați să facă parte din organele de conducere a baroului și-au depus candidaturile până la data de 22 februarie 2022.

Dacă sunteți curioși să vedeți totuși cine sunt candidații, puteți accesa înscrisurile prin care și-au depus candidatura, adică strict câteva rânduri prin care au menționat că vor să candideze la una sau mai multe funcții.

Unii, foarte puțini, au depus alăturat înscrisului și o scrisoare de intenție însoțită de un CV (un caz cred) sau doar un CV, în rest liniște și pace, aflăm că poți fi ales chiar și dacă trimți un e-mail în care scrii ,,prin prezentul mail înțeleg să îmi depun candidatura pentru funcția de….și la funcția de ….”

Curiozitatea m-a făcut totuși să caut cine sunt acei care au potențial o șansă să facă parte din organele noastre de conducere, având în vedere că la depunerea candidaturii nu este obligatorie prezentarea candidatului și nici baroul nu ne face o prezentare a acestor candidați (prin afișarea unei poze măcar, ca să putem asocia persoana de numele de pe listă).

Foarte curioasă decizia baroului de a se organiza adunarea on line, deși virusul ucigaș pare a fi învins, restricțiile fiind în totalitate ridicate de către guvern.

Deci, în condițiile în care habar nu ai cine sunt anumiți doritori de funcții (pe mulți îi știm pentru că sunt cam aceeași din anii anteriori și actual deținători de funcții) ești invitat să votezi de la ora 00:00 a zilei de 25 martie 2022, înainte chiar să înceapă dezbaterile cu privire la materialele supuse votării.

Deci, oițele alegătoare sunt chemate la urna electronică, doar asta îmi trece prin cap.

Și uite așa, dacă ți-e lehamite de tot și de toți, te loghezi pe aplicație și pui bifa la întâmplare pe pătrățicile din dreptul numelor care ți se par a fi ,,răul cel mai mic”, deși n-ai nicio garanție că e așa, nefiind de găsit absolut nicio informație oficială despre cei care figurează pe listă.

Așadar, cine sunt candidații?

În ordinea alfabetică în care au fost enumerați aceștia, am încercat să caut informații despre ei, astfel încât să îmi pot exprima un vot informat, deși, sincer spun, că mă simt ca și pacienții cărora li se cere consimțământul la internarea la spitalul de nebuni…pacientul informat.

1. Baciu Anca-Daniela, actual consilier, responsabil al Departamentului ADMINISTRAȚIE EXTERNĂ ȘI RELAȚII, responsabil al Departamentului RELAȚII CU MEMBRII BAROULUI CLUJ, actual consilier supleant al Departamentului SESIZĂRI, RECLAMAȚII, și-a depus candidatura atât pentru delegați la Congresul Avocaților 2022 cât și pentru Consiliul Baroului Cluj.

2. Barbur Diana-Flavia candidează pentru Consiliul Baroului Cluj.

3. Bidiga Cristina-Monica candidează pentru Consiliul Baroului Cluj-nu știu cine este, nu am găsit nicio informație despre ea.

4. Bodea Horațiu-Adrian, actual consilier, consilier supleant la Departamentul SESIZĂRI, RECLAMAȚII, DISCIPLINĂ și la Departamentul PROTOCOL ȘI ORGANIZAREA DE EVENIMENTE, lector INPPA, și-a depus candidatura pentru Consiliul Baroului Cluj și pentru Comisia de disciplină.

5. Bota Delia-Anca – candidează pentru Consiliul Baroului Cluj.

6. Budișan Călin – lector INPPA, candidează pentru funcția de Decan al Baroului Cluj și pentru Consiliul Baroului Cluj.

7. Budușan Luiza-Iuliana, actual consilier, consilier supleant la Departamentul PUBLICITATE, CONCURENȚĂ NELOIALĂ ȘI NOI TEHNOLOGII și la Departamentul SESIZĂRI, RECLAMAȚII, DISCIPLINĂ, lector INPPA Cluj, și-a depus candidatura pentru pentru Consiliul Baroului Cluj. 

8. Cătinean Iulia-Tudora și-a depus candidatura pentru Consiliul Baroului Cluj dar și pentru Comisia de disciplină.- Nu știu cine este și nici cum arată ca să îmi pot face vreo idee.

9. Chertes Dan-Sebastian, actual consilier, consilier supleant relații naționale în Departamentul ADMINISTRAȚIE EXTERNĂ ȘI RELAȚII EXTERNE, consilier coordonator al Departamentului SESIZĂRI, RECLAMAȚII, DISCIPLINĂ, consilier supleant la Departamentul APĂRAREA PROFESIE, consilier coordonator al Departamentului INIȚIATIVĂ LEGISLATIVĂ ȘI INTEGRARE EUROPEANĂ, și-a depus candidatura pentru Consiliul Baroului Cluj dar și pentru delegați la Congresul Avocaților 2022. 

10. Crăciunaș Mihaela  și-a depus candidatura pentru Consiliul Baroului Cluj, pentru Comisia de disciplină dar și pentru Comisia de cenzori a Baroului Cluj.

11. Floare Ioan-Marius, actual consilier, consilier supleant la Departamentul FINANCIAR, consilier coordinator al Departamentului CONTENCIOS, LITIGII, consilier supleant la Departamentul INIȚIATIVĂ LEGISLATIVĂ ȘI INTEGRARE EUROPEANĂ, lector INPPA Cluj, și-a depus candidatura pentru Consiliul Baroului Cluj.

12. Gavra Dragoș-Răzvan și-a depus candidatura pentru Consiliul Baroului Cluj.

13. Ionescu Mirel, actual consilier, consilier supleant la Departamentul RELAȚII CU MEMBRII BAROULUI CLUJ și la Departamentul SESIZĂRI, RECLAMAȚII, DISCIPLINĂ, și-a depus candidatura pentru Consiliul Baroului Cluj dar și pentru delegați la Congresul Avocaților 2022.

14. Iuga Anca-Ioana și-a depus candidatura pentru Consiliul Baroului Cluj dar și pentru delegați la Congresul Avocaților 2022.

15. Iuga Călin-Viorel, actual consilier, consilier supleant relații internaționale la Departamentul ADMINISTRAȚIE EXTERNĂ ȘI RELAȚII EXTERNE, consilier coordinator al Departamentului PUBLICITATE, CONCURENȚĂ NELOIALĂ ȘI NOI TEHNOLOGII, consilier supleant la Departamentul INIȚIATIVĂ LEGISLATIVĂ ȘI INTEGRARE EUROPEANĂ și-a depus candidatura pentru Consiliul Baroului Cluj.

16. Labo Livia-Florina, actual consilier, consilier supleant la Departamentul ADMINISTRAȚIE INTERNĂ, la Departamentul MASS MEDIA și la Departamentul ASISTENȚĂ JUDICIARĂ și-a depus candidatura pentru Consiliul Baroului Cluj și pentru Comisia de disciplină.

17. Lăpușan Bianca-Denisa (Racolța) și-a depus candidatura pentru Consiliul Baroului Cluj.

18. Mărincean-Corda Roxana-Andreea și-a depus candidatura pentru Consiliul Baroului Cluj dar și pentru delegați la Congresul Avocaților 2022.

19. Mincic Ana-Carmen și-a depus candidatura pentru Consiliul Baroului Cluj.

20. Pușcă Alina și-a depus candidatura pentru Consiliul Baroului Cluj dar și pentru Comisia de disciplină.

21. Puț Septimiu-Ioan și-a depus candidatura pentru Consiliul Baroului Cluj.

22. Rebrean Anca-Maria (Maxim)  și-a depus candidatura pentru Consiliul Baroului Cluj.

23. Roman Ciprian și-a depus candidatura pentru Consiliul Baroului Cluj.

24. Rusa Victor, actual consiler, consilier coordinator al Departamentului RELAȚII CU MEMBRII BAROULUI CLUJ, consilier coordonator și purtător de cuvânt al Departamentului MASS MEDIA și-a depus candidatura pentru Consiliul Baroului Cluj.

25. Sârb Voicu-Dumitru, actual consilier, consilier supleant la Departamentul ADMINISTRAȚIE INTERNĂ, consilier supleant la Departamentul INIȚIATIVĂ LEGISLATIVĂ ȘI INTEGRARE EUROPEANĂ, consilier coordinator al Departamentului PROTOCOL ȘI ORGANIZAREA DE EVENIMENTE, și-a depus candidatura pentru Consiliul Baroului Cluj.

26. Ulici Claudiu-Octavian, candidează pentru funcția de decan, pentru Comisia de disciplină dar și pentru Consiliul Baroului Cluj.

27. Varga Ioana-Veronica, lector INPPA Cluj, candidează pentru Consiliul Baroului Cluj.

Printre candidaturile pentru Comisia de disciplină mai există, în afara celor care țintesc la mai multe funcții, și candidaturile următorilor:

Banyai Jozsef

Negru-Nilă Camelia-Simona- 

Nu știu cine este.

Purcărin Paul

Poză preluată de pe Clujust, altă poză nu am găsit. Paul este cel din dreapta pozei.

Văduva Ioana-Lucia

La candidații pentru Comisia de cenzori a Baroului Cluj mai figurează, în afara celor menționați:

Andrașoni Diana

Gherman Patricia

Iar, în cele din urmă, la delegați la Congresul Avocaților 2022, pe lângă cei menționați, apar și următorii:

Gidro Dominic

Cuibuș Cristina

Cam ăștia sunt cei doritori să ne conducă destinele în următorii 4 ani, cu mențiunea că și actualul decan, Maier Flavia-Ioana și-a depus candidatura pentru încă un mandat de decan.

 

Ce să zic? Doamne ajută să iasă bifele în dreptul celor care pot face mai mult pentru noi!

Material redactat de av. Adina Lincă, cu poze strânse de pe net.

Leave a Comment